Tiberiu Crudu

Tiberiu Crudu (22 iunie 1882, Tudora, judeţul Botoşani - 25 august 1952, Botoşani) - prozator. Este fiul Mariei şi al lui Vasile Crudu, preot.

A urmat Liceul „A.T. Laurian” din Botoşani şi a absolvit Facultatea de Litere din Iaşi (1905), luându-şi licenţa în istorie în 1908. A făcut studii de specialitate la Paris (1911-1912) şi a fost profesor la şcoli din Dorohoi şi Botoşani, director al Şcolii Normale de băieţi din Botoşani. A avut funcţii de conducere în organizaţii culturale locale şi de educare a tineretului. Experienţa participării la două războaie (1913, 1916-1918) este reflectată în scrierile sale.

Debutează cu proză la „Arhiva” (1905). Discipol, ca ideologie socială şi literară, al lui Nicolae Iorga, Crudu colaborează la „Neamul românesc”, „Neamul românesc literar”, „Ramuri”, „Luceafărul”, „Junimea literară”, „Făt-Frumos” şi la multe periodice din zona sa de activitate. Este secretar de redacţie la „Revista Moldovei” (1921-1927), unde publică şi versuri (semnate T. Mârza), recenzii, articole culturale şi sociale.

Cea mai mare parte a prozelor lui Crudu apărute în periodice a fost adunată în câteva volume şi broşuri: De pe la noi ce-a fost odată (1925), Vâltorile vieţii (1926), Lunatecii (1929), Sihăstria Sihlei (1933; Premiul Academiei Române) şi Spre sara lui Sfântu Vasile (1938).

În principal, Crudu narează întâmplări din trecutul sau prezentul satului ori încearcă să reconstituie obiceiuri, legende. Folosind şi material folcloric, reuşeşte să păstreze autenticitatea limbajului local şi a psihologiei ţărăneşti. Auzită sau inventată, fabulaţia este destul de bogată, asigurând substanţă epică textelor. Sunt inserate snoave, zicale, strigături, cimilituri şi cântece. Umorul, uneori crud, este susţinut şi de expresiile neaoşe, care dau culoare şi energie stilului. Încântarea şi mândria lui Crudu de a etala firea, isteţimea şi vorbirea personajelor sale atrag simpatia cititorului.

În acelaşi mediu rural creşte şi evoluează şi eroina povestirii Lunatecii. Rod al unei iubiri romanţioase, dar nefericite între doi tineri fugiţi în lume, ea este urmărită de destinul tragic al părinţilor, care îi alimentează nelinişti şi aspiraţii nelămurite, provocându-i sfârşitul tocmai când era pe punctul de a scăpa de vraja fantasmelor trecutului.

Mai important este romanul biografic Momâia (1947), în care sunt urmărite viaţa şi faptele unui învăţător rural animat de cultul pentru ţărănime, dăruit cu patimă profesiei sale. Construită pe ideea jertfei de sine, a sacrificiului pentru binele satului, povestea ajunge să demon­streze că exagerarea poate duce la eşec. Dezinteresul faţă de aspectele concrete ale vieţii personale, existenţa aproape exclusivă într-o lume a vorbelor spuse sau auzite fac dintr-un om plin de calităţi o epavă. Percepţia caricaturală pe care oamenii o au în legătură cu acest „idealist” este concretizată în statuia („momâia”) pe care satul i-a înălţat-o în faţa şcolii.

Ajuns aproape cerşetor la bătrâneţe, personajul este strivit, simbolic, de propria-i statuie. O idee deficitară despre viaţa individuală, neşansa, ingratitudinea şi uitarea semenilor, căderea în deriziune par să anuleze sensul unei existenţe aproape exemplare, sfârşitul fiind mai degrabă un simbol al tragismului destinului celor ce trăiesc pentru alţii. Acţiunea romanului este redusă, ponderea deţinând-o convorbirile, lecţiile, pledoariile şi istorisirile pilduitoare. Scriitura este comună, uneori cu emfaze didactice, dar izbuteşte să transmită căldura unui spirit ataşat profund de ideile sale morale şi melioriste.

Broşurile Consideraţiuni generale asupra politicei germane (1915), Ce au fost şi ce pot fi şcolile premergătoare (1920), monografiile Şapte ani din viaţa unei şcoli normale. 1919-1926 şi Botoşanii în 1932 (ambele în colaborare), precum şi manualul Geografia judeţului Botoşani (1934), alcătuit împreună cu M. Apostol, sub formă de dialoguri şi mici povestiri, dau o ima­gine completă a activităţii sale.

Opera literară

  • De pe la noi ce-a fost odată, Bucureşti, 1925;
  • Vâltorile vieţii, Cernăuţi, 1926;
  • Lunatecii, Cernăuţi, 1929;
  • Botoşanii în 1932 (în colaborare), Botoşani, 1932;
  • Sihăstria Sihlei, Botoşani, 1933;
  • Geografia judeţului Botoşani (în colaborare cu M. Apostol), Botoşani, 1934;
  • Spre sara lui Sfântu Vasile, Cernăuţi, 1938;
  • Momâia, Bucureşti, 1947;
  • Cum s-a măritat Măriuca Mandiţei, îngrijită şi prefaţă de Gheorghe Macarie şi Manuela Macarie, Botoşani, 1997.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …