Uniunea pontică a lui Mitriade şi pătrunderea romană în Dobrogea

Cunoaşterea împrejurărilor istorice generale în mijlocul cărora documentele în chestiune au fost compuse contribuie să întărească această încheiere. Se poate spune, într-adevăr, că la fel cu lumea greacă metropolitană, - cufundată, începând din secolul al IV-lea, în marasmul sărăciei endemice şi a unor războaie necurmate, - zguduită de lupte de clasă de o înverşunare rareori atinsă, şi coloniile pontice vădesc în secolele III-II î.Hr. semnele trecerii la o perioadă istorică nouă, caracterizată prin includerea într-o unitate economică asemenea statelor elenistice din sudul şi răsăritul mediteranean.

Ceea ce e cucerirea macedoneană pentru grecii din Grecia continentală şi insulară, e pentru cei din vestul şi nordul Mării Negre supunerea de către Mitridate Eupator, la sfârşitul secolului al II-lea î.Hr., în condiţii numai în aparenţă deosebite de cele ale unificării Greciei de către Filip. Faptul că subordonarea faţă de regele pontic - devenit, prin abdicarea ultimului Spartocid, suveran al Bosporului şi stăpân al unei părţi din ţărmul nordic al Mării Negre - n-avea să dureze decât câteva decenii, nu trebuie să ne înşele.

Din punctul de vedere al oraşelor greceşti, integrarea în sistemul de alianţe pus la cale de marele adversar al Romei însemna, pe de o parte, înlăturarea piedicilor din calea schimbului de bunuri între membrii vastei uniuni pontice, pe de alta, sprijin împotriva populaţiilor din preajmă, a căror presiune sporită n-ar fi putut fi susţinută cu propriile lor mijloace.

Lac-Ialtă, aceasta echivala cu o consolidare, fie şi trecătoare, a poziţiei grecităţii periferice, care e lumea coloniilor din Marea Neagră, - consolidare externă, dar totodată şi internă, în măsura în care ameliorarea condiţiilor generale economice (pe lângă prezenţa garnizoanelor lui Mitridate, recent relevată de o inscripţie din Apollonia) a putut să contribuie la înăbuşirea conflictelor sociale, a căror menţiune reprezintă o particularitate izbitoare a documentelor din secolele III şi II î.Hr.

Ocuparea Crimeei şi a Regatului Bosporan de trupele lui Mitridate datează din ultimul deceniu al secolului al II-lea. Extinderea stăpânirii regelui pontic asupra altor oraşe de pe ţărmul de nord al Mării Negre, cum ar fi Olbia şi Tyras, poate fi atribuită primilor ani ai secolului I î.Hr. şi tot către aceeaşi vreme trebuie să se fi petrecut anexarea cetăţilor de pe coasta de vest. Inscripţia din Apollonia pomenită în treacăt, în care se menţionează prezenţa în acest oraş, în primul pătrar al secolului I, a unei garnizoane a lui Mitridate, precizează că acest ajutor militar era dat în cadrul unei alianţe.

O bază juridică asemănătoare trebuie să fi avut şi legătura lui Mitridate cu cetăţile de pe ţărmul dobrogean, fără ca prin aceasta stăpânirea exercitată de rege asupra fiecărui oraş în parte să fi fost mai puţin totală. În acest sens pledează abundentele emisiuni monetare din Histria, Tomis şi Callatis înfăţişând pe avers, în locul obişnuitei efigii a lui Lisimah, chipul lui Mitridate (Callatis îşi va schimba şi sistemul ponderal, adoptând pentru staterii săi o greutate apropiată de a staterilor regelui pontic), iar o concluzie similară se poate trage şi din marele număr de fragmente ceramice provenind din Sinope, aparţinând acestei perioade şi aflate pe teritoriul nostru, ceea ce dovedeşte, dacă mai era nevoie, că în prima treime a secolului I î.Hr. viaţa economică a oraşelor dobrogene e dominată de schimburile comerciale cu porturile de pe ţărmul de nord al Asiei Mici.

Vasta uniune încheiată de Mitridate avea să dureze până în vremea celui de-al treilea război al regelui pontic cu romanii (74-63 î.Hr.), în cursul căruia, însărcinat cu slăbirea flancului stâng al vastului front duşman, guvernatorul din anii 73-71 al Macedoniei, M. Terentius Varro Lucullus, avea să cucerească cetăţile de pe ţărmul de vest al Mării Negre. După ce, într-o primă campanie, înfrânsese pe moesi, alungându-i până la Dunăre, în 72-71 atacă şi supune Apollonia, unde întâmpină o rezistenţă îndârjită, apoi, pe rând, celelalte oraşe de pe coastă, până la cel mai apropiat de gurile Dunării, Histria. În felul acesta o bună parte din sistemul de apărare al lui Mitridate se prăbuşea.

Cu ea, dispărea şi posibilitatea pentru regele pontic de a-şi recruta aliaţi şi mercenari din rândurile populaţiilor de la Dunărea de jos, în timp ce romanii se puteau gândi la mijloacele de a-şi întări poziţia într-o regiune unde interese politice importante îi îndemnau să-şi creeze puncte de sprijin. Pentru aceasta, calea potrivită apărea tot un sistem de alianţe de felul celor încheiate de Mitridate, ceea ce - în condiţiile create de victorie - nu risca să întâmpine din partea oraşelor greceşti nici cea mai mică împotrivire.

Întâmplarea fericită care ne-a păstrat textul tratatului încheiat la sfârşitul războiului cu Callatis ne dă putinţa să ne reprezentăm caracterul legăturilor create în această împrejurare între Roma şi cetăţile dobrogene în ansamblu. În toate cazurile, clauza importantă pare să fi fost acea de prietenie şi ajutor reciproc, potrivit căreia Republica de o parte şi fiecare cetate greacă de cealaltă aveau să se abţină în viitor de la măsuri ostile, iar în caz de agresiune din partea unui terţ, se obligau a-şi da ajutor în limita puterilor.

Prima ciocnire a grecilor de pe coasta de vest a Pontului Euxin cu stăpânii lumii mediteraneene se sfârşea astfel în condiţii mai puţin aspre decât o lăsa să se prevadă o înfrângere militară care-i lăsa la discreţia învingătorului. Sub aparenta blândeţe a stipulaţiilor formale, romanii îşi menajau însă avantaje politice şi militare într-o regiune a cărei însemnătate - din punctul de vedere al posesiunilor lor în Peninsula Balcanică - era departe de a fi. neglijabilă.

Devenite acute pe măsura unui proces de expansiune spre est şi sud-est, care în a doua jumătate a secolului I înregistrează succese considerabile şi ale cărui etape vor fi expuse într-un capitol următor, interesele la care ne referim domină atitudinea Romei faţă de lumea geto-tracă, determinându-i şi raporturile cu cetăţile dobrogene, până la definitiva încorporare a acestora în Imperiu.

Check Also

Dobrogea în timpul stăpânirii romane

Prin poziţia sa geografică şi strategică, Dobrogea romană constituie un adevărat bastion, a cărui importanţă …

Distribuţia proprietăţii în Dobrogea romană

Aşa cum s-a amintit mai sus, în satele din Dobrogea romană au apărut un mare …

Noi oraşe romane în Dobrogea

Urmele arheologice şi epigrafice descoperite în cele mai multe dintre aceste localităţi dovedesc ca, pe …

Dobrogea în perioada prăbuşirii stăpânirii romano-bizantine (602-679)

Evenimentele din anul 602 însemnau pierderea provinciilor nordice ale imperiului, care au fost luate în …

Dobrogea în timpul stăpânirii bizantine

În veacurile XI-XIII, teritoriul României dintre Dunăre şi Marea Neagră s-a aflat sub stăpânire bizantină. …