Victor Crăciun

Victor Crăciun (16 iulie 1934, Chişinău, Basarabia) - istoric literar. Este fiul lui Iordache Crăciun, licenţiat în studii administrative, şi al Paraschivei (născută Danciu), învăţătoare şi profesoară.

După şcoala primară făcută la Durleşti, în Basarabia (1941-1943), la Arad şi Aradul Nou (1943-1945), după studiile liceale de la Liceul „Moise Nicoară” (1945-1948), cele normaliene la Şcoala Nor­mală din Arad (1948-1950) şi la Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi (1950-1952), va absolvi Facultatea de Istorie-Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1956), unde şi lucrează ca bibliotecar (1953-1956) şi unde va fi asistent, lector şi conferenţiar la Catedra de istoria şi teoria literaturii române.

Se mută la Bucureşti şi funcţionează ca redactor, şef de secţie, secretar general de redacţie la Redacţia culturală din Radiodifuziunea Română (1964-1969), director adjunct de programe la Televiziunea Română (1972-1977), redactor la Teatrul Radiofonic (1977-1985), din nou redactor la Radiodifuziune (din 1985), director al Editurii pentru Turism (1991). Este preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (din 1990). A obţinut doctoratul în filologie cu teza O istorie a literaturii române la microfon (1973).

Prin cărţile Manuscrise şi voci (1977), Confesiuni sonore (1980) şi Scena undelor (1980), Crăciun scoate la lumină din arhiva Radiodifuziunii Române, mai ales din fonoteca ei de aur, pa­gini literare inedite, „unele de o importanţă capitală, totdeauna interesante” (Alexandru Piru). În Manuscrise şi voci editează opiniile multor scriitori şi oameni de cultură despre menirea cultural-educativă a radioului, despre rolul lui civilizator.

În Con­fesiuni sonore, care se doreşte „o istorie a literaturii române la microfon”, evocă sistematic prezenţa pe calea undelor a litera­turii române, de la cea veche până la cea din deceniul al optulea, accentul principal fiind pus pe popularizarea acesteia (prin recitaluri şi lecturi făcute de actori, prin dramatizări), pe conferinţele şi lecturile unor scriitori însemnaţi (cu deosebire Nicolae Iorga, apreciat ca decanul conferenţiarilor la radio, şi Tudor Arghezi, colaborator statornic), pe scriitorii care au fost nu doar colaboratori, ci şi îndrumători ai radioului (Liviu Rebreanu, Vasile Voiculescu, V.I. Popa, Horia Furtună, Emanoil Bucuţa). În fine, în Scena undelor, Crăciun relevă contribuţia oamenilor de teatru, a scenariştilor şi conferenţiarilor, a animatorilor şi realizatorilor de emisiuni la evoluţia teatrului la microfon.

Preocuparea constantă a lui Crăciun pentru Eminescu s-a finalizat în albumul Mihai Eminescu - un veac de nemurire (I-II, 1990-1991), în care, printre altele, sunt adunate imagini fotografice de pe toate meleagurile pe unde a cutreierat poetul, în ţară şi în Europa. În acelaşi spirit, Crăciun este şi autorul unor filme documentare pentru televiziune despre Emil Botta, Alexandru Rosetti, Henriette Yvonne Stahl, Mihai Beniuc, George Lesnea, Liviu Rusu, Cella Delavrancea, V.G. Paleolog, N.I. Popa, Radu Boureanu, Milita Petraşcu etc.

Opera literară

  • Literatura română în lume (în colaborare cu Constantin Crişan), prefaţă de Pierre de Boisdeffre, Bucureşti, 1969;
  • Eminescu la Radio, Botoşani, 1970;
  • George Enescu şi locurile natale, Botoşani, 1970;
  • Efigia literară a lui Mihai Eminescu, Botoşani, 1971;
  • Eminescu şi locurile natale, Botoşani, 1971;
  • E-un cântec tot ce sunt. Convorbiri cu Gheorghe Zamfir, postfaţă de Valeriu Râpeanu, Bucureşti, 1975;
  • Manuscrise şi voci. Scriitori români la radio, Bucureşti, 1977;
  • Confesiuni sonore. O istorie a literaturii române la microfon, Bucureşti, 1980;
  • Scena undelor (Teatrul radiofonic), Bucureşti, 1980;
  • Bobâlna. Procesul „Pasării măiastre”. Poveste de dragoste, Bucureşti, 1988;
  • Milita Petraşcu, Cluj Napoca, 1988;
  • Eminescu. Un veac de nemurire (în colaborare cu Cristiana Crăciun), I-II, introducere de Alexandru Piru, Bucureşti, 1990-1991;
  • Pierdem Basarabia?, Bucureşti, 1992.

Ediţii

  • Petre Dulfu, Scrieri, introducerea editorului, Bucureşti, 1971 (în colaborare cu Viorica Florea);
  • Cincinat Pavelescu, Versuri, epigrame, amintiri, corespondenţă, prefaţa editorului , Bucureşti, 1972 (în colaborare cu George Zarafu);
  • I.C. Vissarion, Scrieri alese, I-III, introducerea editorului, Bucureşti, 1983 (în colaborare cu Viorica Florea);
  • Marin Preda, Opere, I-IV, prefaţă de Eugen Simion, Bucureşti, 2002-2003.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …