„Voi ce aveţi la română?”, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

„Voi ce aveţi la română?”, de Mircea Sântimbreanu, este o schiţă care face parte din volumul Recreaţia mare, a cărui primă ediţie a fost publicată în 1965 la Bucureşti.

Recreaţia mare, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Mircea Sântimbreanu

Fragment

Gore se hotărî în cele din urmă să-i scrie. Altă soluţie nu vedea. De mult voia să stea de vorbă cu Ea. Ultima dată, alaltăieri-seară, jurase, strângând pumnii în faţa oglinzii:

- Mâine îi vorbesc! Cu orice preţ. Jur pe...

Şi cum se privea încruntat în oglindă, căutând pe ce anume să jure, găsi:

- Dacă nu, să-mi iasă o bubă în vârful nasului!

Se apropiase de oglinda toaletei, turtindu-şi nasul, şi rămase înlemnit. Exact în vârful nasului îi ieşea o bubă! Aşa nu putea sta de vorbă cu Ea. Amânase, aşadar, convorbirea, dar nu pentru mult timp. Pentru 5 minute. Ce-ar fi s-o cheme la telefon? ti ştia numărul. Cartea de telefon se deschidea singură la numărul cu pricina. Era acolo un nume apropiat, al Ei, şi unul - acelaşi - străin, de care se temea: numele tatălui. Şi dacă va răspunde tatăl?! O să închidă telefonul! Dar dacă va răspunde Ea?

- Precis că voi închide şi în acest caz! recunoscu Gore necăjit şi, de furie, începu să-şi frece buba din vârful nasului.

Mama trecea, trebăluind, spre bucătărie şi - pentru a doua oară - repetă întrebarea pe care Gore nici n-o auzise:

- E grea problema, Gore? Băiatul tresări:

- Nici nu avem matematică!

Roşi imediat. Se afla, într-adevăr, cu caietul de matematică în faţă de peste un ceas. Dar nu pentru vreun exerciţiu. În caiet, între filele de la urmă, erau însemnările lui „secrete”: o poză, versuri şi un început de jurnal, fiindcă în afară de date nu mai scrisese nimic. Ce să fi scris? O cunoştea de 13 ani, erau vecini, urmau aceeaşi şcoală, numai că în clase paralele. Nu-i venea să creadă că ani şi ani vorbise cu Ea, se jucaseră împreună, uneori o înghiontise...

Gore priveşte poza. E făcută la serbarea de sfârşit de an, iar el îi punea, pe furiş, coarne. Ea plânsese de ciudă când îşi văzuse fotografia, iar el îi râsese în nas. Venise apoi vacanţa mare şi, de la 15 septembrie, se reîntâlniseră la şcoală. Şi, deodată, fără să ştie de ce, din acea clipă, ori de câte ori o vedea, îi venea să intre în pământ. Dacă era cu alţi băieţi, începea să vorbească, să râdă, să se caţere pe garduri. Dacă era singur, trecea roşu ca focul strada, cotea fără să întoarcă măcar capul, apoi... murea de părere de rău.

Se întâlneau o dată pe săptămână, joia, la cor. Lui Gore i se schimba vocea şi într-o zi profesorul opri furios corul:

- Cine cântă acolo cocoşeşte?

Asculta, cu mâna pâlnie la ureche, încruntat, apoi îi indicase cu beţigaşul:

- Cântă singur!

Gore se simţise pierdut. Începuse să cânte când gros, când subţire, apoi se oprise, îngăimând un „tralala” jalnic... Din ziua aceea, joia rămăsese neschimbată doar în calendarul lui Gore pe un an înainte. Se întâlneau la ieşirea de la şcoală, dar el rămânea cu băieţii, chiuia, hohotea, se mai căţăra pe câte un gard, iar când ajungea acasă îi venea să se ia la palme, îşi cerceta caietul cu amintiri şi se jura că a doua zi o să-i vorbească. Dar despre ce? O s-o întrebe: „Voi ce aveţi la română? Dar la matematică” şi pe urmă? Atunci să-i scrie. Dar cum? îi plăceau câteva fraze dintr-o revistă literară şi i le-ar fi scris cu plăcere, dar nu prea aveau nicio legătură. Era vorba despre „Metafora ca instrument de investigaţie...”

„Ah, dac-aş putea să scriu şi eu aşa, dar despre altceva!”

- E grea problema, Gore? întrebă din nou mama.

- Grea! oftă băiatul, uitând cu desăvârşire că nu au matematica a doua zi.

- Las’ că vine tata şi o descurcaţi împreună... Gore închise imediat caietul. Tata?

În aceeaşi clipă sună telefonul. Era Sile. Ce tot moşmondea? Nu era vorba să se întâlnească în staţie? Să meargă la patinaj?

Gore coborî şi, peste jumătate de oră, se pomeni în forfota de pe patinoar. Era începător, abia se mişca de unul singur, dar se încălzise şi îndrăznea tocmai să se amestece printre ceilalţi patinatori când o văzu pe Ea. Purta un pulover verde, dungat. Şi o căciulită cu un ciucure alb. Patina uşor, aproape dansând, împreună cu fete şi băieţi din clasa lor, şi Gore simţi dorinţa de-a se apuca de mână cu ei, dar rămase locului. Rezemat pe margine, o urmărea disperat cu coada ochiului, îngrozit când treceau câteva minute fără să-i vadă căciulită, iar când se apropia se prefăcea zorit că are treabă la patine. Simţi că i s-a făcut frig, că e nenorocit şi singur pe lume, oftă şi... îşi pipăi nasul.

- Atât ar mai trebui, să mă vadă cu nasul umflat!

Se gândi să plece pe nesimţite, când, chiar lângă el, se opriră doi tineri. Roşii la faţă, voinici, grozavi în puloverele lor croşetate în noduri.

- O vezi pe puştoaica de colo, aia cu pulover verde şi cu căciuliţă? Vrei s-o trântim?

- Îhî!

Cei doi trecură prin faţa fetei ca nişte năluci. Ea şovăi speriată, dar nu căzu. Chiar lângă Gore, cei doi îşi făcură semn, şmechereşte, că „atacă” din nou. Peste câteva clipe, fata era zvârlită pe gheaţă, iar cei doi zburau spre alt colţ al patinoarului.

Gore simţi că tremură. Dar nu de frig. Porni, şovăind, pe patine spre ei, gata să cadă în orice moment, ferindu-se de cei care alunecau ca nişte năluci, în toate sensurile. Puse ochii pe tinerii care tocmai îşi alegeau o nouă victimă şi se apropie de ei. Îi privi cu dispreţ şi spuse cu o voce subţirică, pe care ar fi vrut-o cât mai bărbătească:

- Golanilor!

- Ce ai, bă? Nu ţi-e bine? tresări unul dintre ei.

- Sunteţi nişte derbedei! mai zise Gore. Ce aveţi cu fata aceea?

- Ete, ţi-e iubită? râse gros celălalt şi - apucându-i nasul între degete - strânse cu putere.

Gore simţi că leşină. Când deschise ochii, cei doi se depărtau.

El se ţinea de nas şi... strănuta. Strănuta întruna, cu ochii plini de lacrimi, şi de fiecare dată nasul îi zvâcnea dureros.

A doua zi, mergea spre şcoală. Ningea. Fulgii i se opreau pe plasturele din vârful nasului şi lui îi venea să strănute întruna, când o văzu apropiindu-se şi, fără să-şi dea seama, se pomeni vorbindu-i:

- Când mai mergi la patinaj, cheamă-mă şi pe mine!

De ce? îl întrebă Ea, dar Gore nu răspunse.

Îl apucase o nouă serie de strănuturi şi-l durea nasul. Ciudat însă, se simţea mândru, demn, curat. Şi întrebă brusc, între două strănuturi, cu vocea lui subţirică, de care nu se mai ruşina:

- Voi ce aveţi la română?

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …