Un tată obedient, de Akhil Sharma (comentariu literar, rezumat literar)

Akhil Sharma (22 iulie 1971, Delhi, India) - scriitor.

  • Titlul original: An Obedient Father
  • Prima ediţie: 2000
  • Primul editor: Farrar, Straus & Giroux (New York)

Sub aparenţa unui oficial de rang inferior în cadrul Departamentului educaţiei din Delhi, în realitate Ram Karan adună mită prin şcoli, în folosul unui ambiţios politician local, domnul Gupta.

Implicarea sa în lumea politică murdară, violentă, a notabilităţilor oraşului, îl ajută să ducă o viaţă confortabilă: locuieşte într-o zonă bună a oraşului împreună cu fiica sa Anita, rămasă recent văduvă, şi nepoata sa, Asha. Dar un secret murdar se ascunde în spatele faţadei scenelor domestice normale.

Anita a fost violată, în mod repetat, în timpul adolescenţei, de Ram, care s-a eliberat de sentimentul de vinovăţie, spunându-şi că nu i-a adus nici un prejudiciu fizic, iar suferinţa acesteia pe plan psihic este propria ei operă. Când îl vede pe tatăl său, singur, cu Asha, ura Anitei se reaprinde şi ea încearcă să se răzbune.

Vinovăţia şi teama îl fac pe Ram Karan să cedeze cererilor ei de a-i da cât mai mulţi bani. Anita îi cere, totodată, să stea închis în camera lui, iar el nu protestează când Anita îi aruncă medicamentele şi îi face de mâncare, sperând ca aceasta îi va provoca un atac de cord.

Acţiunea se petrece în 1992, în ajunul asasinării lui Rajiv Gandhi. Un tată obedient este un roman despre corupţie şi păcat. Atenţia lui Sharma se axează pe contextul social şi politic vorace şi mercenar din India modernă, în cadrul căruia faptele deplorabile ale lui Ram apar ca fiind atât plauzibile, cât şi un indiciu al unui rău mult mai extins.

Acest roman de debut curajos compensează parţial tema incomodă, pe care o tratează deoarece, prin combinarea artistică a domeniilor personal şi public, reuşeşte să semnaleze lucrurile neplăcute ascunse sub faţada vieţii de zi cu zi.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …