Vasile Dobrian

Vasile Dobrian (2 noiembrie 1912, Rod, judeţul Sibiu - 1998, Bucureşti) - poet, prozator, eseist, pictor şi profesor universitar. Este fiul Anei (născută Aldea) şi al lui Nicolae Dobrian, ţăran, a cărui familie se mută în Bucureşti. După câteva clase de liceu la Sibiu, Dobrian intră în „şcoala vieţii” ca băiat de prăvălie, tipograf, electrician, funcţionar. Reuşeşte totuşi să urmeze şi cursurile Academiei Libere de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care le-a absolvit în 1934.

S-a profilat apoi pe grafică şi gravură, expunând în diferite saloane sau publicând, din 1936, desene în „Şantier” şi „Cuvântul liber”, unde debutează şi cu versuri, toate cu un pronunţat caracter de militantism social. Sporadic, colaborează la „Lumea românească”, „Raza literară”, „Revista literară”, „Cuvântul liber”, „Drum”, „Viaţa literară” etc., fiind în principal preocupat de editarea unor albume de gravură: Domino (1936), Instantanee din viaţa oraşului (1938), Patimi omeneşti (1939), Ciclul morţii (1942) şi Drumul unei vieţi (1946).

Între 1949 şi 1956, la Iaşi, a fost pentru puţin timp profesor la o şcoală de arte plastice, apoi pictor scenograf. A ilustrat cărţi de George Bacovia, Tudor Arghezi, Zaharia Stancu, Ştefan Baciu. Influenţat iniţial de expresionism, a lucrat într-o tehnică modernă, dar personală, caracterizată prin fantezie şi inventivitate, fapt care i-a adus numeroase premii şi diferite invitaţii la expoziţii în mai multe ţări europene şi latino-americane. În 1975, a înfiinţat în satul natal Colecţia de artă contemporană „Vasile Dobrian”.

Primele plachete de versuri - Steaua inimii (1939), Umbra unei melancolii (1946), Alfabetul sângelui (1946) şi Jocuri în filigran (1947) - corespund în general orientării avangardiste a grupării „unu”, în editura căreia au şi apărut câteva dintre cărţile sale, marcate în special de tehnicile suprarealiste. Cuvintele cheie ale acestei poezii sunt „mirific”, „reverie”, „somn”, „imponderabil”, creând o atmosferă de dematerializare şi fluidizare a percepţiilor şi trăirilor, topite într-un imagism frenetic, dar aleator şi nebulos.

Acest tratament oarecum experimental al stării lirice este continuat la alt nivel expresiv în Un anumit anotimp (1977), în care apar şi unele reflexe filosofice, de nuanţă existenţialistă. Cum pentru poet viaţa este o călătorie onirică sub semnul veşnicei enigme a genezei, traversând un spaţiu lipsit de repere, călătorie sfârşită cu „un naufragiu” „în toamnă şi ceaţă”, iar „sensul poetic” „deformează cuvintele până la sânge”, textele sale au şi ele o formă incoerentă şi ludică. Aglomerări de enunţuri şi imagini, uneori foarte îndepărtate ca sens, domeniu de referinţă, scop, efect etc., par expresia unei viziuni globale a diversităţii haotice a lumii.

Puţin diferit, cu o opţiune stilistică ceva mai apropiată de modul obişnuit de a scrie poezie, este volumul Crepuscul intim (1969), în care amintirea iubitei pare să fie resortul asamblării cuvintelor, generatorul de reprezentări şi de tensiune lirică. Puterea şi persistenţa dragostei sunt sugerate de avalanşe de imagini care au darul să perpetueze „prezenţa cotidiană” a celei plecate.

Contururile se destramă, lucrurile trec din domeniul substanţei în cel al undelor şi pot interfera, indiferent de spaţiu sau timp, linia dintre material şi imaterial dispărând. Întrucât „cuvintele izbucnesc / din arterele deschise / cu viteza meteorilor”, se naşte o poezie în versuri albe, în respirări lungi, nemodulate, care dau senzaţia de copleşire şi transă sau revelează alte ipostaze speciale ale poetului, care, „în tăcerea de bronz”, încearcă sentimentul golirii de propria existenţă şi călătoreşte, fără amintiri şi regrete, spre depărtările lumii de vis.

O oarecare preferinţă pentru rostirea transparentă, simplă se observă în Arhipelag (1989), în tentativa de poetizare / eternizare a cotidianului. Dar psihologia senectuţii este tot mai des acaparată de reprezentări ale morţii. Din 1994, editează revista „Insula”, în care îşi publică versurile noi, tipărind apoi, în colecţia care însoţeşte acest periodic, plachetele Horoscop (1995), Sculptorul cu disc de aur (1995), Adevărul şi numai adevărul (1996) şi Destin (1996).

Scriind şi proză, Dobrian include în volumul Personagii secrete în trecutul imediat (1947) un fel de fiziologii caricaturale, în manieră absurd-fantastică, în care se recunoaşte „logica” narativă urmuziană. Mai toate personajele au preocupări ridicole sau bizare şi par nişte marionete animate de un iluzionist. Unul dintre ele, „expert” în ticuri, este declarat „doctor honoris causa al mai multor facultăţi mintale”, apare din când în când „din străfundurile existenţei sale misterioase”, iar în final îşi strânge iluziile împrăştiate şi dispare (Doctorul Lynx).

Şi celelalte creaturi sunt la fel de imponderabile, şirul fiind încheiat de un detectiv care, „ajungând foarte departe cu imaginaţia”, trece dintr-un capitol în altul ca dintr-o încăpere în alta, până ce părăseşte povestirea, „lăsând în urmă un val enorm de fum care îi acoperi complet existenţa” (Intermezzo detectiv).

„Portretele” lui Dobrian sunt încercări de a destructura o realitate socială ce părea solidă şi motivată, pentru a arăta lipsa de noimă a acesteia. Concomitent, se operează demontarea şi ridiculizarea mecanismelor narative consacrate, discursul aparent logic fiind subminat prin combinaţii aleatorii, absurde sau insolite, prin trucuri verbale, conform programului de frondă socială şi estetică al avangardei interbelice.

Opera literară

  • Steaua inimii, Bucureşti, 1939;
  • Umbra unei melancolii, Bucureşti, 1946;
  • Alfabetul sângelui, Bucureşti, 1946;
  • Jocuri în filigran, Bucureşti, 1947;
  • Personagii secrete în trecutul imediat, Bucureşti, 1947;
  • Crepuscul intim, Bucureşti, 1969;
  • Un anumit anotimp, Bucureşti, 1977;
  • Arhipelag, Bucureşti, 1989;
  • Horoscop, Bucureşti, 1995;
  • Sculptorul cu disc de aur, Bucureşti, 1995;
  • Adevărul şi numai adevărul, Bucureşti, 1996;
  • Destin, Bucureşti, 1996;
  • Gestul mâinii şi al memoriei, Bucureşti, 1998;
  • LUI, Bucureşti, 2002.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …