Urmările războiului ţărănesc din 1514 condus de Gheorghe Doja

Războiul general al ţărănimii, cum îl numeşte Friedrich Engels, s-a terminat prin înfrângerea răsculaţilor şi prin întărirea asupririi ţăranilor, a lucrătorilor de la ocne şi mine şi a orăşenimii sărace; obligaţiile ţărănimii faţă de stăpânii feudali, de biserică şi de stat, au fost sporite, ţărănimea a fost legată de glie şi prin lege. Nobilimea întrunită în dietă („dieta sălbatecă”), apoi legiuitorii acesteia, în frunte cu Ştefan Werboczi - care a întocmit acel cod scris cu sânge de iobag, cunoscut sub numele de Tripartitum - au luat măsuri necruţătoare. Zeci de mii de ţărani au fost masacraţi de nobili.

Dacă nobilimea s-ar fi putut lipsi de braţele de muncă ale ţărănimii, aceasta ar fi fost ucisă în totalitatea ei, după cum spune desluşit articolul 14 al dietei din octombrie-noiembrie 1514, în care se arată că, deşi toţi ţăranii care s-au răsculat împotriva stăpânilor lor ar fi vrednici de pedeapsa cu moartea, pentru a nu curge atâta sânge şi pentru a nu pieri întreaga ţărănime, fără de care nobilimea nu poate trăi, vor fi pedepsiţi cu moartea numai căpitanii, centurionii, decurionii, instigatorii şi cei ce au ucis nobili.

Robota e statornicită la cel puţin o zi pe săptămână; renta în produse se stabileşte la a noua parte din toate roadele pământului şi din animale; dijma şi darurile sunt date şi din animalele mici şi păsări. Darea în bani e fixată la 100 de dinari de familie, fără să se ţină seama de starea materială a ţăranului; darea în bani faţă de vistieria regală se dublează, de la unul la doi florini de gospodărie. Dijma faţă de biserică era luată din toate produsele gospodăriei ţărăneşti.

Ţărănimea a fost pedepsită la „totală şi veşnică iobăgie” (mera et perpetua servitute et rusticitate), ca aducere aminte a ce „mare crimă” este a te răzvrăti împotriva stăpânului - cum declarau nobilii întruniţi în dietă; ţăranii au devenit şerbi ai stăpânului de pământ, legaţi cu totul şi pe veci de glie (glebae adstricti); proprietatea întregului pământ rămâne nobilimii, iobagii fugiţi în ultimii trei ani sunt readuşi pe moşiile părăsite, fiind legaţi şi aceştia de glie.

Legiuirile din 1514 şi Tripartitul lui Werboczi au îndeplinit în istoria ţărănimii din Ungaria feudală şi din Transilvania rolul pe care l-au avut ordonanţele ţărăneşti din Germania în secolul al XVI-lea, ca urmare a înfrângerii ţăranilor germani în 1525: ele au codificat dorinţa nobilimii ca toţi iobagii să-i fie supuşi. Societatea a fost împărţită prin lege în două mari categorii: poporul (populus), minoritatea privilegiată, şi mulţimea oropsită (plebs), marea majoritate a adevăratului popor, ţărănimea iobagă.

Războiul ţărănesc din 1514 a fost înfrânt, ţărănimea subjugată şi mai mult. Înfrângerea ţăranilor şi represiunile sângeroase ce au urmat au slăbit forţa de rezistenţă în faţa primejdiei turceşti, mai ales că nobilimea se opunea să mai fie înarmată ţărănimea chiar şi împotriva duşmanului din afară. Dezastrul de la Mohacs, din 1526, şi transformarea unei părţi a Ungariei în paşalâc turcesc se datorează, în mare măsură, sfârşitului războiului ţărănesc din 1514.

Check Also

Războiul pentru independenţa naţională a României

Cucerirea independenţei naţionale în anul 1877 este unul dintre cele mai de seamă evenimente din …

Al doilea război mondial, un război total

Hitler cucereşte Europa (1939-1941) La 1 septembrie 1939, trupele germane au invadat Polonia. În 3 …

Finanţarea, înzestrarea şi aprovizionarea armatei române în timpul Războiului de Independenţă

Refuzul puterilor europene de a recunoaşte independenţa României a demonstrat încă odată că singura cale …

Războaiele strâmtorilor purtate de Genova şi Veneţia

Importanţa economică a bazinului Mării Negre avea în mod necesar să-i sporească interesul pe plan …

Războiul antiotoman condus de Mihnea al III-lea (1659)

Mihnea al III-lea, domnul Ţării Româneşti, era un grec constantinopolitan care se pretindea fiul lui …