Trăsături distinctive ale Revoluţiei pandurilor din 1821

Teza că revoluţia pandurilor a fost organizată de căpeteniile eteriste are drept corolar afirmaţia că această mişcare - socotită antiotomană - a fost provocată în fond de guvernul ţarist, prin consulul de la Bucureşti, Alexandru Pini. Acest punct de vedere ne întâmpină chiar la unii contemporani ai evenimentelor din 1821. C. Izvoranu susţine că „muscalii căutau mijloace să ridice o revoluţie” în Valahia. Intenţia le-a reuşit, prin slugerul Tudor Vladimirescu acţionând consulul rusesc.

Ştefan Scarlat Dăscălescu afirmă şi el că pe Tudor Vladimirescu „planurile Rusiei şi mâna lui Pini l-au împins” la răscoală. Slugerul a fost trimis de Pini „să insurecţioneze cele cinci judeţe de peste Olt”. Naum Râmniceanu scrie de asemenea că Tudor n-a fost decât „organ” al „complotului grecesc” şi că s-a conformat „povăţuirilor” date de consulatul rusesc. După Ilie Fotino, însuşi Tudor ar fi declarat la Slatina că „pornirea aceasta este din porunca ţarului Alexandru al Rusiei; şi priveşte nu numai mântuirea noastră, ci şi a întregului neam grecesc”.

În temeiul acestor izvoare, istoricul Andrei Oţetea s-a fixat la interpretarea că autorităţile ţariste au provocat insurecţia pandurilor, prin excelenţă antiotomană. În concepţia sa, Rusia (autocratică) a fost/inspiratoarea atât a acţiunii lui Ipsilanti, cât şi a acţiunii lui Tudor. Care au fost relaţiile Eteriei cu cabinetul imperial rus? se întreabă autorul şi răspunde: Rolul Rusiei nu se reducea „la o vagă promisiune de asistenţă”, făcută de ţar lui Alexandru Ipsilanti.

„Cabinetul imperial rus - prin agenţii săi diplomatici şi consulari - a fost motorul principal al întregii mişcări eteriste. El a organizat-o şi i-a fixat sarcina - aceea de a procura Rusiei motivul de a intra în Imperiul otoman - nu pentru a susţine mişcarea revoluţionară, pornită de Eterie, ci pentru a restabili ordinea”. Eteria a îndeplinit misiunea de „instrument al politicii orientale a Imperiului rus”.

Nu se poate spune - consideră Andrei Oţetea - că momentul ales de Alexandru Ipsilanti pentru începerea insurecţiei a fost nepotrivit, când el a pornit mişcarea cu aprobarea ţarului. De unde se ştie acest lucru? Pe lângă faptul că Alexandru Ipsilanti - general în armata rusă şi aghiotant al împăratului Alexandru - a pregătit în Rusia incursiunea sa în Principate (luându-şi un concediu de doi ani, el a plecat de la curtea imperială din Petersburg în vara anului 1820 şi s-a oprit la Odesa, apoi la Chişinău, unde a acţionat până la declanşarea revoluţiei), există o mărturie documentară din care s-ar putea deduce că şeful Eteriei a primit instrucţiuni din partea ţarului chiar şi în ajunul trecerii Prutului. Atanasie Xodilos, efor al Eteriei la Reni, în Basarabia, a însemnat în memoriile sale următorul fapt: „Ipsilanti petrecând la Chişinău, primeşte la 17 februarie a anului amintit [1821], în seara de joi, un curier de la Troppau (unde se ţinuse un congres al suveranilor) cu scrisori către el şi hotărăşte, îndată după aceasta, să pornească în Moldova”.

Iar Andrei Oţetea conchide: „Alegerea momentului n-a fost un act intempestiv al lui Alexandru Ipsilanti... Din informaţia lui Atanasie Xodilos rezultă că Ipsilanti a trecut Prutul după ce a primit la 17 februarie / 1 martie un curier de la Troppau. Astfel, chiar şi momentul izbucnirii răscoalei a fost determinat de cabinetul imperial”. De altfel, „toată tactica şi planul de război ale Eteriei” au fost determinate de „credinţa în sprijinul rus”.

Andrei Oţetea mai pune întrebarea: „De ce cabinetul imperial, după ce a pornit mişcarea eteristă, a dezavuat-o?”. Opinia sa este că răspunderea pentru crearea acestei situaţii n-o poartă ţarul, ci şeful Eteriei. Ipsilanti n-a ştiut să păstreze secretul complicităţii Curţii de la Petersburg cu acţiunea eteristă. El a declarat public că grecii vor fi sprijiniţi de Rusia. Or, „ţarul autocrat nu se putea pune [deschis] în fruntea unei mişcări revoluţionare”.

Dacă Ipsilanti n-ar fi compromis Rusia prin declaraţiile sale inoportune, atunci împăratul Alexandru ar fi putut interveni în favoarea Eteriei, ca restaurator al ordinei în Turcia, investit cu această misiune chiar de Sfânta Alianţă, după ce s-ar fi creat în Peninsula Balcanică o stare de anarhie, prin răscoala tuturor popoarelor creştine. „Imprudenţele fatale ale lui Ipsilanti au răsturnat toate planurile diplomaţiei ruse”.

După Andrei Oţetea, mişcarea lui Tudor - fiind tot antiotomană şi încadrându-se, de fapt, în Eterie - a stat în aceleaşi raporturi cu politica guvernului ţarist, ca şi pornirea lui Ipsilanti. Consulul Pini a fost „resortul” acţiunii revoluţionare din Ţara Românească, el l-a trimis pe Tudor să răscoale norodul. „Revoluţia română... a fost organizată de Eterie... Şansele ei de succes se bazau pe ajutorul militar şi diplomatic al Rusiei”... „Pe intervenţia lor [a ruşilor] era întemeiată toată pornirea lui Tudor”. Fixându-şi tabăra la Ţânţăreni, Vladimirescu aştepta „sosirea lui Alexandru Ipsilanti şi a oştilor ruseşti”. „Atâta timp cât a crezut-o sprijinită de Rusia, Tudor a rămas credincios Eteriei”.

Dar după ce a luat cunoştinţă de dezaprobarea ţarului, el s-a văzut ameninţat de turci şi a trebuit să-şi schimbe linia politică. „Toate calculele pe care Ipsilanti îşi întemeiase acţiunea s-au dovedit greşite. Prima victimă a acestor greşeli a fost Tudor. Înşelat de cei ce l-au făcut să ridice armele, el se văzu deodată singur şi lipsit de toate mijloacele de acţiune pe care contase... În această situaţie tragică, care mai putea fi scăparea lui? Să dovedească ţării şi turcilor că pornirea lui n-a avut nimic cu mişcarea eteristă”.

Check Also

Iacob al II-lea şi Revoluţia de la 1688

Carol al II‑lea îi lăsa moştenire fratelui său o putere despotică şi aproape necontestată. Biserica …

Desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 din Transilvania în a doua jumătate a anului 1848

Printr-o politică greşită a guvernului ungar, dar mai ales prin politica reacţionară a guberniului şi …

Feţele boierimii în timpul Revoluţiei din 1821. Ostilitatea ei faţă de caracterul social al revoluţiei pandurilor şi faţă de căpetenia ţărănimii

Iată faptele, dezvăluind una din feţele boierimii care colabora cu Tudor Vladimirescu: La 1 aprilie, …

Întâlnirea de la Goleşti din 1821

Retrăgându-se spre mănăstirile întărite din Oltenia, cu gândul de a rezista turcilor până va obţine …

Poziţia prinţului Gheorghe Cantacuzino în timpul Revoluţiei din 1821

Mai înainte de înfrângerea lui Alexandru Ipsilanti, cneazul Gheorghe Cantacuzino-Deleanu, căpetenie eteristă, s-a întors din …