Vasile Dan

Vasile Dan (8 mai 1948, Cheţani, judeţul Mureş) - poet. Este fiul Mariei (născută Maier) şi al lui Vasile Dan, ţărani. A urmat şcoala elementară în comuna natală (1955-1961), apoi Liceul „Gheorghe Bariţiu” din Cluj (1961-1968). A absolvit Facultatea de Filologie din Oradea (1972) şi Facultatea de Ziaristică din Bucureşti (1985).

A fost profesor în Milăşel, judeţul Mureş (1972-1973), metodist la Casa de Cultură Lipova (1974-1980), corector la ziarul „Flacăra roşie” din Arad (1977-1981), redactor la „Vatra” (1981-1982), bibliotecar la Biblioteca Medicală din Arad (1983-1989). Din 1990 este redactor-şef fondator al revistei „Arca”. Colaborează la „Echinox”, „Steaua”, „Familia”, „Amfiteatru”, „Orizont”, „Tribuna”, „Vatra”, „22” şi „Interval”. A debutat în „Steaua” (1967) cu poemul Clopote, iar editorial în 1977, cu placheta de versuri Priveliştile, pentru care a obţinut Premiul de debut al Editurii Facla.

Începuturile literare ale lui Dan stau sub influenţa atmosferei echinoxiste, temele dominante fiind fiinţa ca entitate în univers, misterul relaţiei cu natura, încercarea de a descoperi rădăcinile mitologice ale insului în mirificul peisajului: „Ţi-e dor să scrii un poem despre / fiinţa născătoare, mama florii / şi-a ierbii, despre: // zumzetul dintr-un stup adormit; / pântecul, lumina incertă din care / iată se trezeşte poetul” (Ars poetica). Un ceremonial de limbaj şi imagini, precum şi un anumit echilibru existenţial se degajă din versurile care conturează o poetică a iubirii de cuvânt şi lucruri.

Aceste caracteristici se regăsesc în Nori luminaţi (1979) şi în Scara interioară (1980): „În frunza harnică a verii, în această uzină / naturală, / uşoară şi vag iluminată, hipnotică lucrând / în schimb prelungit, / sau în aburii roşii ai crepusculului / să intri gol / ca sub un fascicul de raze X; un cearcăn / (întuneric acvatic) să-ţi fie carnea, cortină / de carne clarobscură - îngheţată ca apa, / penetrantă” (Scara cu şapte trepte).

Ingenuitatea se amestecă uneori cu ironia şi autoironia. Demersul liric se interiorizează în încercarea de a surprinde înlănţuirea vârstelor, trecerea spre crepuscular fiind un corolar firesc. Intuiţia vegetalului rămâne dominantă, dar apare şi imaginea unui univers autodevorator.

În 1981 a obţinut Premiul pentru poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara pentru Arbore genealogic, volum unitar tematic, dar novator: „Care e prima amintire? Reptila / cu ochii săi bulbucaţi, ficşi hipnotizând un copil / costeliv, un mediu sensibil, ai spune acum, / fără instinct de apărare? Sau puiul / de iepure sărind orbeşte în bătaia însetată - / ca sub fascicul de raze noaptea - a secerătorului? / (... blana lui fragedă în care îţi înveleşti / şi acum inima!) // Care e prima Amintire? 33 de ani / şi, încă, nu poţi să alegi” (33 de ani).

Se simte distincţia tonului, a frazării, a metaforei, dar şi o uşoară schimbare de atitudine. Poetul se află la o vârstă a schimbărilor, indecizia alegerilor se insinuează încet şi aduce cu ea o oarecare ambiguitate. Simţurile par obosite de atâta spectacol, un uşor prozaism se infiltrează acum.

Întâmplări crepusculare şi alte poeme (1984) trădează un poet de expresie modernă, un spirit elegiac, atent la mişcarea din sine şi din jurul său. Dramatismul stărilor sugerate răzbate în text: „Cineva te dă pe uşă afară din propriul tău trup / zilnic de-o mie şi una de ori. / Tu intri înapoi pe fereastră extenuat de spectacol, / zilnic de-o mie şi una de ori. // - imaginează-ţi; Melcul din cochilie cu intuiţia / mereu corectă a zodiei, întră şi iese / sau hieroglifa surâzătoare, pentru o clipă, a fulgerului / pe care acum o citeşti” (Epifanii).

Poemele din Elegie în grădină (1987) aduc o nouă diversificare a temelor, cumva în spiritul timpului, incluzând şi numeroase reflecţii despre text: „Nici nu îmi apropii bine mâna de suprafaţa / stupefiată, albă a hârtiei / pe care să aşez ca în fiecare zi / semne, urme, picioare de pasăre” (Poemul despre mâna stângă).

Volumul Drumul cu fiinţe (1990) aparţine unui poet care se sincronizează cu generaţia textualistă. E momentul unei poezii a intrării în lumină, a naşterii, a increatului, dar şi a trecerii „dincolo”. Gestul semnificativ, discursul ritualizat, efortul de a focaliza un sistem de „corespondenţe” misterioase în raportul eului cu lumea şi cu ceea ce se ascunde dincolo de ea rămân repere ale liricii. Cu fiecare carte filonul naturist, atitudinea de beatitudine (care îl apropie de poezia lui Adrian Maniu ori de aceea a lui Ioan Alexandru) lasă loc meditaţiei asupra poemului ca act şi mod de existenţă.

Un Li pe drumul mătăsii (1997) este un jurnal de călătorie, cartea unui poet, dominante fiind tonul liric, starea de poezie autentică produsă de contemplarea unei ţări a contrastelor, o lume stranie şi fascinantă.

Pielea poetului (2000), răsplătită cu Premiul de Excelenţă al Filialei din Arad a Uniunii Scriitorilor şi cu premiile revistelor „Poesis”, „Familia” şi „Observator” din Munchen, reprezintă transcrierea unei alte călătorii: eul în căutarea propriei identităţi. Poemele sunt construite în crescendo, cuprinzând călătoria unui solitar aflat într-o căutare fără sfârşit.

Carte vie (2003) înseamnă o redescoperire a firescului existenţei, a simţurilor eliberate de constrângeri pentru a putea percepe naturalul, iar dialogul cu universul mic sau mare e mediat de tehnica în expansiune. Experienţa cotidiană e pretext pentru a admira eternitatea lucrurilor. Tema esenţială a volumului pare a fi timpul, străjuit de copilărie şi de moarte.

Opera literară

  • Priveliştile, Timişoara, 1977;
  • Orele oraşului Arad (în colaborare), Arad, 1978;
  • Nori luminaţi, Bucureşti, 1979;
  • Scara interioară, Timişoara, 1980;
  • Arbore genealogic, Bucureşti, 1981;
  • Întâmplări crepusculare şi alte poeme, Bucureşti, 1984;
  • Elegie în grădină, Bucureşti, 1987;
  • Drumul cu fiinţe, Bucureşti, 1990;
  • Un Li pe drumul mătăsii (Jurnal chinezesc), Arad, 1997;
  • Pielea poetului, Arad, 2000;
  • Carte vie, Arad, 2003.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …