Victor Crăsescu

Victor Crăsescu (16 octombrie 1850, Chişinău, Basarabia - 1917, Slănic Prahova, judeţul Prahova) - prozator şi medic. Era fiul lui Petre Crasiuc, secretar de colegiu la Chişinău.

Scriitorul îşi va modifica numele, semnând însă şi cu pseudo­nimele literare Ştefan Basarabeanu, Ştefan Valahu sau V. Ursu. După ce urmează gimnaziul (1862-1866) şi Seminarul Teologic (1871-1872) la Chişinău, studiază ştiinţele naturale la Universitatea din Odesa (1872-1873). Din cauza activităţii revoluţionare, este nevoit să fugă în Elveţia, la Zurich - unde se găseau mulţi refugiaţi politici din Rusia -, ajungând în cele din urmă în America de Nord.

Reîntors în 1878 la Chişinău, urmărit din nou de poliţia ţaristă, emigrează în România, stabilindu-se la Tulcea. Se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1886 şi îşi ia doctoratul în 1895, cu lucrarea Contribuţiuni la studiul pediatriei populare. Credinţi şi obiceiuri relativ la pediatrie la locuitorii din Dobrogea. A fost medic la Sfântu Gheorghe (judeţul Tulcea), Buftea, Fierbinţi şi Slănic (în judeţul Prahova), şi a murit, probabil la Slănic, îngrijind, pe timp de război, bolnavii de tifos.

Crăsescu a avut o existenţă frământată, aventuroasă şi totuşi învăluită de discreţie. Prin convingeri şi profesie s-a îndreptat cu o generozitate de misionar spre oamenii săraci, bolnavi, abrutizaţi, avântându-se chiar în utopice proiecte de reformare a vieţii unor colectivităţi. În scrierile sale, fidele reprezentări ale mozaicului de întâmplări şi moravuri cunoscute, se întâlnea cu una dintre tendinţele sfârşitului de secol, ce îndruma scriitorii spre medii ignorate până atunci.

A publicat în numeroase periodice, începând cu revista „Contemporanul”, unde între 1884 şi 1890 îi apar cele mai semnificative schiţe şi nuvele, continuând cu „Drepturile omului”, „Revista nouă”, „Adevărul”, „Lupta”, „Vatra”, „Adevărul ilustrat”, „Povestea vorbei”, „Lumea nouă literară şi ştiinţifică”, „Adevărul de joi”, „Pagini literare”, „România jună”, „Noua revistă română”, „Şeză­toarea săteanului”, „Sămănătorul” şi „Viaţa literară”. A fost director şi proprietar, împreună cu Zamfir C. Arbore, al re­vistei „Amicul copiilor” (1891-1895).

I-au apărut în 1893 patru volume de Schiţe şi nuvele, iar în 1899 romanul Ovreiul, o bună parte din proza sa rămânând însă în paginile periodicelor sau în manuscris. Fiind considerat, alături de Sofia Nădejde, prozatorul cel mai de seamă al „Contemporanului”, Crăsescu pare să fie într-adevăr apt să ilustreze ideile revistei privitoare la tematica şi misiunea socială a literaturii.

Evocă, mai întâi, atmosfera de teroare, imoralitate şi ipocrizie a seminarelor basarabene, portretizând caricatural şi figurând antitetic indignarea şi revolta tinerilor. Se simte aici şi o influenţă venind dinspre literatura rusă, al cărei bun cunoscător era şi din care a tradus (Saltîkov-Şcedrin, Gogol) sau a localizat (Nekrasov, Turgheniev, Garşin). Schiţele din viaţa ocnaşilor evadaţi, a contrabandiştilor sunt scrieri cu o tramă narativă simplă, dinamică, unde mişcarea şi dialogul au întâietate.

Viaţa ţărănească îi solicită interesul în momentele ei de duritate şi de manifestare violentă, ca în Sălbaticul, unde scena unei răzbunări atroce duce gândul la o scenă similară din O viaţă de Maupassant. Un mediu inedit, de care scriitorii nu se apropiaseră încă, este aflat în lumea porturilor şi a satelor de pescari din Delta Dunării: o faună fără pitoresc, abandonată destră­mării morale, trăind istovitor şi cu speranţele destrămate (O zi şi o noapte la Sulina); pescari aspri, nemiloşi, supuşi vitregiilor şi hazardului, prinşi cu nepăsare în jocul de-a viaţa şi de-a moartea (Furtuna, Cum a căpătat Sarichioiul vie).

Un personaj cu o psihologie ceva mai complicată apare în Spirea, deşi prin amploare nuvela lasă la vedere inegalitatea, prolixitatea epicului, ca şi mediocritatea stilului. Atunci când aduce în prim-plan mărunte existenţe citadine, schiţa de moravuri eşuează în anecdotic şi melodramatic, autorul simplificând tipologia în chip naiv, moralizator. Şi în povestirile pentru şi despre copii, majoritatea scrise după 1890, Crăsescu pierde din farmecul care îi definea câteva schiţe de început, precum În ajunul Crăciunului şi Ziua de bobotează.

Opera literară

  • Schiţe şi nuvele, I-IV, Bucureşti, 1893; prefaţă de Sergiu Cujbă, Bucureşti, 1976;
  • Ovreiul, Bucureşti, 1899;
  • Flori de gheaţă (în colaborare), Bucureşti, 1910;
  • Al treisprezecilea urs (Din viaţa vânătorilor din Carpaţi), Bucureşti, 1911;
  • Roadele vijeliei (Cum a căpătat Sarichioiul vie), Bucureşti, 1913;
  • Din viaţa pescarilor dobrogeni, Bucureşti, 1923;
  • Opere alese, Chişinău, 1960;
  • Spirea, Chişinău, 1967;
  • Opere, ediţie îngrijită de A. Kidel, introducere de F. Levit, Chişinău, 1974.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …