Toma Biolan

Toma Biolan (1 septembrie 1941, Cobia, judeţul Dâmboviţa) - poet, prozator şi dramaturg.

Este fiul Anei (născută Tănăsescu) şi al lui Ion Biolan, cântăreţ bisericesc. După studiile elementare în comuna natală, a absolvit Liceul „N. Bălcescu” din Târgovişte (1959), apoi Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (1964). Funcţionează ca redactor la revista „Argeş” (1967-1971) şi secretar al Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti (1971-1972 şi după 1974). Debutează editorial în 1979, cu volumul de poezie Pasărea paradisului. Colaborează la „Argeş”, „Ateneu”, „Ramuri”, „Argeşul”, „Săgetătorul” (supliment literar al cotidianului piteştean „Argeşul”) etc. Înainte de a debuta individual în volum, Biolan publică în placheta de versuri Templu grec, apărută în 1970 în colecţia „Biblioteca «Argeş»”, coordonată de Gheorghe Tomozei.

În 1967, Geo Dumitrescu îl recomanda drept un poet caracterizat prin „luciditate, inteligenţă”, „precizia severă a expresiei” şi „discreţie”, fără ca acestea să „îngheţe” fluidul liric. Este formula în care poezia lui Biolan se va menţine pe tot parcursul ei, fie că va evoca figuri emblematice ale istoriei reale (Neagoe Basarab, Mateiu I. Caragiale) sau imaginare (Don Quijote), fie că va sonda arheologia eului sau va construi interioare-cochilii şi spaţii de reverie ale unui temperament retractil: „Tărăgănare dulce prin / Moi sunete de clavecin / Stârnind pe răcoroase dale / Plutiri alene de petale”. Dominanta universului său rămâne aspiraţia lilială şi astrală, ascensional-purificatoare, poemul însuşi fiind înţeles ca o „stare de melancolie a inocenţei”.

Liric ce-şi cenzurează efuziunile şi evită exhibarea, Biolan este dublat de un „sceptic melancolic” (Alexandru Piru) şi de un (auto)ironist bonom şi delicat: dimensiune evidentă mai ales în prozele sale scurte, scrise ca pentru divertisment, dar nu mai puţin ca penetrante sondaje, de nuvelist sceptic, în diverse medii (familie, scenă, viaţă literară, lumea funcţionarilor şi a şefilor acestora etc.), surprinzând pe viu mecanica imediatului, a cotidianului şi excelând în comicul verbal, în jocurile de limbaj care răstoarnă sau împing spre absurd sensurile consacrate. Acesta este şi mijlocul predilect al autorului de aforisme, ca şi de piese pentru copii (scrise inclusiv pentru teatrul de păpuşi), comedii caracterizate prin vervă, dar şi prin candoare: univers în care poetul retractil îşi continuă reveriile.

Opera literară

  • Micul dorobanţ, în Teatru - piese într-un act, Bucureşti, 1977;
  • Pasărea paradisului, Bucureşti, 1979;
  • Arţagul, Piteşti, 1983;
  • Nuferi în somn, Bucureşti, 1983;
  • Test de fidelitate, Bucureşti, 1986;
  • Cartea care zâmbeşte, Bucureşti, 1987;
  • Cu şoimul pe umăr, Bucureşti, 1988;
  • Şi păsările învaţă să cânte, Bucureşti, 1991;
  • Reţetă pentru greţuri, Bucureşti, 1992;
  • Una pe faţă, una pe dos. Tricotaje în doi peri, Piteşti, 1998;
  • Te iubesc, (dar nu) pe gratis!, Piteşti, 2000;
  • Izvoare-n cer şi pe pământ, Piteşti, 2001;
  • Seducător, Tănase, Piteşti, 2002.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …