Unio Trium Nationum (Unirea celor trei naţiuni)

Unio Trium Nationum (Unirea celor trei naţiuni) a luat fiinţă la 16 septembrie 1437 la Căpâlna.

Unirea s-a încheiat sub patronajul vicevoievodului Transilvaniei Lorand Lepeş şi al episcopului Gheorghe Lepeş, în condiţiile în care ţăranii, victorioşi la Bobâlna, încheiaseră înţelegerea de la Cluj-Mănăştur în favoarea lor.

Nobilii maghiari mari şi mici, clerul înalt, fruntaşii secuilor şi saşilor îşi făgăduiau prin „unirea frăţească” să-şi dea ajutor unii altora împotriva tuturor duşmanilor.

Această făgăduială era făcută sub jurământ şi sub ameninţarea unor grele pedepse în caz de nerespectare a ei.

După înfrângerea ţăranilor la Apatiu şi înăbuşirea răscoalei, la 2 februarie 1438, unirea de la Căpâlna a fost reînnoită într-o adunare la Turda.

De astă dată, nobilimea maghiară, fruntaşii secuilor şi ai saşilor şi-au exprimat deschis scopurile: „nimicirea şi stârpirea răutăţii şi răscoalei ţăranilor nelegiuiţi”.

Cum majoritatea „ţăranilor nelegiuiţi” era alcătuită din români, se poate spune că Unio Trium Nationum a creat baza sistemului politic din Transilvania care i-a exclus practic din viaţa politică pe români pentru următoarele patru veacuri, căci sistemul „naţiunilor privilegiate” s-a menţinut până în secolul al XIX-lea, făcând ca românii să fie consideraţi „admişi” sau „toleraţi”.