Vilhelm Beneş

V. (Wilhelm) Beneş (27 februarie 1907, Târgu Jiu - 26 aprilie 1960, Bucureşti) - prozator şi eseist. Fiu al lui Gotlieb Beneş, ceramist ceh stabilit la Târgu Jiu în 1900 şi căsătorit cu Emma Hubner, de origine germană, Beneş urmează cursurile şcolii primare şi primii ani de liceu în oraşul natal, îşi face studiile secundare la Craiova, se înscrie apoi la Academia Comercială din Bucureşti şi, în fine, frecventează cursurile Academiei de Arte Frumoase din Cluj.

Debutează aici ca artist plastic într-o expoziţie de pictură în alb-negru şi este totodată profesor de desen, critic de artă şi gazetar. Revine apoi la Bucureşti, cooptat fiind în conducerea Casei Şcoalelor. În 1942 era consilier al Editurii Gorjanu, iar după război şi după anii de detenţie, a funcţionat ca redactor tehnic la Editura pentru Literatură. I-au rămas în manuscris câteva studii şi eseuri de artă şi primul din cele patru volume ale unui proiectat Tratat de estetică şi de teoria artei plastice.

A semnat cronici, comentarii, eseuri, studii de artă şi de literatură, dar şi articole pe teme economice, sociale şi politice în numeroase reviste dintre anii ’30 şi ’40, precum „Hyperion”, „Societatea de mâine”, „Pagini literare”, „Naţiunea română”, „Gând românesc”, „Familia”, „Gazeta ilustrată”, „Meşterul Manole”, „Tribuna”, „Naţiunea”, „Sfarmă-Piatră”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Preocupări literare”, „Poporul”, „Vremea”, „Gândirea” etc.

Era considerat unul dintre cei mai avizaţi critici de artă din epocă, studiile sale, dintre care unele au apărut în volume, operând incursiuni minuţios argumentate în domeniul relaţiilor care se stabilesc între opera de artă plastică şi subiectul receptor sau oferind comentarii inedite pe marginea câtorva capodopere ale picturii naţionale şi universale. Preocupări similare manifestă şi pentru muzică şi literatură, de o importanţă specială fiind un studiu de sinteză din 1941, Note despre nuvela fantastică.

Debutul scriitoricesc al lui Beneş se produce în anul 1935, când publică în „Pagini literare” două tablete, intitulate Însemnări. Nuvele - cele mai multe incluse apoi în volumele Hanul roşu (1938), Semn rău (1943) şi Îngerul alb (1944) - şi tablete literare va publica (semnând şi V.B.) în „Pagini literare”, „Gând românesc”, „Naţiunea” (Brăila), „Curentul literar”, „Sfarmă-Piatră” şi „Gândirea”.

Prozatorul este interesat de surprinderea tragicului din existenţa umană, pe care îl abordează cu mijloacele unui fantastic pregnant, original. Fantasticul este înţeles de Beneş ca o incursiune în „reversul” realităţii imediate, palpabile, experienţă, după el, perfect posibilă; acest „revers” îi apare ca un accident survenit în desfăşurarea logicii comune a existenţei, la confluenţa dintre starea de vis şi cea de trăire concretă sau afectivă. Amalgamarea realului cu irealul, posibilă mai ales în starea de vis, refugiul în închipuire, fantezia fără oprelişti se întâlnesc pe terenul comun al „jocului”. Saltul din realitate (alimentat de halucinaţie, viziune morbidă, tenebre) poate fi provocat şi de alienarea în faze diferite, mergând până la nebunia clinică.

Semnificativ este, din acest punct de vedere, faptul că manuscrisul primului volum de nuvele, Hanul roşu, purta iniţial titlul Povestiri bolnave. Aici este povestea unei răzbunări şi, până la un punct, ea poate fi situată în descendenţa unor pagini celebre, Moara cu noroc de Ioan Slavici sau O făclie de Paşte de I.L. Caragiale. Nimic fantastic în această relatare detaşată a dramei, doar o hiperbolizare a realului, care crispează şi îl nelinişteşte pe cititor.

În Semn rău (titlul iniţial - Tolea, 1940) este, în esenţă, prezentat un caz de fotofobie, care, corelat cu o seamă de coincidenţe neliniştitoare, devine argument al intervenţiei unor forţe distructive ce impun relaţii ciudate în microuniversul satului. În Vraciul Ieronim se înfiripă atmosfera Evului Mediu, când nevoia de vrăji era mai puternică decât vraja însăşi. Nebunia în care alunecă Ieronim îşi are sursa în răzvrătire şi în negarea ordinii stupide a cetăţii. Şi în alte nuvele asemenea răsfrângeri ale unor conştiinţe zbuciumate, obosite sau revoltate se convertesc în patologic individual sau colectiv.

Dorinţele lui Ştefan Hubertus, Amo, amas, amat..., Pavilionul nr. 6, Biserica din Fraustadt sau Semn rău preiau ecourile unor credinţe ancestrale: un blestem sau o coincidenţă nefastă pot influenţa nefericit o existenţă sau un şir de existenţe. Nota dominantă a prozei lui Beneş o constituie vizualizarea compoziţiei, imaginaţia lucrând mai ales în sensul realizării plastice a întâmplării relatate. Sunt preferate culorile potolite, patinate, ţintind o întoarcere prelungă în timp. Exterioarele în care se mişcă Ieronim evocă decoruri medievale trasate în tonuri cenuşii sau coclite. Interioarele din aceeaşi nuvelă, descrise cu lux de amănunte, plutesc în aburi gălbui sau roşcaţi.

O privelişte ireală, plutind printre ceţuri care şterg distanţele, este aceea a fantomaticei fortăreţe a regelui Wenceslav (Cetatea cu steaguri albe). Decorul interior pare unul de după apocalipsă: totul stă sub semnul morţii biruitoare, fiinţe şi lucruri suferind, în egală măsură, destrămarea şi nimicirea materiei. Regele singur, despre care nu se poate spune dacă este un supravieţuitor sau o nălucă, oficiază la serbarea halucinantă a propriei sale nunţi. Tehnica vizualizării fantasticului este utilizată de Beneş, într-o gamă de mare mobilitate a imaginaţiei, şi în Wilhelm Temerarul, duce de Brabant, Ţara depărtărilor, Teodot nebunul, Păcatul fratelui Beatus şi Insula vrăjitoarelor.

Opera literară

  • Hanul roşu, Sighişoara, 1938;
  • Semn rău, Bucureşti, 1943;
  • Îngerul alb, Bucureşti, 1944;
  • Hanul roşu, ediţie îngrijită de Ion Maxim, Craiova, 1983.

Ediţii

  • Mărturii despre N. Grigorescu, Bucureşti, 1957 (în colaborare cu Ionel Jianu).

Traduceri

  • Lion Feuchtwanger, Goya sau Drumul spinos al cunoaşterii, Bucureşti, 1957; ediţia Bucureşti, 1995.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …