Tag Archives: Origine

Originea latină a limbii române

Pe scurt Structura gramaticală a limbii noastre este moştenită din latină. Majoritatea cuvintelor importante (adică cele care fac parte din fondul principal lexical) au origine latinească. Pe larg După războaiele din anii 101-102, 105-106, Dacia este cucerită de către romani şi transformată în provincie a imperiului; procesul de romanizare a dacilor este rapid, datorită superiorităţii covârşitoare a civilizaţiei cuceritorilor. Administraţia romană întemeiază aşezări, canalizează cetăţile, ridică monumente, terme, aduce o lume seducătoare şi către care unicul drum de acces era limba latină. Din perioada stăpânirii romane există inscripţii, dar mai ales dovezi arheologice, despre romanizarea Daciei şi despre adoptarea limbii …

Read More »

Originea şi dezvoltarea limbii române

Când a apărut limba română Ca să hotărâm de când putem vorbi despre limba română, trebuie să ştim mai întâi că toate limbile câte au fost şi sunt pe lume s-au schimbat şi se schimbă fără întrerupere, dar foarte încet. Dacă urmărim atent modul în care vorbesc părinţii şi bunicii noştri, observăm că ei nu rostesc totul chiar ca noi şi că spun din când în când şi cuvinte pe care nu le ştim sau – chiar dacă le ştim – nu le întrebuinţăm. Deosebirile nu sunt de obicei prea mari. De aceea, îi pricepem, iar ei pricep ce le …

Read More »