Victor Anestin

Victor Anestin (18 septembrie 1875, Bacău - 5 noiembrie 1918, Bucureşti) - prozator şi publicist. Al doilea dintre cei cinci copii ai actorilor Ion şi Maria Anestin, Anestin îşi petrece copilăria printre oamenii scenei, de care îşi va aminti ulterior cu pietate. Urmează ciclul secundar la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti, apoi la Liceul „Carol I” din Craiova. Adolescentul descoperă lucrările lui Humboldt şi, mai ales, ale lui Flammarion, căruia, mai târziu, în 1901, îi va dedica un studiu.

Debutează în 1892, la „Revista ilustrată”, cu traduceri, în anul următor publicând alte tălmăciri în „Curierul Olteniei”. Înfiinţează o societate literar-ştiinţifică şi scoate în 1895 revista şcolară „Freamătul”. Absolvind liceul în 1896, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, pe care nu o termină. Continuă să se instruiască, formându-şi o cultură enciclopedică, chiar dacă, din 1898, este înrobit de gazetărie; până la sfârşitul vieţii va lucra la mai multe periodice concomitent.

Este secretar de redacţie la „Foaia populară”, „Apărarea naţională”, „Tribuna familiei”, „Patriotul”, „Ţara”, „Vremea”, apoi redactor la „Adevărul” şi „Dimineaţa”, la „Minerva”, „Universul” şi „Universul literar”, la „Tribuna”, „Veselia” şi prim-redactor la „Ziarul călătoriilor şi al ştiinţelor populare”. Tuturor acestora le furnizează, sub semnătura sa ori sub pseudonime ca Andrei, Eugen, Hilarius, Lică, Lylo, Sirius, Stin, Syr, Tin, Van, Victan, Victorian, Victor Eugen, Wega etc., poezii şi proze scurte, cronici literare şi dramatice, note, studii biografice, mii de articole pe teme ştiinţifice, precum şi nenumărate traduceri.

Cu articole de ştiinţă popularizată colaborează la alte numeroase publicaţii: „Tribuna”, „Epoca”, „România ilustrată”, „Revista idealistă”, „Sămănătorul”, „Noua revistă română”, „Flacăra”, „Gazeta Câmpinei”, „Gazeta politică şi literară” etc. Anestin scoate, între 1907 şi 1912, revista de astronomie „Orion” şi, între 1914 şi 1916, „Bibliografia română”. Până la război, tipăreşte, de asemenea, zeci de broşuri şi volume, cea mai mare parte constituind-o lucrări de popularizare a ştiinţei, traduse şi originale.

Pionier al romanului românesc de anticipaţie, el publică În anul 4000 sau o călătorie la Venus (1899), O tragedie cerească (1917) şi Puterea ştiinţei. Cum a fost „omorât” războiul mondial (1916). Mărturie a interesului său pentru teatru sunt studiul Haralamb Lecca, autor dramatic (1902), precum şi traducerile din W. Shakespeare, Hamlet şi Othello (1908), poate şi Regele Lear şi Macbeth, anunţate în 1909. Mai tălmăceşte cartea Clarei Tschudi Tinereţea Mariei Antoaneta, Carol I de Paul Lindenberg şi Frederic cel Mare de Lord Macaulay.

Totodată, Anestin conferenţiază la Universitatea Populară şi la Societatea „Prietenii ştiinţei”, la a căror înfiinţare are un rol de seamă. Războiul întrerupe efervescenta sa activitate, în anii 1917 şi 1918, colaborează la „Gazeta Bucureştilor”, „Scena” - la aceasta din urmă cu o suită de articole despre actorii cunoscuţi în copilărie, strânse în volumaşul Amintiri din teatru (1918) -, „Biblioteca copiilor şi a tinerimei” şi la „Renaşterea”.

Câştigat de orientarea scientistă, Anestin a propovăduit-o la noi cu pasiune şi abnegaţie. Conştient de la început că un popularizator al ştiinţei trebuie „să fie dublat de un literat”, el a căutat să dea expunerii limpezime şi a preferat să integreze explicaţia tehnică într-o naraţiune - Romanul cerului (1912), Povestea ştiinţei (1916) - sau într-o biografie - Giordano Bruno (1911), Newton şi atracţia universală (1911), Viaţa anecdotică a învăţaţilor iluştri, Viaţa şi invenţiunile lui Edison (1915), Eroii ştiinţei (1916) etc. Depăşite, firesc, ca informaţie, aceste lucrări pot oferi încă o lectură agreabilă.

Deşi a subscris la teoria care susţinea apropiata moarte a artei, Anestin a avut şi preocupări pur literare. Cronicar la reviste populare sau la cotidiene de prestigiu, cum erau „Vremea” ori „Adevărul”, el recenzează cărţile noi, dând în genere aprecieri juste, iar în disputele vremii exprimă opinii de bun-simţ. Servituţile gazetăriei apasă vădit asupra scrierilor sale literare. Mai toate cronicile rimate din „Ţara” şi din „Patriotul” sunt facile, însă Anestin dispunea de unele resurse poetice.

Balada Don Zaneto şi poemul Balul stelelor relevă un umor de calitate, iar Sonet, o sensibilitate elegiacă, modelată de poezia lui Traian Demetrescu. Şi în proză se vădesc aceleaşi dominante. Autorul se opreşte frec vent asupra dramelor trăite de cei umili, dar, treptat, alunecă spre literatura de magazin, accentuând melodramaticul şi senzaţionalul. O oarecare originalitate este atinsă atunci când recurge la propria experienţă de viaţă, precum în nuveletele Fericirea, Prietenul meu, Succesul meu şi Revederea. Merite de înainte-mergător, ce-i vor fi recunoscute târziu, are în domeniul literaturii ştiinţifico-fantastice.

Prin articolul Romanul ştiinţific (1898) şi prin altele, ulterioare, el este primul teoretician al genului, iar cele trei „romane”, În anul 4000 sau O călătorie la Venus, O tragedie cerească şi Puterea ştiinţei, îl aşează printre cei mai importanţi autori români de anticipaţie din prima jumătate a secolului al XX-lea. Cel dintâi «roman» imaginează, plecând de la ipoteze mai vechi, o „lume locuită”, alta decât Pământul. Intriga este simplă, lăsând în umbră psihologia eroilor, dar coerenţa tabloului schiţat, precum şi atingerea unei probleme grave - alienarea omului prin tehnica omniprezentă - reţin atenţia. „Povestea astronomică” O tragedie cerească închipuie distrugerea Pământului şi a planetei Marte de către o stea stinsă, accentul căzând nu atât pe aspectul de anticipaţie, cât pe progresia spaimei şi pe modalităţile diferite de trăire a catastrofei: resemnat, filosofic, pe „planeta roşie”; convulsiv, apocaliptic, pe cea „albastră”.

Ultima „poveste fantastică” se arată anecdotică, excesiv demonstrativă. Ca traducător, Anestin se conformează gustului cititorilor şi spiritului publicaţiilor adresate acestora, oprindu-se la nuvele şi romane submediocre. Alături de acestea, apar însă şi texte ale unor scriitori precum Alphonse Daudet, Guy de Maupassant, E.A. Poe, H.W. Longfellow, Mark Twain, H.G. Wells etc. Traducerile din William Shakespeare, în proză, sunt modeste, cu multe deficienţe. Tipărite în colecţia „Biblioteca pentru toţi”, ele au contribuit într-o măsură la pătrunderea marelui dramaturg englez la noi.

Opera literară

  • În anul 4000 sau O călătorie la Venus, Bucureşti, 1899; ediţie îngrijită şi prefaţă de Cornel Robu, Cluj Napoca, 1986;
  • Camille Flammarion, Bucureşti, 1901;
  • Haralamb Lecca, autor dramatic, Bucureşti, 1902;
  • Giordano Bruno. Viaţa şi opera lui, Bucureşti, 1911;
  • Povestea cerului, Bucureşti, 1912;
  • Romanul cerului, Bucureşti, 1912;
  • O tragedie cerească, Bucureşti, 1914;
  • Ce trebuie să citim, Bucureşti, 1915;
  • Căpitanul Scott la Polul Sud, Bucureşti, 1915;
  • Eroii ştiinţei, Câmpina 1916;
  • Povestea ştiinţei, Bucureşti, 1915;
  • Puterea ştiinţei. Cum a fost „omorât” războiul european, Câmpina, 1916;
  • Amintiri din teatru, Bucureşti, 1918;
  • Viaţa şi opera celebrilor exploratori, Bucureşti, 1921.

Traduceri

  • William Shakespeare, Hamlet, Bucureşti, 1908; Othello, Bucureşti, 1908;
  • Paul Lindenberg, Carol I, Bucureşti, 1915;
  • Clara Tschudi, Tinereţea Mariei Antoaneta, Bucureşti, 1916;
  • Lord Macaulay, Frederic cel Mare, Bucureşti, 1918.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …