Uzbeci

Uzbecii sunt o populaţia majoritară din Uzbekistan, cu minorităţi în toate ţările vecine,dar îndeosebi în sudul Kazahstanului, în sud-vestul Tadjikistanului şi în nordul Afghanistanului. Comunităţi importante se întâlnesc şi în Kârgâzstan şi Turkmenistan. Sunt prezenţi (câteva mii) şi în vestul provinciei Sinkiang (China). Vatra lor o constituie Transoxiana, regiunea cuprinsă între fluviile Amu-Daria şi Sâr-Daria (circa 24 milioane de persoane).

Chiar înainte de cucerirea colonială, societatea uzbecă cuprindea atât persoane de origine uzbecă cât şi uzbechizaţi. Cei mai mulţi erau sedentari (orăşeni şi ţărani care foloseau irigaţiile) sau seminomazi, dar exista şi o minoritate nomadă în stepele foarte aride. Sub acest aspect, constituiau o excepţie, populaţiile vecine fiind mai puternic marcate fie de nomadism (kazahii), fie de sedentarism (tadjicii).

Nomadismul a dispărut complet în perioada sovietică, dar societatea a rămas predominant rurală. Practică agricultura irigată (bumbac) care a putut fi extinsă datorită devierii apei fluviilor (acţiune foarte riscantă sub aspect ecologic, fapt dovedit de secarea progresivă a lacului Aral), creşterea extensivă a animalelor (mici karakul, cai, cămile). Pe lângă aceasta, de aici se extrag gaze naturale şi există o industrie prelucrătoare dezvoltată.

În general satele cuprind spiţe patrilineare şi sunt conduse de sfatul bătrânilor, aksakal („bărbi albe”). Există numeroase subdiviziuni tribale (mangyt, qungrat, nai-man, kipceak etc.) dar acestea includ numai o mică parte a uzbecilor. Identitatea regională (Fergana, Kaşka-Daria, Horezm etc.) îi implică însă pe toţi, fiind un puternic element de particularizare. Chiar şi în oraşe, originea regională este un sprijin puternic al poziţiei sociale.

Uzbecii sunt musulmani sunniţi de rit hanefit. Moştenirea culturală preislamică şi poziţia lor la contactul dintre lumea stepelor, superficial islamizată până la începutul secolului al XX-lea, şi aria clasicismului musulman din Transoxiana explică existenţa unor ritualuri şamanice foarte bine păstrate în cadrul practicilor islamice şi dezvoltarea excepţională pe care a luat-o sufismul, începând din secolul al XV-lea (mai ales confreria naqchbandiyya).

Uzbeca face parte dintre limbile turce sau turcice. Este asemănătoare cu uigura. Prin alfabet (chirilic începând din anii 1940, oficial latin în prezent) dar şi prin lexic se deosebeşte clar de limba scrisă clasică utilizată până la începutul secolului al XX-lea, ceagatay, care folosea alfabetul arabo-persan (de altfel, cultura şi cancelariile regale uzbece, deşi turcice, au utilizat îndeosebi limba persană).

Predomină monolingvismul. Doar o foarte redusă minoritate de intelectuali utilizează limba rusă cu mai multă uşurinţă decât uzbeca, în regiunea Samarkand-Buhara, în care sunt larg răspândiţi vorbitorii de tadjică, se menţine şi acum bilingvismul uzbeco-tadjic.

Tamerlan

Începând din 1991 Tamerlan, suveran al Transoxianei (1370-1405) şi cuceritor al unui vast imperiu (care însă nu a fost uzbec propriu-zis) a fost ridicat la rangul de mare strămoş al noii identităţi naţionale. Tamerlan este unul dintre puţinele personaje din Asia Centrală care a găsit ecou în cultura europeană, mai întâi în cea italiană, din secolul al XV-lea, apoi în cea franceză (de la Montaigne la V. Hugo).

Istoric

La începutul secolului al XV-lea în nord-estul actualului Kazahstan, grupări de triburi, sudate prin faptul că se aliaseră cu spiţa ce se trăgea din Genghis-Han prin intermediul lui Chayban, şi-au luat pentru prima oară numele de „ozbeci”. După o scrie de eşecuri urmate de expulzarea lor din Kazahstan, chaybanizii au izbutit să cucerească Transoxiana (între 1500 şi 1507). S-au format două, apoi trei hanate uzbece, care s-au menţinut până la cucerirea rusească (1868-1873).

Dublul proces de asimilare a uzbecilor de societăţile transoxianice deja în mare măsură turcite şi de uzbechizare a Transoxianei sa desfăşurat din secolul al XVI-lea şi până în prezent, astfel că diferitele comunităţi uzbece se individualizează raportându-se la o istorie cuprinzând mai multe „straturi” (origine tribală uzbecă, origine turcică preuzbecă considerată superioară precedentei etc.) care se exprimă şi prin particularităţi regionale foarte pronunţate.

Independenţa (1991) unui stat care nu existase niciodată ca atare şi schimbarea raportului de forţe în Eurasia au redeşteptat unele tensiuni proprii acestei mase asimilatoare cu limite încă neclare care este naţiunea uzbecă. Importantele minorităţi tadjice sau şiite din ţară sunt incontestabil surse de tensiune iar implicarea Uzbekistanului în conflictele la care iau parte uzbecii din afara graniţelor, ca în Tadjikistan sau în Afghanistan, reprezintă un factor de dezechilibru pentru întreaga regiune.

Denumire: ozbek, uzbak, ozbak.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …