Tăinuirea, de John Banville (comentariu literar, rezumat literar)

John Banville (8 decembrie 1945, Wexford, Irlanda) - scriitor.

  • Titlul original: Shroud
  • Prima ediţie: 2002
  • Primul editor: Picador (Londra)

Convocat la Torino, printr-o scrisoare care îl informează de iminenta sa cădere în dizgraţie, Axel Vander, naratorul, ştie că sosirea sa va duce la dezvăluirea unui secret bine apărat. Ameninţând cu darea lui în vileag, Cass Cleave îl aşteaptă, fermecător, dar impenetrabil.

Încrederea devine curând o problemă privind veridicitatea dezvăluirii, precum şi a faptelor pe care le dezvăluie. Banville pune deseori integritatea celor afirmate de narator în pericol. „Ce ştiu eu?”, se întreabă Vander la începutul romanului.

„Mai puţin acum decât ieri”, răspunde tot el. Trecerea timpului nu a adus cu sine înţelepciunea, ci a creat confuzie şi o lipsă de înţelegere tot mai acută, fiecare an aşternând un alt obstacol în calea cunoaşterii. Chiar şi numele de „Vander” trădează o origine nesigură: avem senzaţia că este numai o etichetă lipită temporar, folosită de narator pentru a se adresa propriilor amintiri risipite.

Acest fel de comentariu existenţial se intersectează frecvent cu o anumită autoparodie; este ca şi cum Vander ar şti mult prea bine că peisajul urban din Torino va protesta împotriva atitudinii conservatoare faţă de trecut, un trecut pe care îl apără de întrebări.

Torino devine un mausoleu al amintirilor care nu au fost încă resuscitate. Ni se dă iluzia dezarmantă că avem acces privilegiat în mintea altcuiva sub presiune, într-un mediu construit ca un labirint, care îi constrânge pe locuitori să cadă într-o stare de autoamăgire regresivă.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …