„Visul Dochiei”, poem într-un act – „Oştenii noştri”, comedie (?) în trei acte, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

„Visul Dochiei”, poem într-un act - „Oştenii noştri”, comedie (?) în trei acte, de Mihai Eminescu, este un articol publicistic a cărui primă ediţie a apărut în „Timpul”, nr. 256 din 12 noiembrie 1877.

A fost publicat, prima dată, în volum în Jurnal de lector completat cu Eminesciana, de Perpessicius, Bucureşti, 1944.

Premiera spectacolului cu piesele lui Frederic Dame are loc la 8 noiembrie 1877, iar a doua reprezentaţie se dă în 10 noiembrie 1877. Eminescu asistă la aceste spectacole înainte de întocmirea cronicii sale dramatice.

Frederic Dame (1849-1907), publicist francez stabilit în România în 1872, face critică teatrală în presa noastră şi aduce o contribuţie importantă la popularizarea spectacolelor de pe scenele bucureştene.

Eminescu respinge de plano cele două piese şi îl învinuieşte pe Fr. Dame că s-a pretat la o negustorie condamnabilă cu faptele de arme ale ostaşilor români care se întorceau de pe fronturile de luptă din Balcani. Traducerea bună aparţinea lui Dimitrie Ollănescu-Ascanio (1849-1908), autor şi el de încercări dramatice şi unul din istoricii teatrului românesc.

Mihai Eminescu

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …