Viaţa comercială şi urbanizarea Craiovei în secolul al XVII-lea

După fluctuaţia demografică de la sfârşitul secolului al XVI-lea, Craiova înregistrează o creştere treptată a populaţiei. Paul de Alep consemna la mijlocul veacului şaptesprezece că, la intrarea în oraş, a fost întâmpinat de „marele ban, boieri şi mulţime de popor”, ceea ce atestă şi o evidentă stratificare socială. Cu toate că o complexitate de factori (fiscalitatea excesivă care determina fuga locuitorilor, incursiunile otomane, războaiele, epidemiile de ciumă, holeră) a influenţat evoluţia demografică, sporul natural al populaţiei a fost permanent: în 1735 în Craiova existau 836 familii reprezentând peste 4.000 de locuitori.

În această perioadă, o mare parte a populaţiei continua să se îndeletnicească cu agricultura. Ca urmare a generalizării procesului de aservire a ţărănimii, se ajunge la domenii considerabile stăpânite de boieri şi mănăstiri. Numeroase sate din Dolj, prin moşteniri sau cumpărări, sunt integrate domeniului domnesc. Astfel Constantin Brâncoveanu, acaparează o mare parte a satelor doljene: Urzicuţa, Gioroc, Puţuri, Bratovoieşti, Băileşti etc.

La 10 martie 1707, domnul dăruia mănăstirii Hurez moşia Craioviţa, menţionând că numai morile existente pe ea produceau un venit de 300 obroace de pâine pe an. O parte a cerealelor provenea din „ogorul” public al oraşului, locuitorii craioveni având obligaţia de a presta clacă. În afara grâului se cultiva porumb, mei, orz. Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, o dezvoltare deosebită ia viticultura, în timpul domniei lui Brâncoveanu, afirmându-se centrul viticol de la Segarcea. Viţa de vie, de bună calitate, era cultivată în perimetrul şi în împrejurimile Craiovei. Mai târziu, proprietarii de vii nu puteau vinde recolta în târgul Craiovei, decât după ce se strângea dijmăritul.

Creşterea vitelor deţinea, alături de produsele agricole, un loc prioritar în circuitul economic al oraşului. Turme mari de boi, vaci, oi porci luau calea Balcanilor şi, în ciuda monopolului otoman, erau vândute şi în oraşele transilvănene. Mărturia episcopului Baksic relevă că la Craiova „în fiecare vineri se ţine târg şi se aduc de la sate, la bâlci, oi şi alte vite în număr foarte mare şi vin negustori din Turcia, până chiar de la Constantinopol, să cumpere vite”. Nu cunoaştem veniturile rezultate din comercializarea produselor animaliere, dar o statistică din 1734 arată că Oltenia dispunea de 300.000 oi şi tot atâţia porci.

Alături de economia agricolă, la Craiova, ia amploare producţia meşteşugărească. Se înmulţesc meseriaşii: zidari, dogari, tâmplari, fierari, croitori, zugravi, cojocari, rotari etc. În condiţiile intensificării relaţiilor de schimb şi a unei diviziuni mai accentuate a muncii, la începutul secolului al XVIII-lea, apar primele bresle.

În 1725 e publicat un statut de breaslă al lumânărarilor şi săpunarilor, care stabilea normele de fabricaţie, livrare şi comercializare a produselor. Îi urmează şi alte bresle ca cea a brutarilor şi a lăutarilor. Meşteşugarii proveneau din lumea satelor, unii fiind transilvăneni. La Craiova a sporit comerţul local şi de tranzit, aducând importante beneficii boierilor, mănăstirilor şi negustorilor. Cresc acumulările de capital în condiţiile unei diviziuni incomplete a muncii. Meşteşugarii şi negustorii bogaţi cumpără terenuri agricole, vii, livezi.

În tranzacţiile agricole ale secolului al XVIII-lea sunt amintiţi numeroşi negustori craioveni: Lambă negustorul, Costea cupetul ot Craiova, Radu cupetul, care cumpără terenuri agricole în Craiova şi în satele doljene. Unii meşteşugari împrumută cu dobândă şi intră în tranzacţii financiare simple. În această epocă s-au intensificat legăturile economice ale oraşului cu centrele din Transilvania, numeroşi negustori de aici stabilindu-se la Craiova.

În 1728, fraţii braşoveni loan şi Vasile Grid au ridicat aici o prăvălie, aducând tutun, mătase, zahăr, sticle, bumbac etc. şi exportând la Braşov mari cantităţi de lână, piei, unt, vin. Între negustorii din Braşov şi Sibiu şi boierii craioveni se realizau şi strânse legături de familie, înviorarea meşteşugurilor şi a comerţului a determinat autorităţile să sporească numărul hanurilor şi depozitelor de mărfuri ale oraşului.

Din 1708, egumenul mănăstirii Hurez zidise în cadrul marii pieţe a oraşului un han de proporţii, având 200/50 m; hanul dispunea de numeroase încăperi boltite pentru vinuri, mărfuri şi pentru găzduit care şi chervane. În 1719, Mihail Mantika „valah” primea aprobarea de a construi un han pe una din uliţele comerciale ale oraşului.

Un memoriu prezintă Craiova din perioada 1718-1730 ca un oraş înfloritor cu „un bâlciu care ţinea 4 săptămâni”, cu un han al companiei orientale, proprietatea egumenului de Hurez, mănăstirea lui Brâncoveanu, apoi cu un han al negustorilor având un foişor şi în sfârşit un han de rând unde poate veni oricine. Acest han, ars de turci, va fi întrebuinţat ca depozit militar.

Craiova evoluează în primele decenii ale secolului al XVIII-lea şi cu înnoiri de ordin edilitar. Se construiesc prin munca meşteşugarilor poduri de bârne pe uliţele oraşului, canale pentru alimentarea cu apă, se repară şi se înfiinţează noi fântâni pe arterele principale (Fântâna Popova, construită la începutul secolului al XVII-lea, refăcută de Matei Basarab în 1651). Se iau măsuri pentru instalarea unui orologiu public în „turnul de la biserica cea mare”.

Check Also

Craiova – aşezare geto-dacică

A doua epocă a fierului (circa 350 î.Hr. – 102 d.Hr.) reprezintă etapa care s-a …

Craiova – oraşul procesului luptelor revoluţionare din 1933

În primele luni ale anului 1933, Craiova a fost teatrul unor puternice frământări ale maselor. …

Craiova – un valoros for ştiinţific

Societăţile ştiinţifice craiovene (cu deosebire „Prietenii ştiinţei”) au întreţinut relaţii de rodnică colaborare cu secţiunile …

Craiova în anii creşterii primejdiei fasciste

Anii 1933 şi 1934 au fost bogaţi în manifestaţii de unitate muncitorească, comunişti, socialişti şi …

Craiova – bănie şi oraş medieval

La sfârşitul secolului al XVI-lea se desfăşura un puternic comerţ de tranzit, iar vama de …