Viespea, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Viespea, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în „Universul literar”, nr. 21 din 9 iul 1938.

A apărut pentru prima oară în volum în Amintirile în 1940, cu titlul Vespea.

Ion Agârbiceanu

Fragment

În copilărie când, peste vară, păzeam noatenii, între cari se amestecau doi berbeci şi câteva oi sterpe, seara nu mai duceam acasă mica turmă. Aveam ocoale la marginea pădurii, şi pentru vite şi pentru oi, şi o căsuţă, ce răsări în locul unei colibe vechi. În podul căsuţii era fân, şi aici dormeam cu sluguliţa şi uneori şi cu sluga cea mare, care venea din sat, cu merinde.

Într-un an, abia trecuse primăvara şi în coperişul din pod ne-am trezit cu un cuib de viespi. N-am băgat de seamă când s-a pripăşit aici. M-a furnicat când i-am văzut. De când m-am trezit şi am început să cunosc gângăniile, de viespii cei mari mi-era frică instinctiv, ca de şerpi. Stăteam în stupină, lângă albinele cele bune, cu ceasurile, să le aud cum cântă, să le văd cum zboară unele din coşniţă şi altele vin, ca o ţesătură nesfârşită, prin văzduh. Uneori câte una se izbea de mine.

Nici nu mă gândeam să mă apăr. Pe bondarii cei groşi, învestmântaţi în catifea fină, punctată cu aur, îi prindeam adeseori de pe flori, să-i văd mai de aproape, deşi ştiam că au şi ei ac.

De viespi însă mă temeam. La viespii cei mici le spunea, în sat la noi, albine ţigăneşti, şi în podul casei noastre, în sat, aveau zeci şi sute de cuiburi, de faguri uscaţi, cât un burete mic, lipiţi de ţiglă.

M-am trezit cu ştiinţa că viespea e veninoasă ca şi şarpele, mai ales viespea mare.

Mi-aduc aminte că, de când am băgat mai întâi de seamă că viespii prind muşte şi le mănâncă sugându-le ca paiangenii, m-am umplut de scârbă.

Bunica Iova, la mirarea mea de copil, mi-a zis:

- Dacă-s albine ţigăneşti!

Şi-mi mai aduc şi azi aminte cum a râs bunica, auzind răspunsul meu:

- De ce nu şi le duc ţiganii acasă, dacă sunt ale lor? Viespea mare, din soiul acelora cari cresc cât degetul de lungi şi de groşi, e îndeosebi respingătoare. Cu toată teama, când apuca una pe ochiul de sticlă al ferestrii, şi se zbătea să iese, ştiindu-mă la adăpost, mă uitam îndelungat la ea. Trupul galben, tăiat de inele negre, e ca de omidă, dar flexibil ca o vergea. Deşi pare prea greoi, pentru cele două aripi subţiri ce-o poartă, zboară glonţ, zbârnâind ca o săgeată. Capul şi gura sunt de-a dreptul respingătoare, ca de canibal. E o continuă frământare de antene, de guri, de picioare, şi lasă impresia că e vecinie înfuriată, gata să învenineze nu numai cu acul din coadă, ci şi cu gura.

Ne-am trezit, eu şi sluguliţa, cu astfel de viespi în coperişul căsuţii de la pădure. Am numărat odată, amândoi, de jos, şapte, altă dată, doisprezece.

N-am mai cutezat să mă culc în pod, în fân. Sluguliţa a voit să se arate mai viteaz. A aşteptat până s-a înserat şi a început a urca scara. Dar o viespe i-a trecut văjeind pe la ureche, şi el a început să coboare îndată.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …