Tag Archives: Perioada interbelică

Diversitate stilistică în poezia interbelică

Limbajul liricii moderne se revendică nu doar din avangarda poetică, ci şi din simbolism. O demonstrează şi părerea lui Stephane Mallarme cum că „a numi un lucru înseamnă a suprima trei sferturi din plăcerea poemului”, o justificare, în fond, a poeziei ermetice. Dar ermetismul este doar o ipostază a marii poezii a secolului al XX-lea. Cuvintele lui Mallarme fixează precis una dintre dimensiunile esteticii simboliste – sugestia. De fapt, prin evitarea tabloului descriptiv, poezia simbolistă se desparte de întreaga lirică anterioară – clasică şi romantică – deschizând porţile tuturor experimentelor moderniste de la suprarealism la ermetism. Poezia modernă afirmă însă …

Read More »

Diversitatea tematică, stilistică şi de viziune în poezia interbelică

Premisă. Definirea cazului Destinul literaturii în anii ’20-’30 a fost profund marcat de două fenomene: manifestarea simbolismului, care precede poezia modernistă interbelică, şi teoretizarea sincronismului de către Eugen Lovinescu. Dacă prin sincronismul lovinescian se explică, în parte, dezvoltarea întregii literaturi a epocii, inclusiv a romanului modern, experienţa simbolismului european devine punctul de pornire al poeziei interbelice. Dar şi romanul şi poezia sunt expresia unei noi sensibilităţi, citadine, care modifică relaţia dintre om şi lume, felul în care artistul se înţelege acum pe sine şi în raport cu lumea exterioară. Perioada interbelică înseamnă, pe de altă parte, şi separarea definitivă a …

Read More »

Diversitate tematică în poezia interbelică. Motive poetice

Lucrul cel mai evident care particularizează, la o privire de ansamblu, lirica interbelică este diversitatea tematică. Ea se motivează prin sensibilitatea artistică novatoare, modernistă, prin modul nou de raportare la existenţă şi, ca o consecinţă, prin diversitatea formulelor estetice, a apartenenţei la curente şi orientări literare. De exemplu, Ovid S. Crohmălniceanu, în Literatura română între cele două războaie mondiale, inventariază numai în lirica argheziană un număr impresionant de teme şi de ipostaze ale lirismului: de la lirismul individualismului impenitent, la lirica mândriilor solitare, lirica neînţeleşilor, a blestemaţilor şi a însetaţilor de absolut, a universului ţărănesc, a temniţei ca infern, a …

Read More »

Poezia interbelică – cronologie

1919 – Lucian Blaga, Poemele luminii 1921 – Vasile Voiculescu, Pârgă 1922 – Alexandru Philippide, Aur sterp 1923 – Ion Pillat, Pe Argeş în sus 1923 – Camil Petrescu, Versuri. Ideea. Ciclul morţii 1923 – Ilarie Voronca, Restrişti 1931 1924 – Lucian Blaga, În marea trecere 1924 – Adrian Maniu, Lângă pământ 1926 – George Bacovia, Scântei galbene 1927 – Tudor Arghezi, Cuvinte potrivite 1927 – Vasile Voiculescu, Poeme cu îngeri 1930 – Ion Barbu, Joc secund 1930 – Benjamin Fundoianu, Privelişti 1931 – Tudor Arghezi, Flori de mucigai 1931 – Dan Borta, Eulalii 1933 – Lucian Blaga, La cumpăna apelor 1934 – Tristan Tzara, Primele …

Read More »

Viziune poetică în poezia interbelică

În contextul în care diversitatea tematică reprezintă o caracteristică a liricii interbelice, se poate vorbi şi despre o nouă viziune poetică. Aceasta este evidentă mai întâi la nivelul artelor poetice. Pentru Ion Barbu, de exemplu, poezia trebuie să fie expresia unor trăiri esenţiale, aşa cum se poate deduce din Timbru: „Ar trebui un cântec încăpător, precum / Foşnirea mătăsoasă a mărilor cu sare; / Ori lauda grădinii de îngeri, când răsare / Din coasta bărbătească al Evei trunchi de fum”. Ideea centrală a textului ar fi aceea că poezia nu mai poate avea ca obiect vechea referenţialitate, lumea reală (contingentul), …

Read More »

Poezia în perioada interbelică

Lirica interbelică se constituie într-o perioadă de mare diversitate, atât în ceea ce priveşte temele şi motivele poetice abordate, cât şi în privinţa limbajului şi a noutăţii unor formule estetice. În esenţă, se poate spune că poezia interbelică va ajunge să se sincronizeze cu marea poezie europeană. Fenomenul, teoretizat la noi de Eugen Lovinescu, presupunea o circulaţie a unor formule estetice europene în toate literaturile vremii, iar literatura / poezia română nu putea face excepţie. Un poet ca Ion Barbu, de exemplu, va ilustra un gen de poezie ermetică, pură, cultivat, între alţii, de francezul Stephane Mallarme, a cărui lirică …

Read More »

Corporatismul în perioada interbelică

Corporatismul este o doctrină socio-politică apărută la sfârşitul secolului al XIX-lea, dar concretizată în practică în perioada interbelică, care încearcă instituţionalizarea politică a grupurilor profesionale. Ideile sale de bază sunt participarea lucrătorilor la gestiunea întreprinderilor, asigurarea protecţiei membrilor fiecărei profesii, reglementarea activităţilor profesionale şi respectul tradiţiei. Corporatismul respinge liberalismul, deoarece atât individualismul promovat de această doctrină ar distruge solidaritatea socială şi ar promova războiul tuturor împotriva tuturor, cât şi socialismul, care provoacă lupta de clasă şi exaltă rolul mesianic al clasei muncitoare. El militează pentru solidaritatea patronilor şi a muncitorilor într-o unică asociaţie profesională. Corporatismul de stat s-a afirmat în …

Read More »

Opţiuni politice în societatea românească în perioada interbelică

Criza economică abătută asupra României încă de la sfârşitul deceniului al treilea a fost şi începutul crizei democraţiei româneşti. De aceea se poate spune că principala problemă din viaţa politică românească în perioada interbelică a fost lupta dintre democraţie şi autoritarism. Încurajată de ascensiunea fascismului în Europa, mişcarea de extremă dreapta din ţară a devenit tot mai virulentă, înmulţindu-şi manifestările antisemite şi zgomotos naţionaliste şi apelând din ce în ce mai des la asasinate. Se adaugă la aceasta şi acţiunile regelui Carol al II-lea de slăbire a partidelor politice democratice în vederea instituirii unui regim autocratic, personal. Tradiţia democratică în …

Read More »

Mediile culturale româneşti în perioada interbelică

O politică de unificare în domeniul culturii Principiile şi temeliile pe care s-a înălţat România Mare au asigurat progresul continuu al tuturor domeniilor, inclusiv al culturii. Dar unificarea teritoriilor la sfârşitul primului război mondial a reprezentat doar începutul unui proces de unificare generală şi de consolidare naţională. În vederea asimilării noilor provincii cu numeroasele lor populaţii minoritare, guvernul român a iniţiat strategii culturale şi educaţionale. Statul român a fost obligat să stimuleze formarea elitelor de origine etnică românească pentru a putea înlocui elitele regimurilor ungar, austriac şi rusesc. Sistemul de învăţământ a reprezentat principalul instrument în vederea realizării acestui obiectiv. …

Read More »

Tendinţe şi opţiuni în cultura românească interbelică

Europenism şi naţionalism Dacă în secolul al XIX-lea dominanta culturală erau elementele de unire între cultura română şi marile culturi occidentale, în perioada interbelică preocuparea esenţială pentru oamenii de cultură români devine cea a căutării specificului naţional. Românismul este descoperit în ortodoxism, moştenirea culturală bizantină şi folclor. Ortodoxismul, socotit matrice a spiritualităţii româneşti, este ilustrat de filozofi precum Nae Ionescu sau Nichifor Crainic. Neobizantinismul este pus în evidenţă de Nicolae Iorga în lucrarea Bizanţ după Bizanţ, în care afirmă cu mândrie că civilizaţia românească este continuatoarea legitimă a celei bizantine, civilizaţie ce a influenţat politica, pictura, arhitectura şi muzica românească. …

Read More »