Theodor Damian

Theodor Damian (28 decembrie 1951, Botoşani) - poet, eseist şi editor. Este fiul Dorei (născută Dumitriu) şi al lui Gheorghe Damian. Absolvent al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, Damian îşi ia licenţa în teologie la Universitatea din Bucureşti (1975), după care face cursurile de doctorat (1975-1978) la aceeaşi facultate. Din 1973 funcţionează ca preot la Ibăneşti şi Hăneşti, în judeţul Botoşani. În 1978 este numit protoiereu al Protopopiatului Dorohoi, apoi preot paroh al catedralei oraşului Dorohoi.

Între 1980 şi 1983 se află în Elveţia, înscris la Universitatea din Lausanne, unde face cercetare pentru teza de doctorat. În paralel, înfiinţează în Lausanne biserica ortodoxă română „Sf. Trei Ierarhi”, cenaclul literar „Mihai Eminescu” şi revista literară „ Adusu-mi-am aminte”. În 1983 revine în ţară, iar din 1986 lucrează la Sibiu ca secretar de redacţie la „Telegraful român” şi „Mitropolia Ardealului”.

În 1988 călătoreşte în Statele Unite, conferenţiind în numeroase biserici prezbiteriene pe teme legate de cultura română şi spiritualitatea ortodoxă. Între 1990 şi 1993, face cursuri de doctorat la Universitatea Fordham din New York. În 1999 îşi susţine teza pentru un al doilea doctorat, început la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti. În 1992 intră ca profesor adjunct la Colegiul Metropolitan din New York; în 1993 este angajat prin concurs ca profesor titular la Catedra de filosofie şi etică la acelaşi colegiu, predând şi cursuri de psihologie socială şi sociologie. Din 1996 este coordonator academic al departamentului din Sta ten Island a aceluiaşi colegiu.

A colaborat la „România literară”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Convorbiri literare”, „Tribuna”, „Telegraful român”, „ Astra” etc., iar în Statele Unite, la „Meridianul românesc”, „New York Magazin”, „Origini” - „Romanian Roots” etc. A fondat şi condus revistele „Adusu-mi-am aminte” (Lausanne), „Symposium”, „Buletinul Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă”, „Romanian Medievalia” (în colaborare cu George Alexe) şi „Lumină lină” - „Gracious Light” (New York). Semnează şi cu pseudonimul Gheorghe Brehuescu.

I s-a decernat Premiul „Stelian Stanicei” de către Romanian-American Heritage Center (Jackson, Michigan, 2000), Premiul revistei „Convorbiri literare” (Iaşi, 2001), Premiul pentru Poezie religioasă la Festivalul Internaţional de Poezie (Deva, 2001).

Poezia lui Damian e un dialog smerit cu Logosul şi mărturisirea, prin cuvinte, a Cuvântului neprimit în lume. Tensiunea ei stă în multiplicarea nostalgică a unei stări de adoraţie, însoţită oniric de fiorul comuniunii mistice şi de sugestia deschiderii extatice spre divinitatea uitată a fiinţei.

În volumul de debut, The Liturgy of the Word - Liturghia Cuvântului (1989), relaţia cu transcendentul e literaturizată, construită livresc din paradigmele sacrului (citatul evanghelic, folosit pentru valorile lui existenţiale). Ceea ce izbeşte în aceste versuri este atmosfera de reculeasă intimitate şi de temperată fervoare psalmică. Lumea ca o rană se hrăneşte şi se salvează nu prin îndoială, nici prin jefuirea cerului, ci prin umilinţa împărtăşirii din aceeaşi suferinţă. Fiindcă imaginea Cuvântului rătăcitor, ostenit, ocrotitor, răstignit şi înviat nu este, în cele din urmă, decât umbra însoţitoare a conştiinţei proprii. Aşa încât aventura mereu repetată spre un „dincolo veşnic” aminteşte într-un fel dilema, la fel de dramatică, a lui Nichita Stănescu: „Ce singurătate / să nu înţelegi înţelesul / atunci când există înţeles”.

Volumul următor, Lumina Cuvântului (1995), face din bucuria jertfei (a înnoirii) prilej de „blândă disperare” şi din simbolica transfigurării motivul aşteptării înfrigurate, alături de care „întrebările fundamentale” îşi găsesc răspuns prin râvna participării la ritualul tainic al desăvârşirii. Coborârea „înspre lumină” şi arderea în „veşnicul acum” sunt cele două grădini înmugurite ale poetului, unde răstignirea dintâi şi învierea de pe urmă alcătuiesc împreună „locuinţa nepieritoare” a celor ce vor veni.

Realitatea poeziei lui Damian începe în noaptea captivităţii, tulburată de ispita luminii. Spectacolul nestăvilitelor efuziuni sentimentale şi retorica grav reflexivă a însingurării dau versurilor o notă de blagiană aspiraţie metafizică, puţin cunoscută poeziei româneşti în ultimele decenii.

Apa vie din Dimineaţa învierii (1999) este „ideea din idee” (taina tainei şi adâncul din adânc) a celui ce contemplă, însetat de necunoscut, semnele pecetluite ale profetului Daniel. Schimbarea din Rugăciuni în infern (2000) nu e fundamentală: triumfă imaginile întunericului, ale extincţiei şi înfrângerii, iar poetul e actorul fericit să joace cu exuberanţă rolul învinsului; nu să locuiască, ci să moară euforic în Cuvânt.

Glosele din Roua cărţilor (1998), subtile figuraţii metaforice, sunt, în cea mai mare parte, lungi colocvii cu secolul şi oamenii lui. Temele mari ale exegezei teologice „în context literar” vin să evidenţieze destine şi să elibereze perspective, toate circumscrise unei experienţe a abisului, deschisă în aceeaşi măsură sentimentului şi conştiinţei.

Purtătoare de mesajul mântuirii, operele comentate (Mircea Eliade, Arta de a muri; Dumitru Stăniloae, Experienţa lui Dumnezeu; Mihail Crama, Împărăţia de seară etc.) ilustrează, prin poezia profunzimii lor, o literatură stând sub semnul dăruirii evanghelice („spiritualitate cu rădăcinile în cer”) şi a identificării, prin visul de izbăvire, cu esenţa ei divină. Hermeneutica lui Damian are solemnitate liturgică şi o deosebită capacitate alegorică de a însufleţi ideile. Pentru el, cartea reprezintă modelul şi mijlocul de îndreptare morală după litera şi arhetipul frumuseţii eterne.

Opera literară

  • The Liturgy of the Word - Liturghia Cuvântului, ediţie bilingvă, prefaţă de Leonard Cain, Oregon (Statele Unite), 1989;
  • The Icons. Theological and Spiritual Dimensions According to St. Theodore of Studion, Michigan (Statele Unite), 1993; ediţia New York, 2002;
  • Lumina Cuvântului, prefaţă de Virginia Carianopol, Bucureşti, 1995;
  • Roua cărţilor. O hermeneutică teologică în context literar, Bucureşti, 1998;
  • Dimineaţa învierii, Botoşani, 1999;
  • Rugăciuni în infern, prefaţă de Nicolae Manolescu, Botoşani, 2000;
  • Calea împărăţiei - The Door to the Kingdom, ediţie bilingvă, Iaşi, 2000;
  • Ispita rănii, Cluj Napoca, 2001;
  • Pasiunea textului, Bucureşti; 2003.

Ediţii

  • Mihai Eminescu, Mai am un singur dor, New York, 1995;
  • Eminescu 2000. Aniversări newyorkeze, Botoşani, 2000.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …