Tag Archives: Popoarele lumii

Ahtna

Ahtna sunt amerindieni din Statele Unite (Alaska), reprezentaţi prin patru grupuri autonome. Locuiesc în bazinul lui Copper River şi la poalele munţilor Wrangell (câteva sute de persoane). Popoarele lumii Au o economie tradiţională, bazată pe vânarea animalelor mari, pescuitul somonului şi comerţul cu grupările athapaskan din interior. Ca organizare socială, sunt împărţiţi în aproximativ o duzină de clanuri matrilineare, reunite în două jumătăţi exogame, fără însă să existe un nivel superior de conducere a lor. Deşi au adoptat religia ortodoxă adusă de ruşi, şamanismul a supravieţuit iar un element esenţial al ceremonialului, în special cu prilejul înmormântărilor, îl constituie o …

Read More »

Agaw

Agaw este un ansamblu de grupuri înrudite din nordul Etiopiei (awngi, qemant şi kunfel) şi din Eritreea (bilen) (aproximativ 200.000 de persoane). Urmaşi ai celei mai vechi populaţii cuşitice pătrunsă în Cornul Africii, agawii au distrus în secolul al X-lea, sub conducerea legendarei lor regine evreice Iudita, regatul creştin Aksum. Popoarele lumii Păgâni sau evrei (învecinându-se, în ţinutul Gondar, cu falasha, evreii etiopieni), au intrat treptat, începând din secolul al XVIII-lea, sub influenţa populaţiei amhara şi s-au convertit la creştinismul ortodox. În Eritreea unii bileni au trecut la islam pentru a nu mai fi expuşi raidurilor vânătorilor de sclavi, pe …

Read More »

Afrikaner

Afrikaner este o populaţie de origine europeană din Africa de Sud (aproximativ 3,5 milioane de persoane). Cei mai mulţi afrikaneri sunt încă fermieri, crescători de animale, totuşi unii dintre ei ocupă diverse posturi în administraţie. Fiind calvinişti fervenţi, apartenenţa la Biserica reformată olandeză a constituit multă vreme un factor unificator şi un clement de diferenţiere faţă de englezi. Popoarele lumii S-au remarcat în mod nefavorabil prin elaborarea şi punerea în practică a apartheidului, doctrină care susţine separarea socială a raselor şi grupurilor etnice. Limba afrikaans este olandeza veche îmbogăţită cu cuvinte de origine germană, franceză, engleză, marcată de asemenea de …

Read More »

Afar

Afar este o populaţie din Etiopia (regiunea-stat nr. 2), Eritreea (Dankalya) şi Djibouti (circa 800.000 de persoane). „Triunghiul afar” (150.000 km2) corespunde unui sector lărgit al riftului african; este de origine vulcanică, arid şi cald, mărginit la vest de ţinuturile înalte Amhara şi Tegre, la sud de piemontul Harar, iar la est de ţărmul muntos al Mării Roşii; este o depresiune în care sunt cantonate o serie de lacuri sărate, străbătute de la vest la est de fluviul Awash. Popoarele lumii Afarii practică nomadismul pastoral şi în mai mică măsură agricultura. Vând produse animale şi sare, obţinută din depresiunile sebkha …

Read More »

Adjar

Adjar este un grup georgian din Adjaria, republică autonomă din Georgia, situată în sud-vestul ţării. Capitala sa se află la Batumi (peste 100.000 de persoane). Adjarii, beneficiind de climatul subtropical al ţinutului, practică o agricultură tradiţională, incluzând şi horticultura (citrice, ceai, tutun). Popoarele lumii Litoralul Mării Negre este o zonă de mare atracţie pentru turismul balnear. În interior, relieful este muntos. Limba lor, adjara, este o formă a limbii guruli. Ca limbă literară este folosită georgiana. Adjarii sunt musulmani sunniţi de rit hanafit. Datorită apartenenţei religioase, chiar şi astăzi, apar ca un grup distinct de ceilalţi georgieni, cu care sunt …

Read More »

Adja

Adja este o populaţie din sudul statelor africane Benin şi Togo, locuind în ţinuturile situate între Lokosso (în sud) şi Abomey (în nord), în dealurile care înconjoară Tado (în Togo) şi câmpia care se întinde între Mono şi Kufo (circa 440.000 de persoane). Termenul de adja îi include pe adja-tado şi adja-evhe din Togo şi pe adja sau adja-fon din Benin. Adja se ocupă intens de agricultură (manioc, porumb, arahide, palmieri de ulei etc.) şi de pescuit. Sunt şi vânători, ţesători, olari şi fierari. Popoarele lumii Familia este de tip patrilinear. Totuşi, în ariile în care se menţin vechile tradiţii, …

Read More »

Adioukrou

Adioukrou este o populaţie din sudul Coastei de Fildeş (prefectura Dabou) (aproximativ 300.000 de persoane). Trăiesc într-un ţinut cu lagune, vegetaţie de savană şi desişuri de palmieri. Popoarele lumii Sunt agricultori dar practică şi pescuitul (în lagune şi în largul mării). Organizarea lor socială se bazează pe un sistem complex de clase de vârstă. O parte dintre ei s-au creştinat. Vorbesc un dialect twi. Se pare că sunt urmaşii unor populaţii venite din vest, la care s-au alipit treptat elemente akan. Caracteristicile culturale akan (cum ar fi descendenţa matrilineară) au caracter fundamental. Denumire: adiukru.

Read More »

Adi

Adi este o populaţie din India (Arunachal Pradesh) şi China (Tibet) localizată în bazinul fluviului Siang (numele local al Brahmaputrei) (aproximativ 100.000 de persoane). Împărţiţi în aproximativ 20 de subgrupuri (dintre care cele mai importante sunt gallong şi padam-minyong), adi se ocupă cu cultivarea orezului pe terenuri defrişate prin incendiere şi cu creşterea bovinelor. Popoarele lumii Societatea lor este segmentară, patrilineară, cu o organizare politică egalitară, având ca unitate de bază satul. În trecut viaţa lor era dominată de violenţă instituţionalizată, de nesfârşite ostilităţi şi pacte ele alianţă. Religia lor tradiţională este de tip politeist sau animist. Folosesc diverse dialecte …

Read More »

Acihezi

Acihezii sunt o populaţie din Indonezia, locuind în provincia cu statut special Aceh, situată în capătul din nord-vest al insulei Sumatra (circa 2,8 milioane de persoane). Populaţia aciheză se ocupă de cultivarea orezului şi diverse plantaţii (cocotieri, piper), îşi păstrează modul tradiţional de viaţă, locuind în case mari de lemn, pe piloni. Popoarele lumii Organizarea lor socială includea o nobilime războinică care avea strânse legături cu familia domnitoare şi conducea districtele din care era alcătuită ţara: o elită religioasă de magiştri coranici şi de imami; căpetenii din categoria oamenilor de rând, alese să conducă satele. În ciuda reformei din 1979, …

Read More »

Acholi

Acholii sunt o populaţie din partea central-nordică a Ugandei, din teritoriul cuprins între frontiera cu Sudanul, Nilul Albert şi Nilul Victoria. Câteva grupuri se află şi în sudul Sudanului (circa 1 milion de persoane). Acholii sunt crescători de vite şi agricultori. Teritoriul lor este împărţit în numeroase regate mici (care reunesc mai multe sate), independente unele de altele şi supuse autorităţii unui rwot, care este în acelaşi timp căpetenie tradiţională şi „cel care aduce ploaia”. Popoarele lumii Acest rwot se trage dintr-un „clan regal” sau stirpea aducătorilor de ploaie. Autoritatea sa este în primul rând rituală, fiind legată de puterile …

Read More »