Tag Archives: Rezumate literare

Epistola generalului Florescu, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Epistola generalului Florescu, de Vasile Alecsandri, este o poezie scrisă, după indicaţia poetului, la 4 ianuarie 1878, la Mirceşti. Publicată pentru prima oară în revista „Timpul” nr. 30 din 9 februarie 1878, apoi imediat, într-o broşură: Generalului Ion Emmanuel Florescu, Bucureşti, 1878, publicată poate chiar de generalul Florescu sau de politicienii din jurul său, mai puţin probabil de poet. Poezia a fost reprodusă în ediţia 1880, vol. III. Vasile Alecsandri Generalul I. Em. Florescu (1817-1892) – vechi prieten al lui Vasile Alecsandri, înlăturat de la orice post de comandă în timpul războiului de independenţă, deşi el fusese cel care, în …

Read More »

Emmi, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia Emmi, de Vasile Alecsandri, a fost scrisă, după propria indicaţie a poetului, în 1859, desigur după mijlocul lui iulie a acestui an, dată până la care el se află în străinătate. A fost publicată pentru prima dată în revista „Ilustraţiunea” nr. 6 din 23 octombrie 1860, apoi în „Revista română” din 1861. Poezia a fost reprodusă în ediţia 1863, ediţia 1875, vol. II. Emmi era fiica lui Vasile Sturza, moartă foarte tânără. Poezia a impresionat în mod deosebit pe tânărul Mihai Eminescu, care o pomeneşte cu entuziasm în Geniu pustiu şi care, plecând de la ea, brodează chiar o …

Read More »

El R’baa, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia El R’baa, de Vasile Alecsandri, a fost scrisă, după toate probabilităţile, în ziua de 6 octombrie 1853, când, aşa cum rezultă din scrierea Călătorie în Africa, poetul întâlneşte în munţii Uadras un şeic ce-i recită o poezie arabă scrisă în cinstea calului său El R’baa. A fost publicată pentru prima oară în ediţia 1863, apoi reprodusă în ediţia 1875, vol. II. Vasile Alecsandri El R’baa Sultanul de Maroc Are-n împărăţie O sută şi o mie De armăsari cu foc, Dar jur pe Dumnezeu! Că el cu veselie Mi-ar da averea-i mie În schimb pe calul meu. – La Allah, …

Read More »

Dusu-s-au bădiţa, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Dusu-s-au bădiţa, de Vasile Alecsandri, este o poezie care face parte din ciclul Doine. Vasile Alecsandri Dusu-s-au bădiţa Dusu-s-au bădiţa, dus Pe valea Bistriţii-n sus. El s-au dus ca să găsească, Pofta lui să-şi împlinească, Două vaci cu coarne largi Şi copile care-s dragi; Două oi ţigăi, bârsane Şi copile năzdrăvane. Dar el oricât ar îmbla. Ca mine nici c-a afla Oiţică blândişoară Şi nevastă bălăioară.

Read More »

Dumbrava Roşie, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Dumbrava Roşie, de Vasile Alecsandri, este o poezie scrisă în prima jumătate a lunii februarie 1872. În bună dispoziţie de lucru, Alecsandri încheia şi expedia lui Iacob Negruzzi la 12 ianuarie 1872 studiul despre Costache Negruzzi, încheia şi expedia ultima parte din studiul despre Anton Pann şi selecţia din opera acestuia la 26 ianuarie 1872, iar la 19 februarie scria din nou aceluiaşi Iacob Negruzzi, tot de la Mirceşti: „Aş dori să mă reped pe o zi la Iaşi ca să vă citesc un mic poem, Dumbrava Roşie, pe care l-am scris în zilele acestea”. A fost publicată pentru prima …

Read More »

Dulce înger…, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia Dulce înger…, de Vasile Alecsandri, a fost scrisă în vara anului 1846, în timpul lungului popas al poetului pe meleagurile Constantinopolului, înainte de a se întâlni cu Elena Negri. A fost publicată pentru prima dată în ediţia 1853, apoi reprodusă în ediţia 1863 şi ediţia 1875, vol. I. În manuscrisul nr. 1.497 poezia are subtitlul Rugăciune. Vasile Alecsandri Dulce înger… Dulce înger de blândeţe, Tu, ce-n cale-mi vesel zbori, Pe-ale mele tinereţe Aruncând frumoase flori! Mergi, sub alba-ţi aripioară Să fereşti de soartă rea Pe-a ta dulce sorioară, Pe Niniţa, draga mea! Mergi să furi de pintre stele Un …

Read More »

Drum la deal…, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Drum la deal…, de Vasile Alecsandri, este o poezie care face parte din ciclul Doine. Vasile Alecsandri Drum la deal… Drum la deal şi drum la vale! Îmi fac veacul tot pe cale, N-am în lume sărbătoare, Nici n-am partea mea la soare. Bat-o crucea ursitoare Care m-a ursit pe mine Să n-am nici o zi cu bine! Ostenit mereu de ducă, Noaptea-n codri mă apucă, Copacilor sunt nălucă! Ochii-mi nu se mai usucă! Unde merg, în orice parte, Dragostele-mi sunt deşarte. Aolică, lică, floare! De n-ai fi fărmecătoare, Nu m-ai abate din cale Să calc pe urmele tale!

Read More »

Dridri, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia Dridri, de Vasile Alecsandri, a fost scrisă, aşa cum indică scriitorul, în 1851, imediat ce află vestea morţii prietenei sale, probabil pe la mijlocul lunii mai, când sosea în capitala Franţei. A fost publicată pentru prima oară în ediţia 1853, apoi reprodusă în ediţia 1863, ediţia 1875, vol. I. Dridri este eroina romanului cu acelaşi nume pe care Alecsandri l-a scris mult mai târziu şi l-a publicat, deşi nu-l sfârşise, în „Revista contimporană” (mai şi iunie 1873). Vasile Alecsandri Câmpii Elisei – Champs-Elysees, vestit loc de plimbare din Paris. Gin, plural ginii – fiinţe supranaturale la arabi şi la …

Read More »

Dragoş, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia Dragoş, de Vasile Alecsandri, a fost scrisă, după cât se pare, în două etape: primele 60 de versuri, cândva, la o dată ce nu poate fi precizată, înainte de mai 1860, probabil în iarna 1859-1860, când poetul le aşterne şi într-un album al unei persoane din Bucureşti, album aflat acum la Biblioteca Academiei. Finalul a fost scris cu siguranţă mai târziu, după toate probabilităţile, între ianuarie şi septembrie 1862. A fost publicată pentru prima oară în „Revista română”, 1861 (numărul apărut, de fapt, în 1862, de vreme ce din corespondenţa scriitorului nostru rezultă că abia în ianuarie 1862 el …

Read More »

Dragostele, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Dragostele, de Vasile Alecsandri, este o poezie care face parte din ciclul Doine. Vasile Alecsandri Dragostele Alelei! amar de mine, Frăţioare Constantine! Rele sunt frigurile, Mai rele-s dragostele! Frigurile te răcesc, Dragostele te-ameţesc Şi te-aprind, te scot din minte Şi te-agiung cu dor ferbinte. Vai de mine! ce păcat Ele că m-au fărmecat Şi-n trei zile m-au uscat, M-au uscat, m-au vestejit Ca stejarul înfrunzit Când de brumă e atins Sau de mare foc cuprins. Alei! dragă frăţioare, Mă trec ca roua din floare Şi ca spuma de pe mare Când le soarbe mândru soare. Fă-mi o groapă la răcoare, …

Read More »