Tag Archives: Personalităţi din judeţul Braşov

Gabriela Drăgoi

Gabriela Drăgoi (25 august 1942, Cristian, judeţul Braşov) – istoric literar. Este fiica Mariei (născută Pană) şi a lui Teodor Preotu, tehnician constructor. Urmează şcoala primară la Moreni, în judeţul Dâmboviţa, iar liceul, pe care îl termină în 1959, la Târgu Ocna. Anii de studenţie îi parcurge la Facultatea de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, luându-şi diploma în 1964. Cercetător la Centrul de Lingvistică, Istorie literară şi Folclor (azi, Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”) al Filialei Iaşi a Academiei Române, se impune curând ca un bun specialist în domeniul istoriei literare. Din 1994, devine coresponsabil al …

Read More »

Ion Drăgănoiu

Ion Drăgănoiu (6 ianuarie 1943, Braşov – 23 mai 2003, Bucureşti) – poet. Este fiul Elenei (născută Moraru) şi al lui Gheorghe Drăgănoiu, funcţionar. A absolvit în 1965 Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, secţia jurnalistică. Între 1965 şi 1970, a funcţionat ca redactor la Radioteleviziunea Română, iar între 1970 şi 1984, ca redactor la „România liberă”. Un timp liber profesionist, conduce după 1990 agenţia I.D. Press International. A debutat în 1966, în revista „Luceafărul”, iar prima carte de versuri, Aproape sonete, îi apare în 1969. Pentru Scene de vânătoare (1981) a fost distins cu Premiul …

Read More »

Caius Dobrescu

Caius Dobrescu (22 ianuarie 1966, Braşov) – poet, prozator şi eseist. Este fiul Paulinei (născută Diaconu) şi al lui Aristide Dobrescu. După studiile urmate la Liceul „Unirea” din Braşov, este absolvent, în 1988, al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, secţia română-engleză. După absolvire, este profesor, apoi redactor la revista „Interval” din Braşov. Din 1992, este cadru universitar la Facultatea de Ştiinţe (secţia filologie) a Universităţii „Transilvania” din Braşov. În 1998 şi 1999, a fost funcţionar în Ministerul Afacerilor Externe al României. Îşi începe activitatea ca membru al „grupului literar de la Braşov”, cunoscut sub denumirea „mişcarea maşscriistă”, alături …

Read More »

Ovid Densusianu

Ovid Aron Densusianu (pronunţat Densuşianu) (29 decembrie 1873, Făgăraş, judeţul Braşov – 8 iunie 1938, Bucureşti) – poet, filolog, folclorist, critic şi istoric literar. Descendent al unei vechi familii ardelene de origine ţărănească (hunedoreană prin tată, braşoveană prin mamă), din care se ridicaseră o seamă de preoţi, fiu al Elenei (născută Circa) şi al lui Aron Densuşianu şi nepot de frate al istoricului Nicolae Densuşianu, Densusianu a urmat cursul primar în Satu Lung, Făgăraş şi Braşov, pe cel secundar în Iaşi, unde şi-a făcut şi studiile superioare, încheindu-le, asemenea lui Nicolae Iorga mai înainte, după doar un an şi jumătate …

Read More »

Vasile Demetrius

Vasile Demetrius (1 octombrie 1878, Braşov – 15 martie 1942, Bucureşti) – poet, prozator şi traducător. Este fiul Elisabetei şi al lui Dumitru Ogea, sobar. Demetrius a început şcoala la Bucureşti, unde a fost înmatriculat cu numele de familie Dumitrescu. Starea materială precară a părinţilor l-a împiedicat să urmeze mai mult de patru clase primare şi l-a silit să practice felurite îndeletniciri: ajutor de librar, muncitor la o ţesătorie, la o fabrică de zahăr, corector de ziar, învăţător suplinitor, administrator de moşie, funcţionar la Ministerul Domeniilor. Căsătorit cu Antigona Rabinovici, a avut o fiică, Lucia Demetrius, scriitoare. A debutat cu …

Read More »

Gheorghe Crăciun

Gheorghe Crăciun (8 mai 1950, Tohanu Vechi, judeţul Braşov) – prozator, eseist şi istoric literar. Este fiul Mariei (născută Letcă), funcţionară, şi al lui Ştefan Crăciun, inginer. A absolvit în 1973 Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, cu o lucrare de licenţă despre Teoria cazurilor lui John Fillmore. Spiritul de echipă – boală de care, după cum declară singur, scriitorul nu s-a vindecat niciodată – îşi face simţite simptomele începând de acum: „Până în 1973, la terminarea facultăţii, am făcut parte dintr-un grup de tineri care redactau revista de perete-afiş «Noii». Aceşti tineri se numeau Mircea Nedelciu, Gheorghe Iova, …

Read More »

Teodor Corbea

Teodor Corbea (circa 1670, Braşov – circa 1725) – cărturar, traducător şi autor de versuri. Ca descendent al unui neam de preoţi şi gocimani (epitropi) braşoveni slujind, de generaţii, bisericii din Şchei, Corbea va dobândi o instrucţie solidă. Pe la 1690 trecea, cu doi dintre fraţii săi, în Ţara Românească, punându-se în slujba voievodului Constantin Brâncoveanu; e logofăt de cancelarie (cunoaşte latina, rusa şi maghiara, participând la redactarea corespondenţelor externe, sub îndrumarea stolnicului Constantin Cantacuzino) şi, în mai multe rânduri, tainic sol domnesc, în Rusia sau în Moldova lui Dimitrie Cantemir. Ştiindu-se expus în faţa turcilor, se va expatria în …

Read More »

Thea Constantinidis

Thea Constantinidis (10 iulie 1897, Braşov – 28 martie 1976, Bucureşti) – traducătoare. După absolvirea Şcolii Evanghelice de Fete din Bucureşti şi a unui seminar de învăţătoare din Droyssig-Zeitz (Germania), Constantinidis funcţionează ca profesoară mai întâi la Câmpina, apoi la Liceul German din Bucureşti (1922-1944). Dornică de a-şi lărgi necontenit cunoştinţele, frecventează cursuri de filosofie (1923-1924), precum şi de filologie germană (1932-1936) la Universitatea din Bucureşti, beneficiind în continuare de un an de studii la Berlin. Din 1952 până în 1954 a lucrat în cadrul redacţiei „Neuer Weg”. Concomitent, dar mai ales în anii următori, a desfăşurat o prodigioasă activitate …

Read More »

Mihai Coman

Mihai Coman (26 martie 1953, Făgăraş, judeţul Braşov) – etnolog. Este fiul Silviei (născută Săvuleanu) şi al lui Tiberiu Coman, medici. Coman a făcut şcoala primară şi liceul la Făgăraş (1960-1972), urmând apoi cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1972-1976). Mai întâi profesor de limba franceză şi limba şi literatura română în Bucureşti (1973-1983), ulterior lucrează ca redactor la „Scânteia tineretului” (din 1983), fiind, între 1987 şi 1989, secretar responsabil de redacţie. Director la Editura Ion Creangă (din decembrie 1989), este apoi conferenţiar (1990-1995) şi profesor (din 1995) la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti. A …

Read More »

Ion Germaniu Codru-Drăguşanu

Ion Germaniu Codru-Drăguşanu (9 noiembrie 1818, Drăguş, judeţul Braşov – 26 octombrie 1884, Sibiu) – memorialist. Era fiul lui Adam Plăeşu Codru (Codrea), zis şi Adam al lui German. Foarte instruit – cunoştea limbile latină, neogreacă, germană, franceză, italiană, engleză, rusă, maghiară -, Codru-Drăguşanu a fost un autodidact, cu studii răzleţe. Învaţă mai întâi la şcoala din sat şi la şcoala grănicerească din Viştea de Jos. Se pare că a făcut şi studii gimnaziale la Braşov. Venind sorocul cătăniei, drăguşanul, copist în cancelaria unei companii din ţinutul Făgăraşului, fuge peste munţi, în Ţara Românească (1835). Un scurt răstimp e ţârcovnic …

Read More »