Tag Archives: Poezia interbelică

Diversitate stilistică în poezia interbelică

Limbajul liricii moderne se revendică nu doar din avangarda poetică, ci şi din simbolism. O demonstrează şi părerea lui Stephane Mallarme cum că „a numi un lucru înseamnă a suprima trei sferturi din plăcerea poemului”, o justificare, în fond, a poeziei ermetice. Dar ermetismul este doar o ipostază a marii poezii a secolului al XX-lea. Cuvintele lui Mallarme fixează precis una dintre dimensiunile esteticii simboliste – sugestia. De fapt, prin evitarea tabloului descriptiv, poezia simbolistă se desparte de întreaga lirică anterioară – clasică şi romantică – deschizând porţile tuturor experimentelor moderniste de la suprarealism la ermetism. Poezia modernă afirmă însă …

Read More »

Diversitatea tematică, stilistică şi de viziune în poezia interbelică

Premisă. Definirea cazului Destinul literaturii în anii ’20-’30 a fost profund marcat de două fenomene: manifestarea simbolismului, care precede poezia modernistă interbelică, şi teoretizarea sincronismului de către Eugen Lovinescu. Dacă prin sincronismul lovinescian se explică, în parte, dezvoltarea întregii literaturi a epocii, inclusiv a romanului modern, experienţa simbolismului european devine punctul de pornire al poeziei interbelice. Dar şi romanul şi poezia sunt expresia unei noi sensibilităţi, citadine, care modifică relaţia dintre om şi lume, felul în care artistul se înţelege acum pe sine şi în raport cu lumea exterioară. Perioada interbelică înseamnă, pe de altă parte, şi separarea definitivă a …

Read More »

Tradiţionalism, modernism şi avangardism în lirica interbelică

În contextul în care rolul factorilor exteriori în constituirea imaginarului poeziei devenea, în perioada interbelică, unul minor, iar conceptul poezie se schimba radical, tradiţionalismul, modernismul şi avangarda sunt trei termeni generici, care încearcă să acopere, într-o anumită măsură, experienţele şi varietatea lirismului interbelic, noutatea formulelor artistice estetice într-o perioadă în care curentele literare tind să interfereze, iar graniţele diferitelor formule estetice se permeabilizează mai mult ca oricând. Înfăţişarea poeziei româneşti de după Mihai Eminescu anunţase, la început de secol al XX-lea, înfruntarea specifică oricărui fenomen cultural, aceea dintre tradiţie şi inovaţie. Încercând să conserve vechile idealuri poetice, tradiţia românească se …

Read More »

Diversitate tematică în poezia interbelică. Motive poetice

Lucrul cel mai evident care particularizează, la o privire de ansamblu, lirica interbelică este diversitatea tematică. Ea se motivează prin sensibilitatea artistică novatoare, modernistă, prin modul nou de raportare la existenţă şi, ca o consecinţă, prin diversitatea formulelor estetice, a apartenenţei la curente şi orientări literare. De exemplu, Ovid S. Crohmălniceanu, în Literatura română între cele două războaie mondiale, inventariază numai în lirica argheziană un număr impresionant de teme şi de ipostaze ale lirismului: de la lirismul individualismului impenitent, la lirica mândriilor solitare, lirica neînţeleşilor, a blestemaţilor şi a însetaţilor de absolut, a universului ţărănesc, a temniţei ca infern, a …

Read More »

Poezia interbelică – cronologie

1919 – Lucian Blaga, Poemele luminii 1921 – Vasile Voiculescu, Pârgă 1922 – Alexandru Philippide, Aur sterp 1923 – Ion Pillat, Pe Argeş în sus 1923 – Camil Petrescu, Versuri. Ideea. Ciclul morţii 1923 – Ilarie Voronca, Restrişti 1931 1924 – Lucian Blaga, În marea trecere 1924 – Adrian Maniu, Lângă pământ 1926 – George Bacovia, Scântei galbene 1927 – Tudor Arghezi, Cuvinte potrivite 1927 – Vasile Voiculescu, Poeme cu îngeri 1930 – Ion Barbu, Joc secund 1930 – Benjamin Fundoianu, Privelişti 1931 – Tudor Arghezi, Flori de mucigai 1931 – Dan Borta, Eulalii 1933 – Lucian Blaga, La cumpăna apelor 1934 – Tristan Tzara, Primele …

Read More »

Viziune poetică în poezia interbelică

În contextul în care diversitatea tematică reprezintă o caracteristică a liricii interbelice, se poate vorbi şi despre o nouă viziune poetică. Aceasta este evidentă mai întâi la nivelul artelor poetice. Pentru Ion Barbu, de exemplu, poezia trebuie să fie expresia unor trăiri esenţiale, aşa cum se poate deduce din Timbru: „Ar trebui un cântec încăpător, precum / Foşnirea mătăsoasă a mărilor cu sare; / Ori lauda grădinii de îngeri, când răsare / Din coasta bărbătească al Evei trunchi de fum”. Ideea centrală a textului ar fi aceea că poezia nu mai poate avea ca obiect vechea referenţialitate, lumea reală (contingentul), …

Read More »