Vasile Cârlova

Vasile Cârlova (4 februarie 1809, Buzău - 18 septembrie 1831, Craiova) - poet. Se trăgea dintr-o familie de mici boieri buzoieni, care număra printre înaintaşii îndepărtaţi un mitropolit al Ungro-Vlahiei, Luca, născut în Cipru. Tatăl, vel medelnicerul Ioniţă Cârlova, a fost şi ispravnic de Buzău. Mama, Sevastiţa, era fiica clucerului Vasile Lăcusteanu. După moartea timpurie a părinţilor, a fost crescut de o soră a mamei, măritată cu stolnicul Nae Hiotu.

Şi-a petrecut copilăria la Târgovişte şi în Bucureşti, unde locuiau tutorii săi. În casa acestora va fi învăţat Cârlova franţuzeşte şi greceşte cu un dascăl de familie, avându-l coleg şi prieten pe Grigore Alexandrescu. În 1830, intră în oştirea naţională ca sublocotenent de cavalerie. După un an, moare în urma unei boli infecţioase, în tabăra militară de la Craiova.

Cârlova a scris mai întâi versuri în greceşte (nepăstrate) şi, la îndemnul lui Ion Voinescu II, în româneşte. Se cunosc cinci poezii, toate publicate de Ion Heliade Rădulescu în „Curierul românesc” (1830) şi reproduse de „Albina românească”, „Foaia pentru minte, inimă şi literatură” şi „Bucovina”. Alte versuri, precum şi încercările unor traduceri - din Voltaire (Zaira, actul I) şi Musaios (Hero şi Leandru) - s-au pierdut.

Creaţia lui Cârlova, romantică, patriotică, a fost cunoscută şi preţuită în epocă. Sub îndrumarea lui Heliade, tânărul, înzestrat cu un real talent, venise în contact cu poezia apuseană, detaşându-se, datorită înrâuririi lui Lamartine, de tiparele neoanacreontice. Lirismul său prefigurează, prin reflexivitate romantică, înainte de Ion Heliade Rădulescu şi Grigore Alexandrescu, o nouă orientare a sensibilităţii artistice.

Păstorul întristat (scrisă la 18 ani) vine încă în prelungirea liniei convenţionale a secolului al XVIII-lea, cu ecouri din pastoralele lui Florian (scene idilice şi galante, imaginea simplificată a omului şi a naturii, figuraţia mitologică). Există aici semne ale unui remarcabil simţ al expresiei, vizibile şi în versul de graţioasă fluenţă, potrivit cerinţelor genului şi candorii iubirii tinereşti.

Ruinurile Târgoviştii rupe vădit cu clişeele poeziei neoanacreontice, opunându-le o ipostază romantică a eului, într-o amplă desfăşurare meditativă pe tema ruinelor (care pătrunde astfel în literatura română, sub influenţa lui Volney). Sentimentul timpului devastator („Cum toate se răpune ca urma îndărăt, / Pe aripele vremii de nu se mai arăt”) se întreţese cu accentul patriotic al evocării gloriei de altădată. Amploarea reflecţiei, nocturnul tainic, metafore concretizând abstracţii („negura uitării”, „aripile vremii”, „viscol de dureri”) configurează la Cârlova schiţa unui stil, nu fără retorică, dar capabil să se ridice până la viziune lirică.

Inserarea este prima elegie românească în spirit lamartinian, în care tristeţea, neliniştea nedefinită şi gravă (se cultivă un fel de mister al stării afective) şi singurătatea se reliefează prin contrast cu calmul naturii, cu liniştea câmpenească (sesizată, în ciuda unor note de bucolică gessneriană, cu o sensibilitate profund românească).

Simbolul sufletului - luntre rătăcitoare în furtună - este împrumutat din Lamartine; de asemenea, şi alte elemente trimit la aceeaşi sursă. În schimb, atmosfera de reverie meditativă şi melancolică sugerată de percepţia plastică şi auditivă, de imagini ale nemişcării şi vagului, aspiraţia spre ilimitat implicată proiecţiei dorului şi neliniştii în imensitatea spaţiilor, ca şi versul curgător, muzical, nu mai pot fi atribuite doar acestei influenţe, constituind semnele unei vădite individualităţi poetice.

Rugăciune încearcă formula originală a rugii animate de iubirea ţării, de visul unui viitor de glorie şi dreptate, cu inflexiuni profetice („Dar ce să fie acea lumină, / Ce sus se vede de focuri plină, / Şi dimpreună un zgomot lin? / Nu crez să fie semn de furtună...”).

Marşul, scris cu entuziasm patriotic la înfiinţarea oştirii naţionale, vesteşte, în tonul său avântat, poezia paşoptistă. Depăşind, prin varietate tematică, lirica vremii, Cârlova se remarcă prin expresia în acord cu o nouă sensibilitate: cu naturaleţe şi simplitate, reflexivitatea şi sentimentul comunică în poezia sa de interogaţie interioară şi de atmosferă. Neajungând să-şi fructifice pe deplin propriile virtualităţi, păstrând încă unele convenţii, a deschis, la noi, prin meditaţia şi elegia romantică, drumul unei lirici moderne.

Opera literară

  • N. Nicoleanu, Poezii şi proză;
  • V. Cârlova, Poezii;
  • C. Stamati, Poezii şi proză, ediţie îngrijită de Gheorghe Bogdan-Duică, Bucureşti, 1906;
  • Vasile Cârlova şi Al. Sihleanu, ediţie îngrijită şi prefaţă de Lucian Predescu, Bucureşti, 1933;
  • Poezii, prefaţă de P.V. Haneş, Bucureşti, 1936;
  • Poezii, ediţie îngrijită şi introducere de Paul I. Papadopol, Bucureşti, 1942;
  • Ruinurile Târgoviştii, ediţie îngrijită şi prefaţă de Marin Sorescu, Craiova, 1975.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …