Valeriu Bârgău

Valeriu Bârgău (7 martie 1950, Mileştii de Jos, judeţul Bacău) - poet şi prozator. Este fiul Valeriei (născută Roşu) şi al lui Neculai Bârgău, funcţionar la spitalul comunal. După absolvirea Şcolii Militare „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, este cadru în armată, la o mare unitate din Brăila. Părăseşte cariera militară în 1971.0 vreme docher în portul Brăila, se stabileşte apoi la Hunedoara şi lucrează ca muncitor la Combinatul siderurgic. Debutase în presă în 1968 („Ateneu”). Semnează şi cu pseudonimele Valeriu Râureanu, Ion Patruochi. Debutează în volum cu Epistolele tânărului Theodosie (1978; Premiul pentru debut al CC al UTC).

Trăieşte la Deva, unde, în februarie 1990, înfiinţează Grupul de Publicaţii şi Editură Călăuza asigurându-i, ca director, conducerea. Editura Călăuza scoate, între alte publicaţii cu profiluri diverse, lunarul „Ardealul literar şi artistic”. Este consilier al Editurii Steaua Dunării. În 1994 fondează revista lunară pentru literatură şi cultură „Constelaţia Dragonului”. Colaborează la „Ateneu”, „Tribuna”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „România literară”, „Tomis”, „Argeş”, „Orizont”, „Familia”, „Steaua”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Transilvania”, „ Astra”, „Albina”, „Mihai Eminescu” şi „Căruţa cu poveşti” (ultimele două din Sydney, Australia) etc.

Placheta de debut, Epistolele tânărului Theodosie, vădeşte un temperament poetic vitalist, cu exprimare viguroasă, uneori frustă, încă necizelată. Cele 19 „epistole” care alcătuiesc placheta (referirea la Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie e evidentă) arborează un entuziasm auster, un anumit triumfalism tensionat: eul liric îşi clamează jubilaţia apartenenţei (la patrie, la popor) şi a participării la devenirea obştească. Rostirea e deseori prolixă, uneori greoaie sau „aspră”, frazarea ideatico-imagistică e mai degrabă descriptiv-narativă, tonul e declamatoriu. Volumele ulterioare atestă o evoluţie către limpiditatea expresiei şi o atenuare a tentei vitaliste în favoarea unei viziuni intelectual-contemplative.

În Floarea soarelui sau Mâna de lucru (1978), persistă „angajarea” din epistole, slujită, însă, mai puţin de mobilizarea patrimoniului istoric şi mitologic ancestral şi mai mult de referirea la concretul cotidianului. În Alfabetul straniu în care vă vorbesc (1980), poetul se repliază într-o postură interiorizată, aflată la mijloc de drum între jubilaţie şi angoasă. În poemele în vers liber, marcate de un anumit intelectualism şi de manipularea „experimentală” a inventarului imagistic, răsună ecouri din Lucian Blaga, dar şi din Geo Dumitrescu sau din alte referinţe culturale livreşti. E vorba de o poezie comună, întru totul conformă orizontului liric al anilor ’70, nici novatoare, nici conservatoare.

Tulburarea naturii (1982) vădeşte o sinteză echilibrată a celor două maniere conturate anterior. În volumele următoare - Plantele din fereastră (1984), Noima de aur (1986), Sfârşitul lumii (1992) şi Apocalipsa după Valeriu (1996) -, poezia lui Bârgău, consecventă unei formule bine „rodate”, dobândeşte un spor de echilibru, autenticitate şi pregnanţă, şlefuindu-se fără transformări majore.

Scrierile în proză - un Jurnal de uzină (1981), un volum de reportaje şi interviuri (Steaua de pământ, 1985) şi un roman (Semne particulare, 1988) - reprezintă, în fond, trei faţete ale unui demers unic: consemnarea, convenţional literaturizată, cu nerv jurnalistic şi oarecare autenticitate factologică, a unor biografii comune sau a unor fapte de muncă, în mediul vieţii de şantier, de uzină etc. Tributul plătit comandamentelor propagandistice compromite în mare măsură rezultatul.

Utopia profesorului Dunca (1983), semnat împreună cu Neculai Chirica, e un roman „poliţist”, de „acţiune” şi „enigmă”, marcat de convenţionalismul propriu, în epocă, genului. Bârgău a publicat şi versuri pentru copii (Poezii în zori, 1988). Un interesant volum de critică literară este Generaţia ’80. Precursori & urmaşi, apărut în 1999.

Opera literară

  • Epistolele tânărului Theodosie, Deva, 1978;
  • Floarea soarelui sau Mâna de lucru, Bucureşti, 1978;
  • Alfabetul straniu în care vă vorbesc, Bucureşti, 1980;
  • Jurnal de uzină, Bucureşti, 1981;
  • Tulburarea naturii, Timişoara, 1982;
  • Utopia profesorului Dunca (în colaborare cu Neculai Chirica), Bucureşti, 1983;
  • Plantele din fereastră, Bucureşti, 1984;
  • Steaua de pământ, Bucureşti, 1985;
  • Noima de aur, Bucureşti, 1986;
  • Poezii în zori, Bucureşti, 1988;
  • Semne particulare, Timişoara, 1988;
  • Sfârşitul lumii, Deva, 1992;
  • Apocalipsa după Valeriu, Timişoara, 1996;
  • Generaţia ’80. Precursori & urmaşi, Deva, 1999.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …