Unirea de la 1918 şi avântul revoluţionar al craiovenilor

Încununare a aspiraţiilor seculare ale poporului român pentru eliberare naţională, rezultat al luptei duse de cele mai înaintate forţe social-politice ale vremii în cadrul cărora rolul hotărâtor l-au avut masele populare - Unirea de la 1918 a reprezentat o adevărată piatră de hotar în dezvoltarea României moderne.

În această succintă şi densă apreciere era cuprinsă marea semnificaţie a desăvârşirii unităţii naţionale. Întreaga ţară, în 1918, a cunoscut împlinirile cuvenite după veacuri şi veacuri de lupte, văzând în întregirea ţării, marele act de dreptate naţională, pentru un popor care a dat Europei hotarul mereu viu, între mereu mai multe cimitire, pentru stăvilirea, timp de jumătate de mileniu, a pustiitoarelor valuri otomane.

Craiova, oraşul principal al Olteniei, al acelei regiuni care cunoscuse toate poverile invaziilor turceşti, saluta cu entuziasm Unirea de la 1918, a cărei menire era, în sfârşit, realizarea unităţii de neam, întărirea naţiunii române spre a fi liberă, independentă şi în stare să-şi apere fiecare colţ de ţară, din care prea multă vreme imperiile vecine rupeau şi îşi însuşeau, sfidând un popor de două ori milenar şi o istorie glorioasă.

Festivităţile de la Craiova, începute la 1 decembrie 1918, au ţinut până în a doua lună a anului următor. Entuziasmul era general. Populaţia oraşului, lovită crunt de cotropirea străină din timpul războiului, sărăcită şi înfometată, ieşea zi de zi în stradă, se aduna în mitinguri pe Calea Unirii, în parc şi pe platoul din faţa prefecturii, spre a-şi aduce omagiul pentru marele moment istoric la care era martoră.

Muncitorii şi organizaţiile lor, profesorii, învăţătorii şi elevii, slujbaşii statului, grupuri de ţărani în coloane, cu stindarde tricolore, străbăteau cântând, în primele zile ale lunii decembrie, centrul Craiovei, subliniind încă o dată conţinutul profund popular al Unirii din 1918. Încercările administraţiei oraşului şi ale protipendadei boiereşti, încă puternică la Craiova, de a rupe manifestările patriotice ale maselor de cerinţele sociale pentru democratizarea vieţii publice au cunoscut riposta forţelor revoluţionare ale oraşului.

În Craiova, muncitorimea a trecut imediat după terminarea războiului la reorganizarea mişcării socialiste şi sindicale. În 1919, erau înscrişi peste 500 muncitori în sindicatele ceferiştilor, croitorilor, tâmplarilor etc. În oraş, exista o secţiune a Partidului socialist din România care adoptase principiile tacticii revoluţionare, cuprinse în Declaraţia de principii din decembrie 1918.

La clubul socialist din strada Copertari nr. 33 s-a organizat o „şcoală de propagandă” cu cicluri de conferinţe săptămânale. La şedinţele secţiunii, socialiştii Constantin G. Nicolcescu, Mihail Cruceanu, I. Bruckner ţineau conferinţe, vorbindu-le lucrătorilor despre „Democraţia burgheză şi democraţia proletară”, „Socialismul ştiinţific”, „Despre comunism” etc.

În Craiova, anul 1919 a fost brăzdat de grevele ceferiştilor, muncitorilor de la uzina electrică, tipografilor, metalurgiştilor de la „Adolf Waidmann” şi funcţionarilor poştali. În septembrie 1919 a luat fiinţă o secţie a Crucii roşii socialiste, cu scopul de a strânge fonduri şi alimente pentru ajutorarea muncitorilor grevişti şi a familiilor lor. În a doua jumătate a anului 1919 s-au pus bazele cercului „Tineretul socialist” şi sindicatului lucrătorilor Institutului de arte grafice „Samitca”. Către sfârşitul anului, s-a organizat o comisie locală a sindicatelor din Craiova al cărei secretar a fost ales militantul socialist C.G. Nicolcescu.

La 13 decembrie 1919, cu ocazia comemorării unui an de la evenimentele din Piaţa Teatrului Naţional din Bucureşti, secţia partidului socialist din Craiova a organizat o nouă întrunire în sala „Cocor”. Cu acest prilej s-a adoptat o moţiune în care se spunea: „Muncitorimea locală, întrunită în sala Cocor, protestează contra asasinatelor săvârşite de guvernul domnului Brătianu, la 13 decembrie 1918, contra muncitorimii; cere (...) ridicarea stării de asediu şi cenzurii, demobilizarea armatei, desfiinţarea curţilor marţiale şi amnistierea deţinuţilor politici”. Întreg anul 1919 a fost un an de radicalizare a muncitorimii craiovene, care s-a antrenat mereu mai mult în mari bătălii de clasă pe scară locală şi naţională.

În anii avântului revoluţionar, mişcarea socialistă s-a desfăşurat pe întreg teritoriul ţării, cuprinzând atât organizaţiile Partidului Socialist şi ale tineretului socialist cât şi cele sindicale. Militanţii socialişti din Oltenia au participat activ la dezvoltarea şi rezolvarea marilor probleme teoretice şi practice ale luptei proletariatului împotriva exploatării, pentru drepturi democratice, reformă agrară. Secţiunile Partidului Socialist din Craiova şi Turnu Severin au fost printre cele mai active din ţară. În această perioadă, din Oltenia, de la Corabia, se afirmă militanţii socialişti Ştefan Voitec, Tudor lonescu şi Gh. Cioară ale căror legături cu socialiştii din Craiova se intensifică pe multiple planuri.

La începutul anului 1920, luptele revoluţionare s-au intensificat. La 29 februarie, muncitorii craioveni au manifestat din nou, alături de muncitorii din întreaga ţară, pentru pace, democraţie şi satisfacerea revendicărilor proletariatului. După greva brutarilor şi morarilor din Craiova, în martie au intrat în grevă muncitorii tipografi, iar în aprilie ceferiştii. Cu prilejul acestei greve, ceferiştii au folosit o nouă metodă de luptă.

Pentru a contracara acţiunea spărgătorilor de grevă, muncitorii s-au postat în faţa atelierelor pentru a nu permite accesul în fabrică a acelora care ar voi să reia lucrul. Două zile mai târziu, într-o telegramă, Ministerul de Interne dispunea a se lua „măsuri militare pentru a asigura libertatea muncii acelora care voiesc a intra în ateliere”; se speră, că vor fi, astfel, determinaţi ceferiştii să înceteze greva.

Valul revoluţionar, mereu în creştere, a ieşit puternic în evidenţă cu prilejul zilei de 1 Mai. Muncitorimea craioveană a organizat o mare demonstraţie. La orele 11, coloana muncitorilor - în frunte cu 20 biciclişti, care purtau cu ei pancarte („Trăiască 1 Mai”, „Muncitori, să fărâmăm lanţurile robiei”, „Trăiască sindicatele”) şi drapele roşii - a străbătut centrul oraşului şi s-a îndreptat spre lunca Jiului. Acolo s-au ţinut cuvântări privind „unirea tuturor proletarilor sub steagul socialismului” şi lupta „pentru întronarea societăţii socialiste, singura care poate să scape poporul de exploatarea capitalistă”.

Orientarea muncitorimii spre organizarea grevei generale este din ce în ce mai pregnantă în primăvara anului 1920. Craiova trăia febra apropiatei greve generale. La 9 iunie, salariaţii de la telegraful şi poşta din oraş au aderat la greva funcţionarilor PTT din toată ţara, părăsind lucrul. În iunie şi iulie au intrat în grevă muncitorii din transportul urban, teracotiştii şi o parte din constructori.

În timp ce unele greve încetau, altele izbucneau sau reizbucneau pe fondul general al unei agitate stări de spirit în rândurile muncitorilor. Pe măsură ce masele muncitoare îşi cereau cu tot mai multă hotărâre drepturile, guvernul înteţea măsurile de a stăvili lupta lor. La 11 august a fost trecută prin parlament Legea pentru reglementarea conflictelor de muncă (Legea Trancu-Iaşi), care anula dreptul de grevă al muncitorimii. Proletariatul a protestat împotriva acestei legi.

La Craiova, în seara zilei de 13 august, în sala secţiei partidului socialist din localitate, s-a organizat o întrunire publică. Întrunirea a fost prezidată de tipograful Ilie Constantinescu. Socialistul Bruckner - în cuvântarea ţinută cu această ocazie - a îndemnat muncitorimea „să fie solidară, fără teamă de guvernanţii de astăzi, căci atunci, legea Trancu-Iaşi nu va avea efectul dorit de burghezie”.

În a doua jumătate a anului 1920 erau create condiţiile favorabile pentru declanşarea şi desfăşurarea grevei generale. Muncitorimea craioveană dovedise, în luptele purtate până atunci, că este gata să participe la greva proletariatului din întreaga ţară.

Ceferiştii au declarat grevă în ziua de 18 octombrie dimineaţa, cerând sporirea salariilor, desfiinţarea taxelor şcolare etc. A doua zi, 19 octombrie, Prefectura raporta telegrafic Ministerului de Interne că a luat măsuri pentru înăbuşirea grevei cu ajutorul Diviziei a XI-a care a lansat 406 ordine de mobilizare, ce s-au înmânat prin poliţie. Cu toate acestea, greva a continuat să cuprindă şi celelalte întreprinderi din Craiova.

La 21 octombrie, au intrat în grevă muncitorii tipografi de la Institutul de arte grafice „Samitca”. Cei 110 tipografi şi-au manifestat solidaritatea cu ceferiştii. În urma intervenţiei poliţiei, greva tipografilor a fost înfrântă după 24 de ore de la declanşare. Ceferiştii au rămas în grevă până la sfârşitul lunii, iar conducătorii socialişti craioveni au fost arestaţi şi trimişi în judecată, fiind „găsiţi vinovaţi ca provocatori de grevă”. Între cei arestaţi se aflau C.G. Nicolcescu, I. Pizanti, P. Georgescu, C. Presură etc.

Greva generală din 1920 a scos în evidenţă creşterea conştiinţei de clasă, maturizarea politică a proletariatului din ţara noastră, impunerea lui în viaţa social-politică a ţării. De asemenea, luptele revoluţionare din anii 1918-1920 au relevat necesitatea creării unui partid de tip nou, capabil să asigure României calea progresului economic şi social, păstrarea şi consolidarea independenţei ţării. Tot mai des, elementele radicale, revoluţionare, a căror pondere crescuse în partid, arătau necesitatea imperioasă a făuririi partidului marxist-leninist.

La acest act de covârşitoare importanţă pentru destinele poporului nostru, muncitorimea, revoluţionarii Craiovei, cei mai înaintaţi reprezentanţi ai ideilor socialismului, vor fi prezenţi cu toată dăruirea, subliniind încă o dată locul oraşului în marile şi decisivele probleme ale istoriei ţării.

Check Also

Craiova – un valoros for ştiinţific

Societăţile ştiinţifice craiovene (cu deosebire „Prietenii ştiinţei”) au întreţinut relaţii de rodnică colaborare cu secţiunile …

Craiova în anii creşterii primejdiei fasciste

Anii 1933 şi 1934 au fost bogaţi în manifestaţii de unitate muncitorească, comunişti, socialişti şi …

Craiova – bănie şi oraş medieval

La sfârşitul secolului al XVI-lea se desfăşura un puternic comerţ de tranzit, iar vama de …

Craiova la începutul revoluţiei populare din 1944-1947

În numerele sale din decembrie 1944 şi ianuarie 1945, ziarul „Înainte” îşi informa cititorii despre …

Craiova în preajma Unirii Principatelor

Craiova se înscria printre principalele oraşe ale ţărilor române ca o forţă activă pentru propăşirea …