Tag Archives: Revoluţia din 1821

Puncte de vedere asupra Revoluţiei din 1821. Stadiul actual al cercetărilor

Desfăşurarea şi sensul evenimentelor revoluţionare de la 1821, din Ţara Românească, continuă să reprezinte o temă fecundă pentru cercetarea istoriografică. Mai înainte de a examina interpretările – cu caracter ipotetic – formulate până acum de cercetători, e potrivit să însemnăm câteva date şi fapte certe, marcând succint firul şi cadrul acţiunii lui Tudor Vladimirescu (şi indicând totodată aspectele neelucidate încă, asupra cărora va stărui lucrarea de faţă). Fără menţionarea prealabilă a acestor date, s-ar înţelege mai greu analizele şi comentariile ce urmează, cu privire la evoluţia şi semnificaţia evenimentelor. Ianuarie 1821 (până în ziua de 18) – Boala şi moartea …

Read More »

Teoria celor două etape opuse ale mişcării lui Tudor Vladimirescu

Tezele memorialistului Ştefan Scarlat Dăscălescu asupra mişcării lui Tudor Vladimirescu au fost actualizate prin lucrările lui Andrei Oţetea. Ştefan Scarlat Dăscălescu consideră, după cum s-a spus şi. mai sus, că Vladimirescu a răsculat norodul ca mandatar al lui Alexandru Pini şi al capilor revoluţiei greceşti. Iniţial, acţiunea comandantului de panduri era îndreptată, deşi nu pe faţă, „asupra turcilor, în favorul grecilor”. „Văzând [apoi] că trebile grecilor nu merg bine aice, că de a intra ruşii nu-i speranţă, după ce Împăratul Alexandru la congresul de la Laybach a dezavuat pe Ipsilant şi a negat orice părtăşie [a Rusiei cu acţiunea eteristă, …

Read More »

Geneza şi specificul Revoluţiei pandurilor din 1821

Extinderea tezelor la revoluţia pandurilor ne apare cu atât mai puţin întemeiată. Oare mişcarea românească a fost provocată de diplomaţia ţaristă? Tudor Vladimirescu a răsculat norodul bizuindu-se pe venirea trupelor ţarului în sprijinul programului său? Ce fel de informaţii au avut la îndemână memorialişti ca C. Izvoranu, Ştefan Scarlat Dăscălescu sau Naum Râmniceanu, când l-au prezentat pe comandantul pandurilor drept instrument al consulului Alexandru Pini? Din mai multe izvoare (precum însemnările lui Gheorghe Cantacuzino, cronica atribuită lui C. Ducas, memoriile lui Liprandi etc.) aflăm că marele consiliu al Eteriei a fost tot timpul o oficină de zvonuri mincinoase. Ipsilanti se …

Read More »

Măsurile comitetului de oblăduire al mişcării revoluţionare din 1821

Era evident că Obşteasca Adunare a clerului şi boierilor şi Comitetul de oblăduire, prin încetineala măsurilor de represiune, prin negocierile cu turcii şi prin parlamentările cu Tudor, nu căutau decât să câştige timp în vederea sosirii lui Alexandru Ipsilanti şi a oştilor ruse”şi să aducă răscoala din Oltenia „la un punct ireparabil”. Tudor însuşi, în loc să-şi continue drumul triumfal spre Bucureşti, s-a oprit de la 4 până la 28 februarie 1821 la Ţânţăreni, în faţa taberei guvernamentale de la Coţofeni, cu care avea conciliabule zilnice, mai ales după sosirea lui Iordache în Oltenia. Aici ar fi fost Tudor informat, …

Read More »

Împrăştierea oastei pandurilor lui Tudor Vladimirescu

Totuşi, o mică parte din armata lui Tudor Vladimirescu (o optime: 800 de panduri din 6.000, după Cioranu; vom vedea însă că cifra de 800 este exagerată) s-a alăturat eteriştilor în a doua luptă de la Drăgăşani (7/19 iunie 1821). Evenimentele s-au desfăşurat astfel: Chiriac Popescu povesteşte că, după prinderea lui Tudor, prima grijă a lui Iordache a fost să smulgă de la armata pandurilor „tacâmurile de război ale Vladimirescului”: tunurile mai mari, muniţia şi zahereaua. Pandurii au fost zoriţi să treacă peste Olt, iar materialele lor de război şi proviziile au fost oprite de Iordache la Piteşti, cu promisiunea …

Read More »

Poziţia caimacamilor lui Scarlat Callimachi în timpul Revoluţiei din 1821

Susţinerile unor istorici despre sprijinul dat de Constantin Samurcaş răsculaţilor în Oltenia implică negarea caracterului social şi antifanariot al mişcării lui Tudor, care devine, în această interpretare – cu voia sau fără voia cercetătorilor amintiţi -, o simplă manevră organizată de Eterie. Ideea că Tudor Vladimirescu a acţionat mână-n mână cu guvernanţii fanarioţi, pe motiv că aceştia erau eterişti, este reluată şi întărită de Andrei Oţetea când afirmă că înşişi caimacamii noului domnitor fanariot (Constantin Negri şi Ştefan Vogoride pentru Bucureşti, şi Iancu Samurcaş pentru Craiova), veniţi la Bucureşti la 23 februarie, îl susţineau pe Tudor şi „au sabotat” măsurile …

Read More »

Cucerirea puterii politice de către Tudor Vladimirescu. Relaţiile sale cu boierii divaniţi în a doua etapă a mişcării revoluţionare din 1821

Cel care s-a opus venirii lui Tudor Vladimirescu cu Adunarea norodului în capitală a fost şeful gărzii de arnăuţi din Bucureşti, colonelul Sava Fochianos, atât în calitatea sa de căpetenie eteristă, cât şi în aceea de vechi slujbaş al regimului fanariot, iar în momentul acela, de slujitor al principelui Scarlat Callimachi. Sava păzea oraşul şi nu voia să-l încredinţeze decât fie lui Alexandru Ipsilanti, fie domnitorului numit de Poartă, Scarlat Callimachi, el însuşi partizan ascuns al Eterei. La 16 martie, caimacamii lui Callimachi – Constantin Negri şi Ştefan Vogoride -, văzându-şi autoritatea ameninţată de răsculaţii ce se apropiau de Bucureşti, …

Read More »

Poziţia lui Mihail Suţu în timpul Revoluţiei din 1821

Ideea că fanarioţii n-au opus nici o rezistenţă lui Tudor Vladimirescu, ci, dimpotrivă, s-au solidarizat cu el, fiindcă mişcarea românească era eteristă, ca şi a lor, stă la antipodul realităţii istorice atestate documentar. Deosebit de semnificativă, în această privinţă, este atitudinea domnitorului fanariot din Moldova, care a îmbrăţişat cu entuziasm acţiunea Iui Alexandru Ipsilanti, dar s-a simţit ameninţat de revoluţia lui Tudor şi a luat măsuri de apărare împotriva ei. Rapoartele consulare austriece descriu astfel poziţia luată de Mihail Suţu în faţa divanului Moldovei, după venirea lui Ipsilanti la Iaşi: „Principele Suţu a prezidat ieri [23 februarie / 7 martie] …

Read More »

Figuri de boieri din timpul Revoluţiei din 1821: Grigore Brâncoveanu, Dionisie Lupu, Grigore Băleanu şi Alexandru Filipescu-Vulpe

Despre unii dintre marii boieri, precum Grigore Brâncoveanu (refugiat la Braşov la începutul lui martie), Dionisie Lupu şi Alexandru Filipescu-Vulpe (rămaşi în Bucureşti, în guvernul care s-a alăturat lui Tudor Vladimirescu), nu s-ar putea spune – cu toate oscilaţiile lor – că n-au contribuit cu nimic la cauza revoluţiei naţionale româneşti, mai precis, la prăbuşirea regimului fanariot. În ansamblu, acţiunile lor politice nu se pot defini drept eteriste, deşi, uneori, ei au promis ajutor eteriştilor ori s-au arătat a fi simpatizanţi ai principelui Alexandru Ipsilanti. Inserăm aici o privire generală asupra acţiunilor acestor boieri. În timpul ultimilor domni fanarioţi, prinţul …

Read More »

Feţele boierimii în timpul Revoluţiei din 1821. Ostilitatea ei faţă de caracterul social al revoluţiei pandurilor şi faţă de căpetenia ţărănimii

Iată faptele, dezvăluind una din feţele boierimii care colabora cu Tudor Vladimirescu: La 1 aprilie, divaniţii au trimis o declaraţie baronului Stroganov, spre a fi predată Porţii, în care arătau că tot ce au făcut în împrejurările de atunci, sub influenţa şefilor insurecţiei, s-a datorat utilizării forţei de către aceştia. Desigur, o astfel de declaraţie era dictată, în mare măsură, de dorinţa boierilor de a nu se compromite faţă de Rusia şi Turcia. În jurul datei de 10 aprilie, Tudor şi boierii au ţinut consfătuiri cu căminarul Alecu Aslanoglu, ce venise la Bucureşti cu un mesaj către divan, din partea …

Read More »