Titus Bărbulescu

Titus Bărbulescu (22 iunie 1920, Bucureşti) - prozator şi critic literar.

Este fiul Corneliei şi al lui Eugen Bărbulescu, preot (ambii originari din judeţul Argeş). Bărbulescu urmează, în paralel, după absolvirea Liceului „Cantemir Vodă” din Bucureşti, cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie şi ale Facultăţii de Drept de la Universitatea din Bucureşti (promoţia 1941 şi, respectiv, 1942). Sublocotenent de cavalerie (după terminarea Şcolii de ofiţeri de rezervă), este trimis pe frontul de Vest (Transilvania, Ungaria, Cehoslovacia). Rănit în martie 1945, e luat prizonier de germani şi, printr-un concurs de împrejurări favorabile, descrise în „povestea de război” Ionică, ajunge în Franţa (la Chartres, apoi la Paris), unde participă la mişcarea de rezistenţă a românilor din exil.

În Franţa activează ca reprezentant pentru difuzare al editurii Le Pavois. După absolvirea, la Sorbona (1952-1953), a cursurilor care pregăteau profesori de franceză pentru străinătate (CAEFE), e angajat profesor stagiar, apoi titular, de limba şi civilizaţia franceză şi consilier la Alianţa Franceză (1953-1985). Din 1955, funcţionează concomitent ca asistent (ulterior conferenţiar) al profesorului Alain Guillermou, la Catedra de limbă şi civilizaţie română din cadrul Institutului National de Limbi şi Civilizaţii Orientale, Sorbona III.

Între 1970 şi 1983 este redactor al publicaţiilor „Bulletin informatif” şi „Cahiers”, editate de Asociaţia Francezilor de Origine Română. Îşi ia doctoratul în litere la Sorbona, în 1978, cu lucrarea Lucian Blaga (1895-1961) poete et dramaturge. A colaborat, în ţară, la „Bilete de papagal”, „Perspective”, „Izvoare de filosofie” şi, în străinătate, la „Luceafărul”, „Anotimpuri”, „Caete de dor”, „Limite”, „Naţiunea română”, „Sfinţii Arhangheli”, „Biserica ortodoxă română din Paris” (Franţa), „Revista scriitorilor români” (Germania), „România” (Statele Unite) etc.

Autor a numeroase eseuri, cronici şi articole răspândite în presa exilului, Bărbulescu se impune ca o voce distinctă a prozei româneşti prin volumele Bune şi nebune... Amintiri (1955) şi Ionică. Poveste de război (1995). În tradiţia Crailor de Curtea-Veche, Bărbulescu reface nostalgic, în prima carte, atmosfera unui Bucureşti fabulos, de sfârşit de lume, viciat şi neştiutor de realitatea ameninţătoare a războiului iminent. Rememorarea prin prisma lecturilor semnificative proiectează faptele concrete în sfera simbolurilor şi a metaforelor de sursă apocaliptică.

Ionică. Poveste de război este o istorie de dragoste înfiripată în cursul celei de-a doua conflagraţii mondiale între un ofiţer român, plecat cu unitatea spre front, şi o enigmatică nevastă unguroaică, plină de dorinţe şi patimi. Proză densă, pigmentată cu umor şi dezvoltată în acolade narative - nu fără inserţii palpitante -, la hotarul dintre autobiografic şi ficţiune, Ionică dezvoltă până la un punct o atmosferă idilică, ciudată în situaţia întâlnirii a două etnii aflate prin forţa împrejurărilor istorice în conflict. Autorul vrea să sugereze că forţa primară a dragostei învinge orice piedică sau prejudecată. Apelul la epica folclorică şi, în genere, la substratul arhaic dă naraţiunii o neaşteptată rotunjime de „poveste”, cum de altfel şi este subintitulată. Evocarea nostalgică a întâmplărilor reale ce stau la baza ficţiunii a marcat maniera prozei, relevând o incontestabilă vână narativă, neexploatată suficient.

Mai productiv s-a dovedit Bărbulescu în domeniul cercetărilor literare, sferă în care a publicat două importante studii (ambele pregătite iniţial ca teze de doctorat): Lucian Blaga. Teme şi tipare fundamentale (1997) şi Arta poetică eminesciană (1998). Substanţial nutrite de noile metodologii filologico-literare ale anilor ’70, în special de structuralism, cele două lucrări, elaborate la Paris sub îndrumarea profesorului Alain Guillermou, încearcă să surprindă esenţa ultimă a artei poetice la Mihai Eminescu şi Lucian Blaga.

Dacă studiul dedicat poetului naţional nu depăşeşte - în pofida strălucirii sale - un anume tehnicism, cantonându-se într-o cercetare limitativă a metricii şi ritmicii, pentru a percepe astfel „arhitectura interioară” a creaţiei eminesciene, lucrarea despre Lucian Blaga constituie una dintre cele mai profunde analize dedicate operei acestuia. Familiarizat deopotrivă cu filosofia şi estetica literară, Bărbulescu priveşte fiecare temă sau tipar utilizate de Lucian Blaga din perspectiva construcţiei de ansamblu a operei, în totalitatea şi devenirea ei. Sunt identificate în special cuvintele şi structurile recurente („a cânta”, „cântec”, „a zice”, „a fi”, „fire”, „fiinţă”, „a face”, „a crea”, „lume”, „lumină-întuneric”, „poveste”, „eres”, „sat” etc.), cu valoare individualizantă pentru stilul şi viziunea asupra lumii şi vieţii a poetului şi dramaturgului.

Opera literară

  • Bune şi nebune... Amintiri, Aalborg (Danemarca), 1995;
  • Ionică. Poveste de război, Aalborg (Danemarca), 1995;
  • Lucian Blaga. Teme şi tipare fundamentale, Bucureşti, 1997;
  • Arta poetică eminesciană, Bucureşti, 1998.

Traduceri

  • Lucian Blaga, Poemele luminii - Lysets digte - Poemes de la lumiere - I carmi della luce, ediţie plurilingvă, prefaţă de Eugen Lozovan, Aalborg (Danemarca), 1996 (în colaborare).

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …