Viaţa politică din România la începutul secolului al XX-lea până la primul război mondial

Tabloul vieţii politice din România în primii ani ai secolului al XX-lea continua să fie dominat de cele două principale partide de guvernământ: partidul liberal şi partidul conservator. Alături de acestea, pe scena politică a ţării au intrat în 1908 partidul conservator-democrat, condus de Take Ionescu, format din reprezentanţi ai aripii burgheze a partidului conservator, partidul social-democrat din România (1910), care, după dezorganizarea PSDMR în 1899, avusese nevoie de mai bine de 10 ani de refacere, şi partidul naţionalist, condus de A.C. Cuza şi Nicolae Iorga.

Dacă în această perioadă activitatea politică propriu-zisă s-a desfăşurat în nota obişnuită - prin alternarea la guvern a celor două partide ale claselor dominante - în schimb evenimentele petrecute în primul deceniu al secolului au declanşat frământări puternice în rândurile partidelor politice de guvernământ şi au determinat transformări structurale în interiorul acestora.

Aceste transformări au avut loc, în cazul partidului liberal, pe fondul unor evenimente petrecute încă în ultimii ani ai secolului trecut. Astfel, atragerea în partidul liberal a elementelor burghezo-liberale din fosta conducere a PSDMR a contribuit şi mai mult la întărirea aripii burgheze a partidului, ceea ce a dus la efectuarea unor schimbări importante în conducerea acestuia, grăbite şi mai mult de evenimentele din primăvara anului 1907. În anul 1909, în fruntea partidului liberal a fost ales Ion I.C. Brătianu, exponentul elementelor tinere cu vederi mai înaintate din rândurile burgheziei liberale.

La rândul său, partidul conservator a cunoscut frământări importante. Lupta pentru conducere, începută încă din vremea lui Lascăr Catargiu, este reluată între noul lider conservator Gheorghe Gr. Cantacuzino şi P.P. Carp, şeful fracţiunii junimiste. Desfăşurarea evenimentelor din primăvara anului 1907 a grăbit încheierea tratativelor începute mai înainte între cei doi fruntaşi conservatori, prin alegerea lui P.P. Carp în fruntea partidului. Dar frământările interne conservatoare au luat sfârşit abia după desprinderea grupării conduse de Take Ionescu.

Schimbările survenite în structura organizatorică a partidelor din România se explică prin situaţia creată în urma marii răscoale a ţărănimii din 1907. Faţă de lupta hotărâtă a maselor ţărăneşti, activitatea politică a claselor dominante s-a desfăşurat mai ales în direcţia adoptării unor măsuri mai radicale, care să vină într-un fel în întâmpinarea cerinţelor tot mai frecvente ale maselor. Dacă partidul conservator nu a renunţat totuşi la apărarea marii proprietăţi moşiereşti, pentru care va lupta până la auto-desfiinţarea sa, în schimb, partidul liberal a fost nevoit să accepte ideea reformei agrare şi a celei electorale.

Includerea în programul partidului, din 1913, a reformei agrare era impusă de evoluţia societăţii româneşti de la începutul secolului şi mai ales de puternica răscoală care ridicase la luptă întreaga ţărănime română în primăvara anului 1907. Prin înscrierea acestor obiective majora, partidul liberal a reuşit să-şi apropie masele ţărăneşti, pentru a le folosi în războiul care devenise iminent. Schimbările intervenite în această perioadă în structura politică a ţării au fost atât de profunde, încât se poate spune că încă de pe acum s-au conturat direcţiile de orientare ale vieţii politice din România din perioada următoare.

Check Also

Instituţiile şi drepturile cetăţeneşti în România

Justiţia şi apărarea drepturilor cetăţeneşti Una din caracteristicile de bază ale unui sistem democratic este …

Cristalizarea relaţiilor feudale pe teritoriul României în prima jumătate a secolului al XIII-lea

Învingând piedicile dinlăuntru şi dinafară, societatea românească se dezvoltă lent, dar neîncetat, atât din punct …

Monarhia, centru de putere în România

Ferdinand I – un monarh constituţional În perioada interbelică, la fel ca în timpul lui …

Prefacerile politice din Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Apariţia unei noi boierimi A doua jumătate a veacului al XVI-lea este frământată de un …

Minorităţile naţionale în România secolului XX

După constituirea României Mari, pe teritoriul ei alături de populaţia românească majoritară, trăia o mai …