Tendinţe şi opţiuni în cultura românească interbelică

Europenism şi naţionalism

Dacă în secolul al XIX-lea dominanta culturală erau elementele de unire între cultura română şi marile culturi occidentale, în perioada interbelică preocuparea esenţială pentru oamenii de cultură români devine cea a căutării specificului naţional. Românismul este descoperit în ortodoxism, moştenirea culturală bizantină şi folclor. Ortodoxismul, socotit matrice a spiritualităţii româneşti, este ilustrat de filozofi precum Nae Ionescu sau Nichifor Crainic. Neobizantinismul este pus în evidenţă de Nicolae Iorga în lucrarea Bizanţ după Bizanţ, în care afirmă cu mândrie că civilizaţia românească este continuatoarea legitimă a celei bizantine, civilizaţie ce a influenţat politica, pictura, arhitectura şi muzica românească.

Interesul pentru folclor este major acum, satul fiind considerat un model cultural şi o sursă de inspiraţie pentru întreaga cultură română. Intelectualii susţinători ai acestui curent au avut în marea lor parte opţiuni politice de dreapta şi de extremă dreapta. Europeniştii încearcă, pe linia deschisă de studiile lui Eugen Lovinescu, sincronizarea culturii române la mişcarea de idei din Occident. Câţiva avangardişti apuseni sunt, de altfel, români de origine, majoritatea stabiliţi în Franţa: Tristan Tzara, întemeietorul dadaismului, Eugen Ionescu, creator al teatrului absurdului, sau Constantin Brâncuşi, care a revoluţionat sculptura modernă.

Mediile intelectuale

Principalul mediu cultural interbelic este şcoala. S-a declanşat chiar, în această epocă, o ofensivă culturală vizând în final democratizarea culturii şi consolidarea naţiunii şi a statului naţional. Un număr important de ţărani a fost atras în rândul elitei culturale a ţării, deşi mai ales la sate analfabetismul a rămas încă la cote ridicate. La sfârşitul perioadei interbelice, numărul ştiutorilor de carte ajunsese la circa 80%, întrecând astfel state europene pa Portugalia, Grecia sau Spania. Învăţământul universitar s-a diversificat foarte mult şi a beneficiat de aportul unor cadre didactice de mare valoare. Presa şi radioul au cunoscut o dezvoltare foarte mare. Tirajul total zilnic al ziarelor era de circa 4,5 milioane, iar numărul abonaţilor radio ajunsese în 1939 la 350.000.

Ştiinţele

Toate ştiinţele au cunoscut personalităţi de excepţie. În matematică s-au remarcat Gheorghe Ţiţeica, Traian Lalescu, Simion Stoilov sau Dan Barbilian, în fizică Ştefan Procopiu şi Horia Hulubei, în chimie Gheorghe Spacu şi C.D. Neniţescu, în geologie Ludovic Mrazec, în geografie Simion Mehedinţi şi George Vâlsan, în biologie Grigore Antipa.

Ştiinţele medicale cunosc o dezvoltare remarcabilă. Acum îşi continuă activitatea din perioada precedentă personalităţi precum Victor Babeş, Ion Cantacuzino, CI. Par-hon sau Gheorghe Marinescu, dar se remarcă şi noi savanţi precum Francisc Rainer, creator al şcolii româneşti de antropologie, şi Mina Minovici, întemeietorul şcolii româneşti de medicină legală. Tehnica a fost şi ea un domeniu în care s-au exprimat nenumărate capacităţi creatoare româneşti: Gogu Constantinescu inventează sonicitatea, Augustin Maior telefonia multiplă, iar Herman Oberth, stabilit ulterior în Germania, pune bazele astronauticii.

Ştiinţele socio-umaniste ating momente de vârf prin operele unor istorici precum Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, P.P. Panaitescu sau C.C. Giurescu, ale unor gânditori precum Ştefan Zeletin, Virgil Madgearu sau Dimitrie Guşti, ale unor psihologi precum Florian Ştefănescu-Goangă sau C. Rădulescu-Motru.

Literatura şi artele

Literatura este dominată de roman. Liviu Rebreanu scrie în această perioadă romanele Ion, Pădurea spânzuraţilor, Răscoala, Mihail Sadoveanu scrie trilogia Fraţii Jderi, o impresionantă evocare a epocii lui Ştefan cel Mare, Camil Petrescu scrie Patul lui Procust, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, iar George Călinescu publică în 1938 capodopera sa Enigma Otiliei. În poezie apar nume strălucite: Tudor Arghezi, George Bacovia, Lucian Blaga şi Ion Barbu. Şcoala critică îi numără în rândurile sale pe George Călinescu cu Istoria literaturii române de la origini până în prezent şi pe Tudor Vianu, autor al unui tratat de estetică şi al lucrării Arta prozatorilor români.

Artele frumoase sunt dominate de pictură. Se desăvârşeşte opera lui Nicolae Tonitza, celebru prin portretele sale de copii şi naturile moarte cu flori, şi a lui Iosif Iser cu peisajele sale dobrogene. Camil Ressu este preocupat de lumea satului ca şi D. Ghiaţă. Theodor Pallady este un neîntrecut portretist. Pictura evoluează spre abstract şi cubism o dată cu compoziţiile lui Ion Ţuculescu sau M.H. Maxy.

Sculptura are acum pe cel mai strălucit reprezentant al său, Constantin Brâncuşi, întemeietor al sculpturii moderne, recunoscut pe plan mondial. El reuşeşte ca nimeni altul să redea în piatră sau metal idei abstracte. Stă mărturie în acest sens în special ansamblul monumental de la Târgu Jiu (1938): Coloana fără sfârşit, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Alţii sculptori de valoare au fost Dimitrie Paciurea şi Ion Jalea.

Muzica străluceşte datorită creaţiei lui George Enescu, cel mai important muzician român, autor al operei Oedip. Teatrul, atât cel dramatic cât şi cel de revistă, capătă o mare dezvoltare. Piese importante scriu Tudor Muşatescu (Titanic vals), Mihail Sebastian (Steaua fără nume), Victor Ion Popa (Take, Ianke şi Cadâr), Al. Kiriţescu (Gaiţele) etc. Arhitectura este o artă ce se dezvoltă mai ales în marile oraşe ale ţării.

Se remarcă operele unor arhitecţi ca Duiliu Marcu sau Petre Antonescu. Importante de semnalat în epocă sunt şi contribuţiile unor artişti, oameni de cultură şi savanţi din rândul minorităţilor naţionale, parte dintre ei deja amintiţi: M. Sebastian, Tudor Vianu, Iosif Iser (evrei), Francisc Rainer (german) sau istoricul Sandor Ferenczi (maghiar).

Check Also

Cultura „amforelor sferice”

Descoperirile făcute între 1955-1958 în Moldova, ca cele de la Piatra Neamţ, Dolheştii Mari (lângă …

Cultura cu ceramică decorată prin împunsături succesive

Cultura cu ceramică decorată prin împunsături succesive este cunoscută în Transilvania din numeroase locuri, mai …

Cultura în ţările române în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Însemnatele prefaceri prin care au trecut ţările române în a doua jumătate a secolului al …

Mediile culturale româneşti în perioada interbelică

O politică de unificare în domeniul culturii Principiile şi temeliile pe care s-a înălţat România …

Limba slavă – limbă a culturii feudale româneşti

Strâns legată de începuturile organizării bisericeşti sub egida taratului bulgar este şi introducerea limbii slave …