Transilvania sub regimul absolutismului luminat

Progreselor pe care le face modernizarea statului în Moldova şi Ţara Românească, în Transilvania le corespunde reformismul absolutismului luminat. Aceleaşi eforturi de modernizare şi aici, decât doar pe plan mai larg şi în condiţii deosebite. Absolutismul luminat, reprezentat mai ales de Frederic al II-lea, Iosif al II-lea şi Ecaterina a II-a, este absolutismul monarhic reformist, formula politică a nevoii generale de înnoire a statului feudal, de adaptare a lui la dezvoltarea social-economică, la dezvoltarea elementelor noii economii capitaliste, care creşteau în cadrele economiei feudale.

Derivat din aceleaşi necesităţi de depăşire a orânduirii feudale, din aceleaşi idei de înnoire, luministe sau revoluţionare ale secolelor XVII şi XVIII - necesităţi care în Anglia, America de Nord sau Franţa au dus la răsturnarea orânduirii feudale şi înlocuirea ei cu cea capitalistă - absolutismul luminat era formula menită să realizeze progresul prin reforme venite de sus, să îndrepte instituţiile feudale, să le împace cu dezvoltarea noii economii şi cu noile forţe sociale, burgheze, ridicate prin ea, tocmai pentru a evita răsturnările revoluţionare. Absolutismul luminat, modernizând regimul feudal, dezarmând forţele revoluţionare prin reforme, venea astfel să-l salveze, să-i prelungească viaţa. Era o formulă corespunzind statelor în care economia capitalistă era prea puţin dezvoltată, noua clasă, burghezia, incapabilă încă de răsturnări revoluţionare.

Absolutismul luminat schimbă înainte de toate concepţia despre stat şi monarh. Monarhul acum nu trebuie să-şi mai exercite puterea absolută în virtutea dreptului divin, ci în virtutea dreptului natural şi, la nevoie, chiar a contractului social prin care poporul i-a delegat-o. În schimb, el trebuie să-şi pună această putere în serviciul poporului, siguranţei şi fericirii lui. Pentru aceasta, monarhul sau statul pe care el îl reprezintă trebuie să iasă din cercul strimt al problemelor de politică externă, militară sau financiară de până acum, să pătrundă în cele mai diverse sectoare ale vieţii sociale.

Începând cu viaţa economică, el trebuie să combată, să înlăture piedicile care stau în faţa dezvoltării economice, a noii economii mai ales, partlcularismele feudale, sistemul de imunităţi, monopoluri, vămi interne, exclusivismul breslelor, să raţionalizeze, să unifice instrumentele de schimb, să promoveze libertatea comerţului, asociaţiile comerciale, dezvoltarea pieţei interne. Statul nou e interesat în sporul populaţiei, în creşterea producţiei, ridicarea bunei stări, adică a capacităţii de plată a contribuabilului său. Se ocupă prin urmare de progresele tehnice, de inovaţii, investiţii, manufacturi, de ridicarea agriculturii, îmbunătăţirea sistemelor de cultură a pământului, introducerea de plante noi de cultură, de propagarea tuturor acestora prin ordonanţe, prin literatură economică.

E interesat de asemenea în ameliorarea raporturilor sociale. Intervine în raporturile dintre stăpân şi iobag, socotite până acum de domeniul dreptului privat, caută să-l sustragă pe iobag de sub arbitrarul stăpânirii feudale şi să-l pună sub „ocrotirea” statului. Statul trebuie să reglementeze raporturile urbariale, să reformeze justiţia feudală, deschizând şi iobagului scara ierarhică a unei justiţii de stat. Mai mult, trebuie să-l dezlege de cătuşele serbiei sau să-i redea libertatea de mutare. O cereau aceasta şi dezvoltarea noii economii, şi luminismul care o însoţea.

Dar o cereau şi nevoile mereu în creştere ale statului, războaiele mari, costisitoare, ale imperiului, Războiul de succesiune, Războiul de şapte ani, reducerile teritoriale, pierderea Sileziei, una din sursele lui importante de venit. Războiul de şapte ani, în afară de cheltuielile obişnuite ale statului, a consumat 260.000.000 de florini, datoriile statului în cei şapte ani ridicându-se la 285.000.000, după care numai dobânzile anuale se ridicau la 17.000.000. Iobagului trebuia să-i stimuleze sârguinţa, ca să-i ridice capacitatea de plată. Aceste nevoi în creştere ale statului cereau chiar lărgirea sferei impozabilităţii, extinderea ei şi asupra nobilimii, în virtutea imunităţii sale feudale neimpozabilă.

Absolutismul luminat pătrunde şi în alte domenii ale vieţii sociale, ca cel al săracilor, al orfanilor, creează instituţii speciale, de stat, care să-i cuprindă. Are însă toată grija ca acestea să nu se mărginească doar la o simplă „binefacere”, ci să fie şi instituţii de captare a elementelor declasate, de transformare a lor în elemente utile societăţii, de constrângere a lor la muncă. Statul ia în mâinile sale chiar problema sănătăţii. În locul întâmplătoarelor şi temporarelor instituţii locale, carantinelor de la graniţe, preocupate mai mult de marile epidemii, se trece la o organizare sanitară, la impunerea de a ţine medici, moaşe, la combaterea şi a altor boli decât ciuma, la combaterea procedeelor, obiceiurilor, superstiţiilor dăunătoare sănătăţii, la combaterea bolilor de vite.

În domeniul religios, absolutismul luminat ridică statul deasupra bisericii, practică toleranţa religioasă, tolerează diferite doctrine filozofice religioase. Tolerează sau chiar încurajează filozofia luministă, în măsura în care fundamentează sau cel puţin nu periclitează forma de stat absolutistă şi orânduirea socială pe care ea se întemeiază. Se ocupă de organizarea bisericească, de dotarea bisericii şi a clerului, de reglementarea ritului şi a vieţii religioase.

Statul ia în mâinile sale şi problema educaţiei. În statul luminist, menirea învăţământului e nu numai să ridice nivelul cultural, ci, înainte de toate, să crească cetăţeni utili, supuşi, devotaţi statului, funcţionari pentru întinsul lui aparat birocratic. Învăţământul bisericesc trebuie supus intereselor - statului, trebuie creat un învăţământ de stat sau cel puţin un învăţământ unitar, cu un program unitar, pus sub îndrumarea şi controlul statului. În învăţământul unitar se menţine, fireşte, spiritul de clasă. După formularea lui Kaunitz, scopul învăţământului e să crească din nobili soldaţi şi funcţionari; din orăşeni industriaşi şi negustori; pentru fiii de ţărani, în schimb, sunt suficiente cunoştinţele elementare necesare producţiei săteşti. Şi toate trebuie să se îmbine, fireşte, cu educaţia religioasă, morală şi cetăţenească.

Absolutismul luminat cultivă, în genere, etatismul, pătrunderea statului tot mai adânc şi în cât mai multe compartimente ale vieţii, ridicând tot mai multe probleme din domeniul dreptului privat în cel al dreptului public, din izolarea locală de până acum la generalul şi unitarul cerut de centralismul politic. Centralismul politic care până acum unea mai mult exterior, prin organele de guvernământ superioare, state diverse sub aceeaşi putere imperială, pătrunde tot mai adânc în interior, căutând să le unifice şi în instituţiile lor interne, publice sau chiar private.

Toată această tendinţă de întărire a statului, de lărgire a funcţiunilor lui, de a-l ridica deasupra claselor, nu schimbă în fond caracterul său de clasă. Statul absolutist, şi în această fază luministă, rămâne tot feudal în esenţă, se întemeiază tot pe nobilime, pe marea nobilime cu deosebire. Întărirea statului, atragerea şi a burgheziei în funcţiunile lui, sunt necesare chiar în interesul clasei dominante.

Ele sunt formulele noi, chemate să-i prelungească dominaţia, să o ferească de primejdia unei răsturnări. „Reformarea societăţii” e menită să dea noi temeiuri raporturilor existente. Interesul pe care-l arată absolutismul luminat pentru masele producătoare, pentru sărăcime, încercările de ameliorare trebuiau nu numai să le facă mai „utile” pentru stat, ci şi să reducă primejdia pe care o reprezentau pentru clasa dominantă şi ordinea constituită.

Check Also

Ecoul Războiului de Independenţă în Transilvania

Războiul de Independenţă purtat de România în 1877-1878 a avut un puternic ecou în Transilvania, …

Clasele şi păturile sociale din Transilvania în perioada 1849-1867

Ţărănimea Procesul de diferenţiere a ţărănimii, început încă înainte de evoluţia din 1848, s-a accentuat …

Industria în Transilvania (1822-1847)

În deceniile premergătoare revoluţiei burgheze, chiar şi unii stăpâni de moşie care urmăreau lărgirea pieţei …

Adâncirea crizei feudale în Transilvania. Încercări de reforme (1822-1847)

În deceniul al treilea din secolul al XIX-lea, Imperiul habsburgic continuă să rămână sub raportul …

Consolidarea voievodatului Transilvaniei şi lupta antiotomană a ţărilor române sub conducerea lui Iancu de Hunedoara (1441-1456)

În prima jumătate a veacului al XV-lea, primejdia cotropirii otomane a început să ameninţe direct …