Tiron Albani

Tiron Albani (2 martie 1887, Gârbova de Sus, judeţul Alba - 12 septembrie 1976, Oradea) - prozator şi ziarist. La 6 ani, Chirion, cum figurează Albani în actul de naştere, fiul lui Amos şi al Justinei Albani, ţărani cu stare, rămânea orfan. După trei clase elementare făcute în sat, un unchi îl înscrie la şcoala maghiară de stat din Vinţu de Jos. Albani fuge însă peste munţi, la Caracal, unde e ucenic, apoi calfă în atelierul de tâmplărie al moşului său, Laurenţiu Albani. Ca muncitor tâmplar la Craiova, ia contact cu cercurile socialiste şi, sub influenţa lor, parcurge, cu înfrigurarea autodidactului, literatura care circula în aceste medii. În urma unei greve, este expulzat.

După un scurt popas la Aiud, pleacă la Budapesta, în căutare de lucru. Integrat mişcării muncitoreşti de acolo, îşi completează pregătirea, urmând, după propria-i mărturie, „o clasă de liceu particular, două clase de gimnaziu muncitoresc şi Academia ziaristică, plus cursurile seminariale ale Universităţii libere”. Încă din 1909, Albani publicase în ziarul craiovean „Cometa” o poezie şi un articol de critică socială. Perseverează în exerciţiul jurnalistic, trimiţând mici corespondenţe la „Foaia poporului” din Sibiu şi la „România muncitoare”.

În 1913, intră în redacţia săptămânalului „Adevărul”, publicaţie a secţiei române a Partidului Social Democrat din Ungaria. „Logodit cu pana”, va suporta şi riscurile, fiind deţinut 3 luni la Vac pentru delict de presă. Membru în Comitetul Central al Partidului Social Democrat din Ungaria, mai târziu în Consiliul Naţional Român Central, alături de alţi fruntaşi socialişti (Iosif Jumanca, Ion Flueraş, Enea Grapini), Albani a desfăşurat în anii războiului şi mai ales în preajma şi în timpul înfăptuirii Unirii, o intensă activitate printre muncitorii şi ostaşii români din Budapesta, apoi în toate centrele muncitoreşti din Ardeal.

Ca deputat socialist în Marele Sfat Naţional, a susţinut realizarea programului adoptat la Alba Iulia. În focul evenimentelor, rememorate peste decenii, ziaristul se maturizase. Este editor şi redactor responsabil la „Adevărul” (Sibiu, 1918-1919), devenit, după mutarea de la Budapesta, organ al Partidului Social Democrat din Ardeal şi Banat, şi la periodicele care l-au continuat: „Tribuna socialistă” (Sibiu-Cluj, 1919-1921), „Dezrobirea”, organ al Partidului Socialist din Transilvania (Cluj, 1921) şi „Dreptatea” (Braşov, 1921).

A lucrat, de asemenea, între 1920 şi 1945, în redacţia publicaţiilor „Facla” (Cluj), „Aurora”, revistă literară şi teatrală, „Tribuna”, „Santinela (de la vest)”, „Nădejdea poporului”, toate din Oradea, „Ştirea”, „Libertatea poporului”, ambele din Arad, la unele dintre ele ocupând, în anumite perioade, şi funcţia de redactor-şef. A mai colaborat la alte numeroase gazete şi reviste, între care „Familia”, „Gazeta de vest” şi „Noua gazetă de vest”, „Cele trei Crişuri” şi „Neamul românesc”. Publicistul, preocupat îndeosebi de realitatea socială şi politică, are uneori în vedere şi mişcarea culturală sau teatrală din Transilvania.

A tradus din literatura maghiară un roman de Fekete Francisc şi proză de Jokai Mor, Moricz Zsigmond etc. În afara cărţilor apărute în deceniile patru şi cinci, definitivase o serie de manuscrise (romane, nuvele, teatru) din care n-a mai publicat decât, drastic epurat, volumul Memorii (1969). A fost membru al Sindicatului presei române din Ardeal şi Banat.

Activitatea literară a lui Albani este o prelungire a celei de ziarist militant. Un acut sentiment al istoriei constituie suportul scrierilor sale. Pentru participantul la înfăptuirea actului de la 1 Decembrie 1918, calitatea de conştiinţă-martor devine imperativ etic. Din preocuparea de a oferi documentul istoric ca trăire nemijlocită au ieşit Leul de la Şişeşti (1936), Douăzeci de ani de la Unire (1938) şi Un petec de Asie în Europa (1941), lucrări situate la limita dintre proza literară, istorie şi reportaj. Prima evocă figura legendară a aprigului memorandist Vasile Lucaciu.

Cea de-a doua, din care n-a apărut decât primul volum, Cum s-a făcut Unirea, adună studii şi mărturii provenind de la douăzeci de reprezentanţi ai generaţiei Unirii, între ei şi personalităţi ca Nicolae Iorga, Ioan Lupaş şi Eugeniu Speranţia. Albani îşi rezervă regia textelor şi pasajele de legătură, folosind, în filmul evenimentelor, şi propriile amintiri. Scrierea din 1941 e o consemnare cu valoare de memento acuzator la adresa torţionarilor horthyşti. Premise etice şi pedagogice are şi literatura de ficţiune a scriitorului.

Craiul munţilor (1934), dramă istorică, încearcă să revitalizeze cultul lui Avram Iancu. Piesa a fost jucată, ca şi un alt text dramatic, Kogălniceanu (rămas în manuscris), de studenţi prin diferite localităţi transilvănene. Aproape neobservat trece şi romanul Atlantida (1945), cu toate că se raporta la cea mai strictă actualitate şi anticipa orientarea societăţii postbelice. Prezentului, care cumulase tarele unei istorii strâmbe şi virulente, Albani îi opune imaginea unei lumi paralele, unde domnia raţiunii, curmând de timpuriu o evoluţie demonică şi alienantă, întemeiase paradisul terestru. Astfel recuperat, trecutul poate fi validat ca model al viitorului pentru o Europă aflată în impas.

Într-un moment în care literatura utopică era dominată de negaţie şi mizantropie, autorul reînnoadă firul tradiţiei clasice, care îi era familiară, după cum o dovedesc numeroasele similitudini cu scrierile lui Thomas Morus, Tommasso Campanella şi Francis Bacon. Interesul volumului Memorii este, în primul rând, documentar. Experienţa scriitoricească şi participarea directă la evenimente se fac simţite în dialoguri, în selecţia faptelor şi în coloratura afectivă a mărturiilor. Scriitor popular, cum singur se considera, Albani a servit, prin toate manifestările sale, un crez.

Opera literară

  • Craiul munţilor, Oradea, 1934;
  • Leul de la Şişeşti, Oradea, 1936;
  • Douăzeci de ani de la Unire, vol. I: Cum s-a făcut Unirea, Oradea, 1938;
  • Un petec de Asie în Europa, Arad, 1941;
  • Atlantida, Arad, 1945;
  • Memorii, prefaţă de Miron Constantinescu, Bucureşti, 1969.

Traduceri

  • Fekete Francisc, Se clădea un templu, prefaţă de Eugen Relgis, Bucureşti, 1936.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …