Vânturile, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Vânturile, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în „Cele trei Crişuri”, nr. 9-10 din septembrie-octombrie 1929.

A apărut pentru prima oară în volum în File din cartea naturii din 1959.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Îi plac toate vânturile. Îşi aduce aminte că, în copilărie, a vrut odată să prindă vântul. Ieşise cu moşul său în grădină, unde era o baltă plină de trestiiş uscat - era în gură de primăvară. Trestiişul se îndoia, foşnea uscat, uneori făcea valuri, cari parcă rugeau unul după altul.

- Uite, moşule, vântul! striga el, înveselit.

- Da, bate vântul şi-i destul de rece!

- Dumneata-l vezi?

- Ce să văd?

- Vântul!

- Cum să nu văd cum se clatină trestia şi sălciile de pe marginea bălţii!

- Da’ nu trestia şi sălciile!

- Păi ce alta?

- Vântul!

Bătrânul ridica din umeri.

- Mă laşi, moşule, să mă duc să-l prind?

- Ce să prinzi?

- Vântul!

- Du-te şi prinde-l, zise, zâmbind, moşul său. Să-l aduci, să-l văd şi eu la faţă!

Băieţaşul de-atunci a prins fuga, a ajuns la trestiiş, l-a văzut de-aproape cum se leagănă, a auzit cum foşneşte din frunzele uscate, s-a uitat, a căutat prin trestiiş, dar vântul nu l-a văzut, nu l-a găsit, şi, dezamăgit, s-a întors cu mânile goale la bunicul său.

- Nu l-ai aflat?

- Nu-i!

- Păi tu credeai că-i cineva viu? Vântul, măi băiete, e o putere a aerului.

Şi-aduce aminte că n-a înţeles nimic şi a rămas tare nemângâiat.

Nu înţelege Nicu multe nici acum: ce sunt vânturile, de unde vin, cum bat şi unde se duc?

Şi acum e mărişor, peste o jumătate de an va merge la şcoală. De când cu păţania din copilărie, n-a mai cutezat să întrebe pe nimeni ce sunt vânturile.

Nu ştia ce sunt, dar îi plăceau toate. Păzea noatinii lor, vreo trei sterpe şi un berbece bulbucat la cap, cu coarnele mari, răsucite de vreo trei ori, pe o costişă plină de spini, la marginea unei păduri. Cunoştea, acum, toate vânturile.

Cea mai mică adiere, boarea, abia pleca firele de păiş, nu putea mişca nici frunzele spinilor, nu avea cântec, auzit poate numai de gâzele mărunte şi smălţuite, care se urcau pe firicelele de iarbă, cu picioruşele lor ca o părere şi le clătina boarea, odată cu firul de iarbă.

El îşi zicea că nici boarea nu putea să fie mută, când toate celelalte vânturi îşi aveau cântecul lor. Îşi încorda auzul, se pleca cu urechea pe pajişte, dar nu auzea nimic. De bună seamă, auzeau însă gângăniile, care, la adierea boarei, parcă înviau toate, de unde erau ascunse prin iarbă, şi începeau să se mişte şi să se împrăştie, în împărăţia verdeţii.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …