Tag Archives: România

Guvernarea autoritară conservatoare în România cu sprijinul capitalului străin (1871-1876)

Legiferarea conservatoare reacţionară Înfrângerea mişcării din martie 1871 a constituit şi victoria temporară a moşierimii asupra burgheziei în cadrul regimului politic burghezo-moşieresc. Ea s-a datorat alianţei moşierimii conservatoare cu capitaliştii germani şi laşităţii burgheziei, care a părăsit conducerea mişcării în momentul când mişcarea putea să se transforme într-o revoluţie. Prin însărcinarea lui Lascăr Catargiu de a forma un guvern autoritar, subordonat de fapt capului statului, moşierimea conservatoare, sprijinită de câteva elemente ale marii burghezii şi de capitaliştii germani şi austrieci, a rămas pentru cinci ani stăpână pe conducerea statului. Deşi mai numeroasă şi reprezentând faţă de moşierime elementul înaintat, burghezia …

Read More »

Mişcarea muncitorească din România între 1900-1907

Dezorganizarea vremelnică a PSDMR în primăvara anului 1899, nu a însemnat în acelaşi timp şi încetarea oricărei activităţi politico-organizatorice a clasei muncitoare. Asociaţiile profesionale au continuat să existe, iar clubul muncitorilor din Bucureşti, reorganizat de I.C. Frimu şi Al. Ionescu, a rămas mai departe nucleul activităţii politice a muncitorimii bucureştene. Între anii 1900-1904, elementele înaintate ale clasei muncitoare au continuat lupta împotriva exploatării, organizând mai multe greve în principalele oraşe ale ţării: Bucureşti, Brăila, Constanţa şi Iaşi. Datorită lipsei de organizare a proletariatului, mişcările greviste, deşi numeroase, nu au reuşit să depăşească însă nivelul revendicărilor economice. În anul 1902 a …

Read More »

Politica externă a României la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea

Politica externă după independenţă După 1878, diplomaţia românească a avut ca obiectiv principal recunoaşterea în plan extern a independenţei de stat. Până în 1880, Anglia, Franţa, Olanda, Rusia, Grecia, Imperiul Otoman, Austro-Ungaria, Italia şi Germania au recunoscut noul statut politico-diplomatic al României. În paralel au avut loc intense demersuri diplomatice legate de ridicarea ţării la rang de regat, care a fost proclamat de Parlament în 14/26 martie 1881. Preocupată de menţinerea statu-quo-ului în sud-estul Europei, România s-a manifestat ca factor de stabilitate în zonă, exprimându-şi totodată sprijinul pentru comunităţile de români aflate în afara graniţelor. România şi Puterile Centrale Din …

Read More »

România şi Parteneriatul pentru Pace

Cu prilejul reuniunii de la Bruxelles a NATO, din ianuarie 1994, s-a decis lansarea unei iniţiative privind creşterea încrederii şi întărirea cooperării între statele membre ale Alianţei şi statele din centrul şi răsăritul Europei, care urmau să devină membre. Aceste state au fost invitate să se alăture statelor membre ale NATO la lucrările organismelor politice şi militare ale alianţei, în vederea cooperării politice şi militare pe continentul european. România a fost primul stat care a aderat la Parteneriatul pentru Pace şi a participat la numeroase acţiuni militare comune – manevre, pregătiri strategice – în vederea integrării în Alianţă. În conformitate …

Read More »

Perioada mijlocie a Hallstattului (faza C) pe teritoriul României

În Europa centrală şi est-centrală se constituie acum definitiv cultura primei epoci a flerului şi se practică local extragerea şi prelucrarea acestui metal. Perioada de folosire sporadică a fierului s-a încheiat şi se trece acum la exploatarea minereurilor de fier locale, pentru care nu avem însă, deocamdată, pe teritoriul patriei noastre nici o dovadă directă. Din punct de vedere cronologic, epoca aceasta este cuprinsă între anii circa 800-550 î.Hr. În partea mai veche a acestei perioade se constată o grupă culturală locală, răspândită pe o mare întindere a României, grupă care a fost denumită Basarabi, după localitatea cu acelaşi nume …

Read More »

Izvoare epigrafice ale istoriei României

Ieşit la iveală prin săpături arheologice sau prin descoperiri întâmplătoare, materialul documentar epigrafic constituie, de fapt, un izvor scris de cea mai mare valoare. Variate şi ca formă (inscripţii pe piatră, pe bronz, plumb, pe table de lemn, pe obiecte de lut sau de metal, ştampile sau însemnări scrise prin incizie sau numai cu o materie colorată) şi ca fond (inscripţii cu caracter public sau privat, profan sau religios), izvoarele epigrafice reflectă mai direct şi – cu puţine excepţii – mai autentic decât izvoarele literare propriu-zise realitatea vieţii din trecut, atât în domeniile variate ale vieţii publice, cât şi în …

Read More »

Viaţa cotidiană din România în perioada interbelică

După 1918 exista sentimentul general că România Mare trebuie să fie o Românie nouă. Asta însemna abandonarea societăţii autarhice, tradiţionale şi racordarea la fluxul civilizaţiei europene. Deşi procesul de reconstrucţie a societăţii româneşti postbelice a beneficiat de toate elementele de modernitate care s-au făcut resimţite în lume, lumea satului a rămas încremenită în tiparele ei conservatoare. Noul pătrunde aici cu greutate, îndeosebi datorită tinerilor care învăţau la oraş. Jumătate dintre ţărani sunt însă în continuare analfabeţi, comparativ cu o treime dintre orăşeni. Legea agrară din 1921, care i-a împroprietărit pe ţărani, a îmbunătăţit pentru un timp situaţia materială a acestora. …

Read More »

Neoliticul târziu (circa 2800-1900 î.Hr.) pe teritoriul României

În această nouă etapă, comunităţile tribale locale au atins cea mai înaltă treaptă a orânduirii comunei primitive, când triburile neolitice de pe teritoriul tării noastre au cunoscut şi o stare economică mai bună. În domeniul forţelor de producţie se constată un mare avânt. Creşterea productivităţii muncii şi a producţiei, având drept urmare crearea acum a unor rezerve sporite de produse, au generat lupte intertribale urmate imediat şi în chip necesar de apariţia aşezărilor întărite cu şanţuri, ca cele de la Cucuteni, Hăbăşeşti, Truşeşti, Vidra, şi uneori şi cu valuri de apărare, ca la Sălcuţa. Contactul cu comunităţile ariei egeo-mediteraneene – …

Read More »

Trecerea la a doua epocă a fierului şi periodizarea acesteia pe teritoriul României

Progresele societăţii geto-dace, bazate pe o evoluţie internă începută în vremuri mai vechi, datorează în mare parte accelerarea lor din a doua epocă a fierului influenţei factorilor exteriori. În afară de factorul elenic, cel mai vechi şi cel mai important, şi în afară de factorul scitic, manifestat în Dacia destul de slab în cursul epocii a doua a fierului în continuarea acţiunii sale anterioare, au intervenit pe rând în acest proces factorul celtic şi factorul roman. De fapt, aceşti ultimi factori nu au făcut decât să consolideze acţiunea celui dintâi, căci cultura Latene-ului occidental, purtată în răsărit de celţi, avea …

Read More »

Românii din afara României la sfârşitul secolului XVIII şi secolul XIX

În provinciile româneşti aflate sub ocupaţie străină – austro-ungară sau rusească -, singurele obiective ale grupărilor naţionale româneşti sunt, la început, păstrarea limbii şi a credinţei. Treptat, activitatea lor devine tot mai bine organizată şi capătă aspect politic. Astfel, alături de Biserică, şcoală, presă sau societăţi culturale, apar partide politice ale românilor care îşi exprimă tot mai clar dezideratele în faţa autorităţilor. Bucovina În 1775, Imperiul habsburgic a anexat Bucovina. Prin corupţie, şantaj şi presiune militară, acest teritoriu ce făcuse parte din Moldova a devenit o provincie austriacă la sfârşitul războiului ruso-turc (1768-1774) în virtutea principiului echilibrului. Teritoriul avea 10.441 …

Read More »