Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, de Mihail Sadoveanu (comentariu literar, rezumat literar)

Romanul Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, de Mihail Sadoveanu, a apărut în anul 1929 şi constituie culmea prozei sadoveniene ce evocă perioada istorică de suferinţă şi decădere a Moldovei, urmând volumelor Neamul Şoimăreştilor şi Vremuri de bejenie.

Surse de inspiraţie

Mihail Sadoveanu porneşte în crearea romanului de la documentele cronicarilor, dar şi din literatura populară care reţine în creaţiile folclorice cele mai importante evenimente ale neamului românesc.

  • Letopiseţul Moldovei de la Dabija-vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat de Ion Neculce menţionează dezastrul economic şi taxele nemiloase din timpul celei de a treia domnii a lui Duca-Vodă: „Şi au dus pe Duca-Vodă în Ţara Leşească şi acolo au murit. Şi când îl ducea pe drum, îl pusăse într-o sanie cu doi cai, unul alb şi unul murgu şi cu hamuri de teiu, ca vai de dânsul. Ocări şi sudălmi, de audze cu urechile. Ş-ajungându la Suceavă, la un sat, anume..., au poftitu puţintel lapte să mănânce. Iar femeia gazdă i-au răspunsu că «n-avem lapte să-ţi dăm, c-au mâncat Duca-vodă vacili din ţară, de-l va mânca vermii iadului cei nedormiţi». Că nu ştie femeia acie că este singur el Duca-vodă. Iar Duca-vodă, dacă au audzit că este aşe îndat-au început a suspina şi a plânge cu amar...”.

  • Cântecul popular exprimă suferinţele moldovenilor, provocate de un domn hain: „Frunză verde foi uscate, / în Moldova nu-i dreptate, / Foc şi pară-n lung şi-n lat / Pentr-un câne blestemat, / Pentru vodă cel hain, / Duca-vodă cel fieros / Cu cei mari prietenos, / Cu cei mititei cânos” ori cântecul, sub forma blestemul popular, confirmă starea jalnică în care fusese adusă ţara de acest, domnitor cumplit: „Doamne, du-l şi-l du departe, / S-aibă dracul de el parte; / Doamne du-l şi-l du mereu, / Să pot răsufla şi eu!”.

Tema

Tema romanului evocă imaginea Moldovei, aflată în decădere economică şi sărăcie cruntă în care se zbate poporul în vremea domniei lui Duca-Vodă, precum şi lupta acestuia pentru a-şi păstra tronul la cea de a treia domnie, prin lăcomia de „dăjdii” puse în spatele moldovenilor, pentru ca el să-şi poată plăti birurile care-l ţineau domn.

Semnificaţia titlului

Cuvântul „cancer” înseamnă în limbajul popular „rac”‘şi sugerează aici o întreagă epocă („zodie”), văzută ca o predestinare, de regres, decădere şi suferinţe de nesuportat de către moldoveni, împovăraţi de năvălirile turcilor, de agitatele şi nesfârşitele lupte interne pentru putere, ceea ce a dus la a sărăcie fără precedent, a ţării. Titlul este completat cu identificarea exactă a acelor timpuri nefaste, Vremea Ducăi-Vodă, ca adevărate mărturii ale unei istorii vitregite de conducători haini;

Structura şi compoziţia romanului

Romanul Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă este structurat în XXXIII de capitole, fiecare dintre ele purtând titluri explicative ori sugestive pentru conţinutul evenimentelor relatate.

Mihail Sadoveanu

Romanul începe cu un titlu explicativ pentru conţinutul primului capitol, unde accentul cade asupra calităţilor deosebite ale personajului Ilie Turculeţ. Alte capitole au titluri-sinteză, aşa cum este capitolul IX, Drum spre Iaşi ori capitolul XI: Popas la Iaşi. Capitolul XXXIII sugerează stări, sentimentele sfâşietoare ale iubirii neîmplinite: Cel din urmă, în care domniţa Catrina mai vede o dată pe beizade Alecu.

Romanul are ca principală modalitate narativă de creaţie motivul străinului, care era frecvent în secolul al XVIII-lea, mai ales în literatura franceză. Montesquieu în Scrisorile persane şi Voltaire în Naivul folosesc drept pretext, pentru a realiza o imagine mai sugestivă a societăţii franceze a timpului, vizita unor străini, care observă mult mai profund şi mai adevărat aspectele sociale şi istorice decât oamenii locului, obişnuiţi deja cu imaginile respective, devenite banale pentru ei.

În literatura română, întâlnim motivul străinului în proza „Balta Albă” a lui Vasile Alecsandri, unde, prin ochii unui francez, este prezentată Moldova secolului al XIX-lea, printr-o serie de elemente primitive şi altele de civilizaţie avansată, imagine năucitoare pentru vizitatorul european.

În Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă motivul străinului este ilustrat de abatele de Marenne, care călătorea din Apus spre Răsărit, cu o misiune secretă, ce-i fusese încredinţată de către marchizul de Croissy, secretar şi ministru de externe „al Regelui Soare” din Franţa.

Naratorul omniscient şi naraţiunea la persoana a III-a definesc perspectiva narativă a romanului. Timpul narativ este cronologic, bazat pe relatarea în ordine a derulării evenimentelor situate într-un trecut istoric, iar spaţiul narativ este real, Moldova secolului al XVII-lea. Modalitatea narativă se remarcă, aşadar, şi prin absenţa mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese distanţarea acestuia de evenimente.

Subiectul romanului

Romanul nu are un fir epic, o acţiune narativă, ci este numai o ilustrare monografică a realităţilor istorice din Moldova secolului al XVII-lea, în care străinul este impresionat de frumuseţea plaiurilor, de obiceiurile şi credinţele strămoşeşti, de locuitorii ce-l surprind prin ştiinţa „cetirii” semnelor vremii şi ale naturii şi de tirania domnitorului Duca-Vodă.

Incipitul

Incipitul precizează timpul şi focul începerii acţiunii, „la sfârşitul lunii septemvrie, care, în Moldova, se chiamă brumărel, [...] de la Hristos, 1679”.

Ca în orice roman, se regăsesc şi în Zodia Cancerului mai multe planuri de acţiune care se întrepătrund şi la care participă numeroase personaje, puternic individualizate. Abatele de Marenne este însoţit, în trecerea sa prin Moldova, de beizade Alecu Ruset, fiul fostului domnitor Antonie Ruset, care fusese înlăturat de la tron prin intrigile lui Duca, actualul vodă al ţării. Călăuza care-l conduce prin hăţişurile întortocheate ale acestor meleaguri este Ilie Turculeţ, vestit pentru priceperea lui în dezlegarea tainelor naturii.

Abatele de Marenne, pe măsură ce înaintează dinspre Ţara Leşească spre răsărit, observă cu interes că în Moldova „oamenii sunt mai aproape de natură şi de Dumnezeu”, referindu-se la ţăranii neştiutori de carte, dar care puteau prezice cu exactitate schimbarea vremii, după semnele naturii. Francezul este încântat de frumuseţile naturii feerice care-l extaziază, de sălbăticia dumnezeiască a poienii cu zimbri, care-i trezeşte abatelui „un simţământ de evlavie”.

Ţara Moldovei este blagoslovită de Dumnezeu, minunea divină existând mai ales în chipurile naturii, decât în lăcaşurile sfinte. Se remarcă în această parte a romanului mai multe pauze descriptive, care întrerup naraţiunea pentru a descrie sălbăticia naturii, peisajele sau înfăţişarea oamenilor. Abatele de Marenne este surprins de contrastul dintre Alecu Ruset, care vorbea fluent limba franceză şi faptul că starea naturală primitivă se răsfrânge puternic în viaţa aceloraşi oameni, prin absenţa podurilor, prin neştiinţa de carte, prin sărăcia impresionantă în care trăiau.

Dar cea mai mare nedumerire a străinilor este contradicţia dintre natura feerică şi soarta nefericită a moldovenilor, care sunt mereu alungaţi din casele lor, hăituiţi de năvălirile tătare sau de: oamenii domnitorului Duca veniţi să încaseze biruri, exodul populaţiei spre munţi, nesiguranţa drumurilor şi a sufletelor, într-o epocă de comploturi, de uri hrănite din nemulţumiri străvechi între domni şi boieri. Se creează, cu o sugestivă putere evocatoare, sinteza unei epoci istorice.

Dar nu numai satele sunt părăginite, ci şi în Iaşi, capitala Moldovei, clădirile au o arhitectură inestetică, dând senzaţia de improvizaţie, uliţele întortocheate, acoperite de noroi sunt întunecoase şi pline de cerşetori. Impresionat de toate acestea, abatele de Marenne crede că „Dumnezeu a pus-aici un paradis”, dar beizade Alecu îi răspunde cu durere: „E adevărat; un paradis devastat”, întrucât chiar şi curtea sa era o înjghebare provizorie.

În privirile oamenilor se citeşte amărăciune şi nesiguranţă, dar şi-au păstrat bunătatea şi omenia, fiind totuşi deosebiţi fie prin forţa lor fizică, fie prin cea sufletească, având o credinţă nestrămutată în ceea ce ei numesc datorie a vieţii. Şătrarul Lăzărel Griga este un simbol al ospeţiei moldoveneşti, el punând mai întâi pe masă bucate reci şi proaste şi vin „acruţ”, pentru ca bucatele adevărate, ca „zama de găină”, sarmalele şi vinul bun (care are povestea lui), să producă asupra musafirilor o plăcere şi mai mare. Naratorul dă şi reţeta borşului moldovenesc de potroace, care vindecă pe orice petrecăreţ, după o noapte de chef.

Luând exemplu de la stânci şi de la arbori, moldovenii manifestă o rezistenţă de nezdruncinat în faţa tuturor vicisitudinilor, ei învingând până la urmă toate obstacolele cu multă răbdare, explică Alecu abatelui, în ipostaza de narator-mesager. Străinul este puternic impresionat de priceperea oamenilor în interpretarea semnelor vremii, de ştiinţa meşteşugului vânătorii şi mai ales de căpitanul Ilie Turculeţ, pentru talentele lui de călăreţ şi cunoscător al tainelor naturii. Cu cât merg mai spre răsărit, cu atât oamenii sunt mai aproape de natură şi de Dumnezeu”. Natura este „istorizantă”, pentru că a văzut şi „a înghiţit multe suflete” (Mihai Ralea).

La Iaşi, străinii constată că sunt într-un decor oriental, dat de bisericile vechi, de uliţele negustorilor, dar şi de comportamentul lui vodă, care, după ospăţul oferit la curte în cinstea abatelui, îi judecă pe duşmanii domniei, iar pedepsele sunt crunte. Judecăţile lui Duca sunt formale, deciziile dictate de interese avide rămân ascunse, iar execuţiile sunt amânate cu sadism. Pivniţa curţii domneşti este o adevărată cameră de tortură, în care stăpâneşte călăul Buga, iar domnitorul asistă cu plăcere la schingiuirile victimelor în scopul obţinerii de mărturisiri complete.

Deseori, cuprins de surescitare, Duca dă sfaturi călăului pentru a amplifica suferinţele celui cercetat: „Crestează-i limba şi presară-i-o cu sare... găteşte spini şi aşchii, că să i le baţi sub unghii!”. Printre cei care sunt aduşi la judecata domnească se află şi bătrânul Tudor Şoimaru, care, deşi neputincios şi orb, are curajul să-l înfrunte pe despot, acuzându-l că a sărăcit poporul şi ţara prin hoţii şi tâlhării domneşti.

Sărăciţi, obidiţi şi storşi de vlagă, ţăranii încearcă o revoltă, dar Duca-vodă porunceşte hatmanului Buhuşi să reprime sângeros răzmeriţa, iar primul cap tăiat să-i fie adus la curtea domnească. Pe boierii care refuză să mai adune dările exagerat de mari îi judecă formal şi îi execută imediat, iertându-l totuşi pe spătarul Ion Milescu, deoarece acesta îi putea fi de folos. Sub ameninţarea cu moartea şi terorizându-l cu sadism, tiranul îl obligă pe iscusitul condeier să-i plăsmuiască un document fals, în care să imite semnătura lui Ruset. Duca trimite apoi scrisoarea fictivă lui Cara Mustafa, cu scopul de a-l pierde pe adversarul său şi de a face posibilă prigonirea acestuia de către turci.

În alt plan narativ, romanul este erotic, dragostea dintre beizade Alecu Ruset şi Catrina, fiica tiranului domnitor Duca Vodă, fiind asemuită cu aceea dintre Romeo şi Julieta. Alecu Ruset, care vizitase Franţa, studiase în Polonia şi trăise o vreme la Istanbul, era îndrăgostit de domniţa Catrina, fiica duşmanului său, vodă Georgie Duca. După ce-l îndepărtase de la tron pe Antonie Ruset, îl prigonea pe fiul acestuia, deoarece deţinea nişte scrisori compromiţătoare pentru domnitor, pe care tânărul le păstra în siguranţă la nişte prieteni în Polonia.

Domnitorul Duca vrea să o căsătorească pe fiica sa, Catrina, cu Ştefan beizade, din considerente politice, pentru a câştiga şi tronul Ţării Româneşti. Disperat că-şi pierde iubita, Alecu Ruset îl răpeşte pe mire chiar în ziua nunţii, dar este prins de oamenii lui vodă şi ucis de acesta cu buzduganul „în frunte, între ochi”. De o cruzime fără margini, Duca îşi obligă fiica să asiste la uciderea iubitului, tânăra, îmbrăcată mireasă, „îşi încovoie fruntea pe genunchi, lăsându-şi mâinile albe să atârne într-o parte, ca şi cum ar fi fost străine de dânsa”. Povestea de dragoste tragică se află sub semnul „zodiei racului”, dar constituie totuşi numai un pretext pentru realizarea unui tablou impresionant de epocă, în care accentul cade pe aspectele sociale şi istorice ale Ţării Moldovei.

Opera lui Sadoveanu, spune George Călinescu, este „o arhivă a unui popor”. Lumea lui trăieşte „într-un decor sublim şi aspru, măreţ şi fabulos, dotat cu instituţii geto-scitice”, oamenii lui acţionează din „porniri instinctive, tăcute şi rituale”.

Romanul Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, cu acţiune complexă şi complicată, desfăşurată pe mai multe planuri narative, care se intersectează, având o intrigă complicată. Personajele numeroase şi puternic individualizate sunt angrenate în conflicte adânci, structura narativă este amplă şi conturează o imagine bogată şi profundă a vieţii moldovenilor.

Principalul mod de expunere este naraţiunea, iar personajele se conturează direct prin descriere şi indirect, din propriile fapte, gânduri şi vorbe, cu ajutorul dialogului şi al monologului interior. Elementele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat de Mihail Sadoveanu din Letopiseţele cronicarilor definesc această operă drept un roman istoric.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …