Uwa

Uwa este o populaţie amerindiană din nord-estul Columbiei (Arauca, Boyaca), trăind în ţinutul de llanos de pe versantul estic al Sierrei Nevada del Cocuy; dispun de trei resguardos sau rezervaţii (circa 4.300 de persoane).

Practică agricultura migratoare în funcţie de un calendar astronomic şi ritual complex. Anul lor începe la solstiţiul din iunie şi este împărţit în 12 luni. Un alt tip de divizare a anului corespunde celor 13 luni lunare.

Culturile agricole sunt diferenţiate în funcţie de etajarea climatică (fasole, porumb, vinete, ţelină, manioc, banane pentru gătit, coca etc.). În mod complementar practică apicultura, vânătoarea şi pescuitul.

Nu există un model unic de organizare socială. În mod tradiţional formau grupuri care întreţineau relaţii ceremoniale, economice şi sociale. În prezent există circa 20 de comunităţi patriarhale de filiaţie matrilineară. Se practică endogama comunitară.

Locuinţa este individuală, reşedinţa este virilocativă sau matrilocativă. Şeful comunităţii, în acelaşi timp judecător, preot şi tămăduitor, este ales pentru meritele sale dar şi pe baza cunoştinţelor de limbă spaniolă.

Împreună cu alţi fruntaşi ai comunităţii, se adună într-un consiliu (cabildo) moştenire colonială, dar alcătuiesc şi un consiliu al autorităţii tradiţionale (werjayas).

Au evitat creştinarea, folosindu-se de rivalitatea dintre catolici şi penticostali. Practicile lor religioase se caracterizează prin celebrarea ciclurilor vieţii şi ale naturii, prin intermediul cântecelor şi consumului de plante psihotrope numite „ierburi ale spiritului” (yopo).

Limba lor, muisca din altiplano, constituie o subfamilie a limbii chibcha.

Istoric

Iniţial ocupau trei trepte de relief: piemontul, partea inferioară a munţilor şi înălţimile. Când a avut loc Violencia (războiul civil latent din anii 1948-1952), represiunea care a însoţit-o i-a determinat pe mulţi ţărani să recurgă la creşterea extensivă a vitelor în llanos, pătrunzând pe terenurile de la altitudini mai mici ale comunităţilor uwa (în prezent tinerii uwa revin în acele ţinuturi în căutarea unui loc de muncă).

Din 1992 a apărut o nouă ameninţare, explorările pentru petrol, care fac obiectul unei intense lupte în justiţie între uwa, o mare companie petrolieră şi guvernul columbian.

Denumire: tunebo.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …