Ultima lume, de Christoph Ransmayr (comentariu literar, rezumat literar)

Christoph Ransmayr (20 martie 1954, Wels, Austria) - scriitor.

  • Titlul original: Die letzte Welt
  • Prima ediţie: 1988
  • Primul editor: Fischer (Frankfurt pe Main)

Romanul lui Ransmayr are ca punct de pornire surghiunirea lui Ovidiu din Roma şi căutarea acestuia, de către tânărul său prieten Cotta, în îndepărtatul port Tomis de la Marea Neagră (în România de azi).

Naraţiunea devine curând o alternativă vizionară la istorie, când peisajul personifică dispărutul poem Metamorfoze. Cotta întâlneşte sau aude de la locuitorii Tomisului că aceştia se prezintă ca fiind omologii moderni ai figurilor mitice din poem.

Prostituata oraşului, care repetă vorbele celor ce i se adresează, se numeşte Echo; Dis şi Proserpina, zeii Hadesului, sunt acum Thies, un gropar german refugiat şi certăreaţă sa logodnică; ţesătorul surdomut este Arachne; iar Fama este o bârfitoare care administrează magazinul local. Aceste întâlniri şi alte evenimente furnizează piesele unui puzzle, pe care Cotta le modelează într-o fascinantă şi dramatică poveste.

Considerat o capodoperă modernă, Ultima lume este îndeosebi apreciat pentru profundele sale imagini magice, care au condus la compararea sa cu opera lui Garcia Marquez. Această parabolă cu imagini vii şi de o forţă tulburătoare face mai mult decât să afirme că marii autori nu pot fi reduşi la tăcere şi că miturile continuă să trăiască printre noi.

Universul lui Ransmayr nu este numai o metamorfoză a Metamorfozelor. Este, totodată, o lume eternă a poeziei, o fabulă politică permiţându-i autorului abordarea subtilă şi indirectă a unor teme de interes universal şi contemporan, cum sunt exilul, cenzura, dictatura şi ameninţarea dezastrului ecologic.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …