Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, de Petre Ispirescu (comentariu literar, rezumat literar)

Petre Ispirescu a arătat totdeauna un viu interes pentru folclorul românesc şi a cules cu pasiune producţiile literaturii populare, pe care le-a publicat mai întâi în ziarele timpului, apoi le-a adunat în volum. El a fost lucrător tipograf, apoi a devenit proprietarul tipografiei, din care cauză este cunoscut drept „culegătorul-tipograf’. Petre Ispirescu a cules cele mai multe basme din Muntenia, numai câteva provenind din Moldova şi Ardeal, basme pe care, deşi le-a scris aşa cum le-a auzit, fără prea multă contribuţie personală, statutul său nu este totuşi de simplu culegător, ci de adevărat scriitor, datorită formei originale pe care a reuşit să o imprime acestor creaţii populare.

Basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte i-a fost povestit lui Petre Ispirescu, în copilărie, de către tatăl său şi a fost publicat pentru prima oară în ziarul „Ţăranul român” (1862), sub titlul Povestea lui Făt-Frumos, sau tinereţe fără bătrâneţe, semnat P.I. Cu titlul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, basmul apare, mai întâi, în Legende şi basmele românilor, ghicitori şi proverburi, adunate din gura poporului, scrise şi date la lumină de Un culegător-tipograf (1872).

B.P. Hasdeu afirma în prefaţă că acest volum este „o preţioasă comoară pentru scrutătorul mitologiei naţionale şi chiar pentru un istoric”. În forma definitivă, basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte este integrat în volumul Legende sau Basmele românilor, adunate din gura poporului de P. Ispirescu, culegător-tipograf (1882), cu o introducere entuziastă a lui Vasile Alecsandri, care-l felicita pe Ispirescu pentru că a adunat „într-un şirag mulţime de pietre scumpe din averea naţională, un şirag care nu mai este ameninţat de a se pierde. [...] Ai îndeplinit o sacră datorie către Patrie!”.

Basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte se încadrează în genul epic, iar ca specie literară este un basm popular, cules şi publicat de Petre Ispirescu. Împletirea elementelor reale cu cele fabuloase creează fantasticul, ca specific ancestral (străvechi) al basmelor, însă, în această creaţie populară se manifestă idei filozofice din mitologia românească, referitoare la condiţia omului în univers, la viziunea despre viaţă şi moarte. Basmul îmbină supranaturalul popular (fabulosul) cu profunde concepţii filozofice şi mitologice, de unde reiese şi originalitatea unică a acestei creaţii.

Semnificaţia titlului

Semnificaţia titlului „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” relevă sensuri pline de substanţă ideatică, dubla negaţie („fără”) reliefând fermitatea dorinţei omului de a atinge idealuri superioare, anulând, astfel, adevărul universal-valabil că nu există nici bătrâneţea fără tinereţe şi nici moartea fără de viaţă (adică nu poţi fi bătrân dacă n-ai fost mai întâi tânăr şi nu poţi muri dacă n-ai fost viu). Subtilităţile semnificaţiei titlului se regăsesc şi în cuvintele cu care îl întâmpină zâna, cu milă, în ţinutul vremii uitate - „Bine ai venit, Făt-Frumos” - şi cele pe care i le spune Moartea, dându-i o palmă - „Bine ai venit, că de mai întârziai, şi eu mă prăpădeam”.

Tema

Tema este atipică, lupta nu se mai dă între forţele binelui şi cele malefice, ci relevă dreptul nativ al omului la fericire şi refuzul de a accepta o viaţă banală, mărginită între limitele umanului. Se pare că motivul mitologic al copilului care nu acceptă să se nască nu se regăseşte în folclorul altor popoare.

Construcţia subiectului şi semnificaţiile basmului

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte este un basm popular, cules şi publicat de Petre Ispirescu. Autorul anonim este un narator omniscient. Naraţiunea la persoana a III-a îmbină supranaturalul cu planul real, armonizând eroii fabuloşi cu ideile filozofice şi mitologice. Acţiunea acestui basm nu are la bază conflictul dintre forţele binelui şi ale răului, ci acela dintre ideal şi limita umană, iar deznodământul constă în triumful legilor universal-valabile care guvernează condiţia de muritor a omului.

Petre Ispirescu

Subiectul este asemănător basmelor în ceea ce priveşte eroii şi motivele populare, incipitul fiind reprezentat de formula iniţială tipică: „A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti”. Neobişnuită este continuarea cu elementele supranaturale ce prezintă relaţii imposibile între elementele universului, ceea ce ar sugera faptul că aceste întâmplări nu s-au petrecut nicicând şi sunt de neconceput: „de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti. [...] Mai mincinos cine nu crede”. Această formulă de început are menirea de a proiecta evenimentele narate într-un timp fabulos, într-o ordine stranie, răsturnată a lumii şi într-un spaţiu miraculos.

Motivul împăratului fără urmaş

Basmul începe cu motivul împăratului fără urmaş, întâlnit adesea în aceste creaţii. Un împărat şi o împărăteasă îşi doreau copii, dar degeaba au umblat pe la vraci şi filozofi, pentru că nu-şi puteau îndeplini dorinţa. Aflând despre un unchiaş priceput, ei s-au dus să-i ceară sfatul. Vrăjitorul le dă leacurile, dar îi avertizează că această dorinţă le va aduce întristare, că vor avea un singur copil, de care însă nu vor avea parte.

Copilul este năzdrăvan încă înainte de a se naşte, plângând şi refuzând să vină pe lume, deşi împăratul îi făgăduia „toate bunurile din lume”. Când îi promite Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, copilul tace brusc şi se naşte, spre bucuria tuturor, iar petrecerea în împărăţie a ţinut o săptămână întreagă. Copilul este isteţ şi curajos, învaţă într-o lună cât alţii într-un an, astfel că „împăratul murea şi învia de bucurie”, iar împărăţia era mândră că o să aibă un conducător înţelept ca Solomon.

Motivul dorinţei imposibile

Când băiatul împlinea cincisprezece ani, i-a cerut tatălui să-şi respecte promisiunea, dar împăratul recunoaşte că n-are de unde să-i dea Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte şi că făgăduiala avusese drept scop împăcarea fătului. Tânărul este hotărât să plece în căutarea idealului pentru care se născuse pe acest pământ şi toate rugăciunile şi lacrimile părinţilor sau ale curtenilor de a-l convinge să renunţe la acest scop suprem au fost în zadar. Se manifestă în această secvenţă a basmului motivul dorinţei imposibile.

Motivul probelor depăşite

Întâmplările următoare compun motivul probelor depăşite, fiind întâlnit în majoritatea basmelor, cu scopul de a scoate în relief însuşirile excepţionale ale eroului, fie pentru a-şi găsi soţia potrivită, fie pentru a face ca adevărul să triumfe etc. Făt-Frumos îşi alege din grajdurile împărăteşti calul cel mai „răpciugos şi bubos şi slab”, pe care îl hrăneşte cu mâna sa, dându-i orz fiert în lapte.

Sfătuit de cal, voinicul cere tatălui „paloşul, suliţa, arcul, tolba cu săgeţile şi hainele ce le purta el când era flăcău”, ceea ce simbolizează întoarcerea la valorile tradiţionale, ca experienţă spirituală necesară în această călătorie. Toate pregătirile fiind terminate, calul se scutură şi „toate bubele şi răpciugă căzură de pe dânsul şi rămase întocmai cum îl fătase mă-sa, un cal gras, trupeş şi cu patru aripi”.

A treia zi de dimineaţă pornesc în călătorie însoţiţi de care cu merinde, bani şi vreo două sute de ostaşi, după cum poruncise împăratul. După ce ies din împărăţia tatălui, voinicul împarte toată avuţia soldaţilor, apoi o iau spre răsărit şi, după trei zile şi trei nopţi, ajung într-o câmpie plină cu schelete umane. Calul îl avertizează că intraseră pe moşia unei Gheonoaie, care era atât de rea, încât omora pe oricine cuteza să calce pe pământurile ei, de aceea trebuia ca Făt-Frumos să aibă arcul şi săgeata pregătite, iar paloşul şi suliţa la îndemână.

Aceasta este prima probă pe care voinicul va trebui să o depăşească. Când se iveşte Gheonoaia, calul zboară deasupra ei şi Făt-Frumos îi săgetează un picior, iar când era gata să-l lovească şi pe celălalt ea îl roagă să nu mai tragă şi-l invită la masă. Generos, Făt-Frumos îi înapoiază piciorul şi acesta se lipeşte imediat la loc. De bucurie, Gheonoaia îi oferă de soţie pe una dintre fetele ei, care erau „frumoase ca nişte zâne”, dar voinicul refuză, urmărindu-şi împlinirea idealului pentru care se născuse.

După ce au mers „cale lungă şi mai lungă” (formulă mediană), au ajuns pe moşia Scorpiei, care era soră cu Gheonoaia, dar fiind atât de rele nu puteau convieţui. Ele deveniseră „lighioi” pentru că le ajunsese blestemul părinţilor, pe care nu-i ascultaseră. Scorpia avea trei capete şi se repede „cu o falcă în cer şi cu alta în pământ şi vărsând flăcări” asupra voinicului, dar acesta trage cu arcul şi săgeata îi zboară un cap. Când să-i săgeteze şi al doilea cap, Scorpia se roagă de Făt-Frumos să o ierte şi-l ospătează cu bucate alese, apoi îşi recapătă capul, care se lipeşte imediat la locul său. Aceasta este a doua probă pe care voinicul reuşeşte să o treacă şi să iasă încă o dată învingător.

Făt-Frumos pleacă mai departe, până ce ajunge într-un câmp plin de flori cu „un miros dulce”, unde un vânticel adia uşor, dar calul îl previne că aici vor avea parte de o primejdie şi mai mare. Ei se află foarte aproape de palatul unde locuieşte Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, înconjurat de o pădure deasă, unde trăiau o mulţime de fiare sălbatice fioroase, care „ziua şi noaptea păzesc cu neadormire”.

Pentru că prin pădure era imposibil să poată trece, s-au hotărât să zboare pe deasupra pădurii, aşteptând momentul când lighioanele primeau mâncare în curtea palatului, care strălucea atât de puternic, încât „la soare te puteai uita, dar la dânsul ba”. Tocmai când să coboare, atinse cu piciorul vârful unui copac şi toate dobitoacele încep să urle înfricoşător. Doamna care da „de mâncare puilor ei” îi salvează oprind dobitoacele şi trimiţându-le la locul lor, aceasta fiind a treia probă şi ultima pe care o depăşeşte Făt-Frumos.

Motivul dorinţei împlinite

Motivul dorinţei împlinite începe cu primirea entuziastă pe care le-o face „doamna palatului”, o zână înaltă, „supţirică şi drăgălaşă şi frumoasă nevoie mare!”, pentru că „nu mai văzuse până atunci suflet de om pe la dânsa”. Ea îl priveşte”cu milă” pe voinic, îi urează: „Bine ai venit, Făt-Frumos!” şi confirmă faptul că acolo se găsea Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.

Stăpâna mai avea două surori mai mari, îi face cunoştinţă cu ele şi cu animalele fioroase din pădure, ca ei să se poată plimba în voie peste tot. Cu timpul, s-au împrietenit, iar Făt-Frumos s-a însurat cu fata cea mică. El putea să se plimbe pe unde dorea, dar este prevenit ca numai în Valea Plângerii să nu meargă, „căci nu va fi bine de el”. Făt-Frumos a petrecut la palat „vreme uitată”, rămăsese „tot aşa de tânăr” ca atunci când venise, trăia fericit cu soţia şi cumnatele sale, bucurându-se din plin de viaţă.

Motivul dorului de părinţi

Într-o zi, mergând la vânătoare şi alergând după un iepure pe care nu-l putuse nimeri cu săgeata, Făt-Frumos nu bagă de seamă şi trece în Valea Plângerii. Deodată „îl apucă un dor de tată-său şi de mumă-sa”, îşi aduce aminte de lumea din care venise şi îl cuprinde o nespusă tristeţe. Revenirea memoriei şi a dorului de părinţi sugerează reumanizarea eroului şi redobândirea condiţiei de om muritor.

În această secvenţă narativă se manifestă motivul dorului de părinţi, aşa că Făt-Frumos se hotărăşte să meargă să-şi vadă părinţii, apoi să se întoarcă la palatul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. În zadar soţia îi spune că trecuseră sute de ani şi că părinţii nu mai trăiau de mult, că va pieri şi el dacă va pleca, dar toate rugăminţile fetelor nu i-au putut ostoi dorul de casă.

Motivul reîntoarcerii la condiţia umană

Motivul reîntoarcerii la condiţia umană este şi ultimul ce se distinge în acest basm popular. Calul se învoieşte în cele din urmă să-l ducă înapoi pe Făt-Frumos, dar numai până la curtea împărătească, de unde el se va întoarce imediat la palatul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, fără să-l mai aştepte. Meleagurile şi oamenii sunt de nerecunoscut, în locul unde fuseseră moşiile Scorpiei şi ale Gheonoaiei se ridicau oraşe, iar locuitorii râdeau când Făt-Frumos îi întreba de ele, ceea ce semnifică scurgerea ireversibilă a timpului. Lui i se părea că trecuseră numai câteva zile de când trecuse pe aici spre Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte şi, pe măsură ce mergea, barba îi crescuse până la brâu, părul îi albise, iar picioarele îi tremurau.

Calul îl lasă la „palaturile în care se născuse” şi pleacă degrabă înapoi, spre palatul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Urarea şi promisiunea făcute calului impresionează puternic, putând sugera ideea că abia după moarte omul poate intra în veşnicie: „Du-te, sănătos, că eu nădăjduiesc să mă întorc peste curând”. Critica literară descifrează aici ipostaza de psihopomp (care conduce sufletul mortului, asemenea lui Caron, Apolo sau Orfeu în alte mitologii) a calului, sugerând că acesta ar putea fi călăuza sufletului stăpânului său, după ce acesta va muri.

Văzând ruinele palatului, peste care crescuseră buruienile, Făt-Frumos lăcrimează amintindu-şi de copilăria petrecută cu părinţii. Barba îi crescuse până la genunchi, pleoapele îi căzuseră, încât trebui să le ridice cu degetele ca să vadă ce se afla într-o „chichiţă” (lădiţă din lemn), de unde „Moartea lui” se ridică şi-i trage o palmă, spunându-i cu „glas slăbănogit”: „- Bine ai venit, că de mai întârziai, şi eu mă prăpădeam”. Făt-Frumos cade mort şi se preface în ţărână. Accentuarea ideii că Moartea era a lui reliefează concepţia că fiecare om are o singură moarte: „O palmă îi trase Moartea lui, care se uscase de se făcuse cârlig în chichiţă, şi căzu mort, şi îndată se şi făcu ţărână”.

În basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, conflictul nu se manifestă între foiţele binelui şi ale răului, între adevăr şi minciună, ci există numai lupta omului cu sine însuşi pentru a-şi împlini idealurile superioare. Este singurul basm care nu poate avea ca formulă finală acea zicere devenită celebră, „Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi şi or mai trăi şi astăzi de n-or fi murit”, deoarece protagonistul simbolizează motivul reîntoarcerii la condiţia umană de muritor. Basmul se termină cu o formulă finală tipică: „Iar eu încălecai p-o şea şi vă spusei dumneavoastră aşa”.

Personajele basmului

Personajele sunt, ca în orice basm, pozitive şi negative, omeneşti şi fabuloase, principale, secundare şi episodice. George Călinescu definea eroii de basm ca pe nişte „fiinţe himerice, animale [...], fiinţe neomeneşti” care au „psihologia şi sociologia lor misterioasă”.

Făt-Frumos este personajul principal din basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă rară de moarte, iar numele-generic de erou al basmelor populare româneşti ilustrează ideea că protagonistul întruchipează modelul de cinste, dreptate şi adevăr, constituind imaginea forţelor binelui.

Făt-Frumos vine pe lume prin magie, împăratul rezolvând astfel neputinţa de a avea copii, dar plata pentru împlinirea dorinţei este la fel de mare, pentru că nu se bucură de fiul său decât câţiva ani, apoi îl pierde pentru totdeauna, din vina sa, deoarece nu-şi putuse ţine promisiunea de a-i oferi Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Revenirea lui Făt-Frumos în lumea pământeană se face tot printr-un ceremonial magic, întrucât vânătoarea este considerată în mitologie un ritual.

Făt-Frumos este caracterizat în mod direct de către narator: „De ce creştea copilul, d-aceea se făcea mai isteţ şi mai îndrăzneţ”, înzestrat cu o inteligenţă ieşită din comun, el învaţă într-o lună cât alţii într-un an şi se prevestea că va fi un împărat înţelept ca Solomon.

Făt-Frumos dovedeşte tărie de caracter în împlinirea propriilor idealuri, simbolizând modelul uman care îşi cunoaşte menirea în această lume: Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Omul se naşte cu aspiraţia de a fi fericit, dar fericirea nu vine de la sine, ci trebuie cucerită, de aceea eroul este supus unor probe, pentru a-şi dobândi astfel starea de beatitudine. Curajos, îi săgetează Gheonoaiei un picior şi Scorpiei un cap, apoi, generos, le vindecă şi rămâne să ospăteze împreună cu fiecare dintre ele.

Voinicul trăieşte într-o aparentă fericire în Paradis, deoarece aceasta este provocată de amnezie şi de încremenirea timpului, de aceea există şi dilema dacă nu cumva, de fapt, Făt-Frumos şi-a ratat viaţa reală. Revenindu-i memoria (anamneză), flăcăul se topeşte „de-a-n picioarele de dorul părinţilor” şi se întoarce la condiţia de om muritor, care, de altfel, nu poate intra în veşnicie decât prin moarte.

Susţinând şi dezvoltând această idee, Mircea Anghelescu afirma: „Aspiraţia omului către veşnicie, în basmul lui Ispirescu, trebuie văzută ca aspiraţie către perfecţiune, către purificarea individului fie şi numai în sens moral, iar neputinţa păstrării ei, după ce a fost obţinută, nu este mărturia unui eşec, ci acceptarea destinului, a condiţiei umane, o dată ce această purificare simbolică a fost realizată”.

Limbajul artistic

Limbajul artistic se remarcă prin câteva şabloane şi particularităţi stilistice:

  • formulele tipice basmului: iniţială: „A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti”; mediană: „Merse Făt-Frumos, merse şi iar merse, cale lungă şi mai lungă”; „se duseră, se duseră şi iară se mai duseră”; finală: „Iar eu încălecai p-o şea şi vă spusei dumneavoastră aşa”.
  • cifra magică trei: trei zile, trei probe, trei zâne pe tărâmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte;
  • cuvinte şi expresii populare, care dau stilului oralitate: „îmbli”, „dete”, „merinde”, „puse la cale”, „îşi luă ziua bună”, „sunt multe foarte”.

„Multe veacuri poveştile poporului român au circulat doar prin viu grai, nestânjenite, între Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, contribuind la păstrarea unităţii de limbă şi la unificarea aceloraşi năzuinţe spre mai bine ale maselor populare.” (Corneliu Bărbulescu, Adrian Fochi, Sabina Stroescu - Proza populară)

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …