Tag Archives: Politică externă

Noi orientări în politica externă a României după 1989

Prăbuşirea sistemului comunist în 1989-1990, destrămarea URSS şi dispariţia sferei ei de influenţă au pus capăt sistemului bipolar dominat de URSS şi Statele Unite, două superputeri militare şi, în acelaşi timp, două rivale pe plan ideologic. Rolul de mare putere îl joacă acum Statele Unite, care se implică activ alături de ONU. În rezolvarea marilor crize politico-diplomatice. După revoluţia din decembrie 1989, România se află în căutarea unui drum propriu de dezvoltare şi în planul relaţiilor internaţionale. Cadrul geopolitic din sud-estul Europei s-a schimbat radical. În sud-vest, federaţia iugoslavă s-a destrămat şi a cunoscut un război sângeros. La nord şi …

Read More »

Politica externă a lui Palmerston

Anglia a făcut totdeauna numai în silă o politică gen Metternich şi opinia publică l-a aprobat pe Canning când a îmbinat apărarea naţiunilor oprimate cu interesele britanice După Canning, marele ministru al afacerilor externe a fost, vreme de 20 de ani, lordul Palmerston. Acesta nu era un whig, dar susţinuse reforma electorală, din care pricină se învrăjbise cu partidul tory. Palmerston aducea în problemele de politică externă abilitate, bună dispoziţie, o idee foarte precisă a obligaţiilor Angliei faţă de celelalte ţări şi o tenacitate pentru care compatrioţii săi îl îndrăgeau. Din 1815 nici o primejdie reală nu mai ameninţa Marea …

Read More »

Politica externă a voievozilor români în secolele XV-XVI

În Evul Mediu, domnitorii din ţările române se bucurau de privilegiul de a coordona politica externă, uneori după consultări cu Sfatul Domnesc. Direcţia principală în politica externă a reprezentat-o lupta pentru menţinerea autonomiei şi a independenţei politice a ţărilor române, a statutului lor juridic deosebit în raport cu Marile Puteri, şi anume Ungaria, Imperiul Otoman, Polonia etc., apărarea teritoriului şi a hotarelor ţării. Semnificativă a fost pentru Evul Mediu insistenţa cu care toţi voievozii şi-au afirmat dorinţa de a apăra frontierele istorice ale ţării, refuzul de a accepta o pierdere teritorială, anexiunile sau încălcările de hotare. Deşi Ungaria şi Polonia …

Read More »

Politica externă a Transilvaniei în vremea domniei lui Apafi

Criza internă străbătută de principatul Transilvaniei se reflectă şi în politica externă din această perioadă. Înfrângerea oastei lui Ioan Kemeny la Seleuşul Mare de către Mohamet Kuciuc, beiul Ineului, la 22 ianuarie 1662, l-a asigurat lui Mihail Apafi tronul, dar totodată a imprimat politicii externe a ţării supunerea totală faţă de Poarta otomană. Ca fideli supuşi ai Porţii şi cu asentimentul acesteia, guvernanţii Transilvaniei, în frunte cu Mihail Teleki, întreţin legături cu Franţa, în cadrul unor proiecte de coaliţie antihabsburgică. Conducătorii politici ai Transilvaniei sprijină răzvrătirea nobilimii din Ungaria şi organizează chiar o intervenţie armată în 1672, încheiată însă cu …

Read More »

Politica externă a Principatelor Unite (1859-1861)

După alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, importanţa chestiunii Principatelor a fost în scădere pe plan diplomatic mondial. Unificarea Italiei, chestiunea Siriei, penetraţia occidentală în China, începutul războiului de secesiune în America erau acum problemele dominante ale politicii mondiale. Totuşi, şi chestiunea Principatelor rămânea la nivelul unei probleme de seamă a politicii europene, deoarece procesul de formare a statului naţional român constituia o parte integrantă a procesului de luptă pentru independenţă şi unitate naţională ce se desfăşura în multe părţi ale continentului. Suntem în perioada în care „principalul conţinut obiectiv al fenomenelor istorice… l-au constituit mişcările burghezo-naţionale sau „spasmele” societăţii burgheze, …

Read More »

Politica externă a României la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea

Politica externă după independenţă După 1878, diplomaţia românească a avut ca obiectiv principal recunoaşterea în plan extern a independenţei de stat. Până în 1880, Anglia, Franţa, Olanda, Rusia, Grecia, Imperiul Otoman, Austro-Ungaria, Italia şi Germania au recunoscut noul statut politico-diplomatic al României. În paralel au avut loc intense demersuri diplomatice legate de ridicarea ţării la rang de regat, care a fost proclamat de Parlament în 14/26 martie 1881. Preocupată de menţinerea statu-quo-ului în sud-estul Europei, România s-a manifestat ca factor de stabilitate în zonă, exprimându-şi totodată sprijinul pentru comunităţile de români aflate în afara graniţelor. România şi Puterile Centrale Din …

Read More »