Tâlcul, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Tâlcul, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în „Universul literar”, nr. 52 din 22 decembrie 1929.

A apărut pentru prima oară în volum în De vorbă cu Ilarie în 1941.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Peste zi, nu mă urnii din grădina părintească. Mă oprisem înaintea trunchiului negru, putred, ce mai rămăsese din nucul cel bătrân. L-am atins cu mâna şi, sub degetele mele, ţesătura lui moartă se măcina, curgea într-o pulbere gălbuie. Şi-mi păru deodată că văd cenuşa în care se va schimba, nu peste mult, trupul meu, în sânul pământului. Mă depărtai scârbit, cu sufletul plin de o apă amară, şi-mi întinsei oasele bătrâne pe pajiştea de sub mărul cel domnesc. Obida din suflet începu să mă înece, şi, în răstimpuri, deschideam gura după aer.

De-aş fi fost şi eu un nuc! îmi ziceam. El n-are gând, nu ştie că trăieşte, nu ştie că moare. Chiar dacă ar avea simţire - fără gând, simţirea nu-i prilej de deznădejde! Vai, dacă gândul n-ar fi zadarnic, dacă ar putea pătrunde şi lumina până la marginile lumii, dacă ne-ar putea spune de ce trăim, de ce suntem meniţi morţii! Ar fi, atunci, cel mal mare dar al omului. Slăbănog cum este, el e pricina nenorocirii noastre. Nici să nu te poţi târî în voie pe pământ, nici să poţi zbura până la cer, iată soarta cea mat tristă şi mai neînţeleasă...

Şi pornit să alunec, am retrăit toate ceasurile grele din viaţă. Toate se adunaseră în ceasul de acum să-mi sfâşie sufletul cu întrebări şi răspunsuri, uitând că sunt pe pragul mormântului, ca şi când de-acum aş începe o vieaţă.

Ci, căzându-mi din nou ochii pe trunchiul negru al nucului bătrân, îmi amintii deodată că mă voi măcina curând într-o făină cenuşie, şi mă trăzni gândul limpede, care-mi apărea mai neîndurat ca orişicând: chiar cugetarea e zădărnicie!

Da, aşa trebuie să fie! Dacă am ajuns lângă pragul cel din urmă, fără să pot şti ceva, fără să înţeleg mai mult decât în anii tinereţii şi ai bărbăţiei - nici gândul nu poate avea alt preţ decât celelalte lucruri ale lumii.

Şi din clipa aceea, am zăcărit în grădină ca un buştean, până seara. Spiritul se ascunsese undeva în adâncuri, strivit de-o grea povară.

Ilarie, rubedenia mea, ajuta în ziua aceea la clăditul unui stog de grâu, la un vecin. Era meşter mare în clăditul stogurilor şi vecinul ţinea rachiu vechi de prune.

Pesemne, după ce se înălţase stogul deasupra pomilor, de către seară, mă zărise sub mărul cel domnesc. Abia isprăvi în vecini, abia îşi băuse rachiul, şi mă trezii cu el în grădină, lângă mine.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …