Tratatele sovieto-germane în perioada interbelică

Tratatul de la Rapallo şi reînnoirea sa

Excluse din Societatea Naţiunilor şi defavorizate deopotrivă de pacea de la Versailles, Germania şi URSS au ales să colaboreze încheind acorduri şi tratate. Primul tratat a fost semnat la 16 aprilie 1922, la Rapallo. Rusia sovietică obţinea ieşirea din izolarea diplomatică la care era constrânsă, creând un precedent în stabilirea relaţiilor cu statele capitaliste, ce se dorea a fi urmat. Germania, care era lipsită de colonii, grevată de datorii şi având o economie în refacere, vedea în Rusia sovietică o alternativă pentru satisfacerea nevoii sale de materii prime şi de pieţe de desfacere.

Tratatul prevedea restabilirea relaţiilor diplomatice, o serie de avantaje politice, economice şi militare reciproce dintre care multe aveau caracter secret. Acest tratat de colaborare a fost ulterior extins la Ucraina, Georgia, Azerbaidjan şi Armenia. Destinderea relaţiilor internaţionale după Conferinţa de la Locarno şi primirea Germaniei în Societatea Naţiunilor au încurajat în 1926 semnarea unui nou tratat de prietenie şi neutralitate între cele două state, prin care Germania se angaja să nu participe la nici o acţiune colectivă antisovietică.

La 24 iunie 1931, URSS a prelungit Tratatul sovieto-german, care îngăduia Germaniei refacerea potenţialului militar şi continuarea politicii revanşarde şi revizioniste în care se angajase încă de la începutul deceniului al treilea. Acest lucru intervenea într-o epocă de maximă afirmare a principiilor securităţii colective şi pacifiste, efect al Pactului Briand-Kellogg şi al Protocolului de la Moscova.

Tratatul sovieto-german din 1922

„Art. 1 Cele două guverne sunt de acord ca divergenţele dintre Germania şi Republica Sovietică Rusă, în problemele ce au apărut în timpul când aceste state au fost în stare de război, să se reglementeze pe următoarele baze:

a) Statul german şi R.S.F.S.R. renunţă, în mod reciproc, la despăgubirea pentru cheltuielile de război, precum şi la dezdăunarea pagubelor de război. [...]

Art. 4 Ambele guverne sunt de acord mai departe să aplice clauza naţiunii celei mai favorizate, cu privire la situaţia juridică generală a cetăţenilor uneia dintre Părţi pe teritoriul celeilalte şi în reglementarea generală a relaţiilor economice şi comerciale reciproce. Art. 5 Cele două guverne vor lua în consideraţie cu bunăvoinţă, în mod reciproc, nevoile economice ale ambelor ţări. Guvernul german se declară gata să sprijine, pe cât posibil, convenţiile proiectate de unele firme particulare - care i-au fost aduse la cunoştinţă în ultima vreme - şi să înlesnească executarea lor.” (Tratatul de la Rapallo din 16 aprilie 1922)

Pactul Ribbentrop-Molotov

Încheiat într-un context în care tensiunile internaţionale erau pe cale de a exploda într-un nou conflict mondial, Pactul de neagresiune germano-sovietic din 23 august 1939 a constituit o surpriză. Pactul a fost semnat la Moscova de ministrul de externe german Ribbentrop şi de omologul său sovietic, Molotov, şi a fost însoţit de un protocol adiţional secret, cunoscut de opinia publică abia în 1946.

Prin acest acord, Hitler îşi asigura frontul răsăritean, obţinând neimplicarea URSS în conflictul cu Polonia pe care era pregătit să-1 declanşeze. Avea nevoie de această asigurare, întrucât Polonia beneficia de garanţii de securitate din partea Franţei şi Angliei. Pactul era în acelaşi timp o acţiune menită să descurajeze vreo acţiune ostilă din partea Occidentului pe care germanii doreau să îl menţină în limitele aceluiaşi conciliatorism.

Deşi sovieticii erau convinşi mai mult ca oricând de atitudinea antisovietică şi anticomunistă a Germaniei şi a aliaţilor ei, ei au acceptat din nou colaborarea, fiind conştienţi de incapacitatea URSS de a face faţă unui conflict direct cu armata nazistă şi sperând totodată în deplasarea zonelor de conflict spre apusul Europei.

Pactul, care trebuia să fie valabil 10 ani, a fost o alianţă militară, dar şi un act de partaj al sferelor de influenţă în Europa de Est. Consecinţa aplicării tratatului a fost dispariţia de pe harta Europei a patru state: Polonia, Letonia, Estonia şi Lituania. Potrivit aceluiaşi protocol, României i-au fost luate teritoriile Basarabiei şi ale Bucovinei de Nord (iunie 1940).

Izolarea politico-diplomatică totală a ţării, după această dată, a silit România la noi concesii teritoriale către Ungaria (30 august 1940) şi Bulgaria (septembrie 1940). Pactul a fost calificat de istoricul francez Jacques de Launay drept prima cotitură diplomatică a celui de al doilea război mondial, care a izbucnit o săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939.

„[...] plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale problema delimitării sferelor lor respective de interes în Europa Răsăriteană. [...]

  1. În cazul unei transformări teritoriale şi politice aparţinând Statelor Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interes, atât ale Germaniei, cât şi ale URSS. [...]
  2. În cazul unei transformări teritoriale şi politice a teritoriilor aparţinând Statului polonez, sferele de interes [...] vor fi delimitate aproximativ pe linia râurilor Narev, Vistula şi San. [...]
  3. În privinţa Europei sud-estice, partea sovietică accentuează interesul pe care îl manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii.” (Tratatul de neagresiune dintre Germania şi URSS din 23 august 1939)

Cele 14 puncte ale preşedintelui Wilson (în rezumat)

  1. Renunţarea la diplomaţia secretă.
  2. Libertatea navigaţiei comerciale în timp de pace şi de război.
  3. Reducerea înarmărilor.
  4. Rezolvarea problemelor coloniale.
  5. Eliberarea teritoriului rusesc de către Germania.
  6. Restabilirea Belgiei.
  7. Retrocedarea Alsaciei şi Lorenei către Franţa.
  8. Rectificarea graniţelor Italiei conform cu principiul naţionalităţilor.
  9. Libertatea comerţului internaţional.
  10. Autonomia popoarelor din Austro-Ungaria.
  11. Acces la mare pentru Serbia.
  12. Crearea statului polonez independent cu acces la mare.
  13. Deschiderea strâmtorilor pentru toate vasele.
  14. Crearea Societăţii Naţiunilor.

Check Also

Noile politici economice în perioada interbelică

Statul-providenţă Economiştii au interpretat criza în diferite feluri. Unii susţineau că a fost o criză …

Politicile sociale şi consumul de masă în perioada interbelică

A doua revoluţie industrială A doua revoluţie industrială a cuprins Europa Occidentală şi America de …

Dezvoltarea culturii în România între cele două războaie mondiale

Dezvoltarea generală a României în perioada care începe cu desăvârşirea unităţii naţionale se împleteşte în …

Arhitectura şi viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică

În perioada interbelică viaţa de zi cu zi a românilor a devenit mai complexă şi …

Mişcarea democratică şi revoluţionară din Craiova între cele două războaie mondiale

Creşterea numerică şi maturizarea politică a detaşamentului muncitoresc se impun ca o coordonată principală a …