Tag Archives: Personaje literare

Personajul Ion din drama Năpasta, de I.L. Caragiale, este un fost pădurar în Corbeni, condamnat pentru omor la 20 de ani de temniţă, din care ispăşeşte nouă. Victimă a unei erori judiciare: arestat pentru că avea cămaşa pătată de sânge, asupra sa găsindu-se câteva obiecte aparţinând mortului, Dumitru Cirezarul, soţul Ancăi, este torturat până când recunoaşte o crimă pe care n-o săvârşise. Din cauza bătăilor, aplicate cu predilecţie în cap, înnebuneşte, alternând momentele în care se comportă ca un copil îngrozit, cu acelea de delir mistic, în care comunică cu Maica Domnului, precum şi cu scurte perioade de luciditate. Evadează …

„- Bravo, domnule Caracudi! (…) dă-i înainte! d-ta ai apucături americane, vei avea un frumos viitor ca ziarist român”. Este fraza cel mai frecvent invocată pentru a defini, nu-i aşa, condiţia gazetarului dâmboviţean cu o deontologie precară. La fel ca în numeroase alte cazuri de extirpare voluntaristă din contextul literar originar a câte unui fragment care sună bine (adică haios) şi de înzestrare forţată a citatului cu virtuţi caracterizante adesea imaginare, fraza de mai sus a fost luată de bună şi lipită ca etichetă incriminatoare şi definitivă pe fruntea unei categorii profesionale ironizate adesea – cu sau fără motiv – …

Iancu Verigopolu din schiţa Mici economii…, de I.L. Caragiale, este soţul soţiei sale din ale cărei „mici economii” se descurcă într-o manieră de invidiat fie că e vorba de propria stipendiere (Iancu Verigopolu este şomer ca urmare a demisiei), de achiziţionarea unei locuinţe noi şi dichisite („salon, patru odăi, baie, bucătărie, odaie de servitori, pivniţă, singuri în curte, tout a l’egout, grădiniţă” cu chiria achitată anticipat pe 6 luni), de o gustare la botul calului sau de un prânz agrementat cu mezeluri, icre moi „şi o sticlă de marsala”. Sugestia este că madam Aglae Verigopolu, „încântătoarea soţie a amicului”, îşi …

Iancu Pampon din comedia D’ale carnavalului, de I.L. Caragiale, este un „fost tist de vardişti la Ploieşti” (ofiţer, adică), şi-a „sacrificat cariera de militar” pentru „cel mai sacru amor”, Didina Mazu, poposind în Bucureşti unde se îndeletniceşte cu jocul de cărţi, dexteritatea în materie de trişat aducându-i porecla „Conţina cu cinci fanţi”. După o noapte lucrativă, în care câştigă trei poli, lefterindu-şi partenerii cu metoda sa infailibilă („- I-am ras…”), revenit dimineaţa acasă la Didina, Pampon găseşte rătăcite pe jos două hârtiuţe suspecte: „un bilet de abonament la frizeria model a lui d. Nae Girimea” şi „un bilet de amor …

Guţă Cotoi din nuvela Baioneta inteligentă, de I.L. Caragiale, este un căpitan în garda civică, comandantul companiei din mahalaua armenească, fost sergent de pompieri şi posesor al unui C.V. ameţitor: „pe rând, birjar, cârciumar, binagiu, samsar de slugi, spion de poliţie, bătăuş, ş-acum, în sfârşit, urmând unei vocaţiuni irezistibile pentru viaţa politică, se declarase pe faţă pentru guvern”, devenind în scurtă vreme „groaza cârciumarilor şi altor case publice, spaima birjarilor, lăutarilor, flaşnetarilor, alunarilor, salipgiilor şi a tuturor câţi îi picau înainte în momentele-i de arţag contra ciocoilor (…) – aminteri, om plăcut, deştept şi vesel”, cu sănătoase apucături bahice. Guţă …

Ghiţă Calup din textul jurnalistic Cetăţeanul Ghiţă Calup, de I.L. Caragiale, este un personaj extrem de interesant, protagonist al unui text ce prezintă interes literar minim. Paradoxul afirmaţiei este numai aparent: se va vedea îndată de ce. Aşadar: cetăţeanul Ghiţă Calup, de profesie „băcan în mahala” şi, pe deasupra, „gardist civic, este foarte gelos pe cocoana dumisale”. Norocul lui în această delicată chestiune se numeşte Ilie „un tejghetar tânăr (…) pe care-l iubeşte mult, căci este foarte harnic” şi în care are deplină încredere pentru că, ori de câte ori „îi recomandă (…) să păzească straşjnic cinstea cocoanii”, acesta îl …

Gheorghe din drama Năpasta, de I.L. Caragiale, este învăţătorul satului de munte în care se petrece acţiunea dramei. O iubeşte pe Anca, soţia cârciumarului Dragomir, a cărui apropiere o cultivă pentru a se putea afla în preajma femeii dragi. În privinţa reciprocităţii sentimentale, lucrurile stau mai prost: Anca îl consideră un „băiat uşurel”, în care nu ştie dacă poate investi suficientă încredere, cu toate că bărbatul rămâne, în strategia sa de răzbunare, o variantă pe care înţelege s-o păstreze nealterată în stare de potenţialitate, inclusiv cu preţul unei circumstanţiale declaraţii de dragoste. Nu-i divulgă intenţia de a-şi ucide soţul, deşi, …

Georgescu Turbatul din nuvela Două loturi, de I.L. Caragiale, este şeful ierarhic al lui Lefter Popescu, „un tip foarte posomorât şi din cale-afară de aspru”, după cum menţionează autorul în vădit consens cu ghinionistul jucător la loto. Că domnul Georgescu este un tip foarte posomorât e adevărat. Să vedem însă şi cât de aspru se dovedeşte pentru a-şi merita porecla cu care îl blagoslovesc subalternii. Despre existenţa sa aflăm încă din debutul nuvelei: în seara în care Lefter „şedea la masă cu consoarta sa în săliţa de intrare, vorbind în ticnă despre cum se scumpeşte viaţa din zi în zi”. …

Feciorul din schiţa Căldură mare, de I.L. Caragiale, este băiatul din casă (valetul, servitorul – cum vrem să-i spunem…) al domnului Costică Popescu, proprietar, domiciliat în strada Pacienţii nr. 11 bis („- A zis domnul că nu vrea să puie 13 că e fatal”), în „nişte case galbene-n curte, cu marchiză” la uşa căreia sună, într-o după-amiază toridă, o persoană necunoscută. Între cele două personaje, Feciorul şi Domnul (care apăsase insistent soneria), se desfăşoară un dialog alcătuit din 87 de replici, distribuite în trei secvenţe oarecum distincte: primele 27 sunt afectate identificării locaţiei, alte 23 încredinţării mesajului ce trebuie să …

Efimiţa din nuvela Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea, de I.L. Caragiale, este a doua nevastă a bravului pensionar din titlul farsei, 56 de ani, cu 4 ani mai tânără decât bărbatul ei. Leonida şi Efimiţa sunt singurele personaje din teatrul lui Caragiale cărora autorul le precizează vârsta, ceea ce permite formularea unor consideraţii privitoare la căsnicia lor. Dat fiind faptul că, în urmă cu 14 ani, când se produc evenimentele despre care Conul Leonida referă în debutul piesei, „răposata dumneaei” nevastă-sa a dintâi era bine mersi, în viaţă, se poate deduce, în virtutea unor operaţiuni de aritmetică elementară, că mariajul …