Tag Archives: Nichita Stănescu – opera literară

Cântec, de Nichita Stănescu (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia lui Nichita Stănescu este dominată de tema timpului devastator, existenţa putând fi salvată numai de cuvinte, singurele care dăinuie „în cetatea eternă a verbului divin”. Pentru Nichita, Cuvântul are materialitate, fiind „preumblare prin şinele lucrurilor”, iar Poezia e definită ca „aventura cuvântului”, aşadar Poezia este comunicarea Sinelui cu Sine, prin Cuvânt. Lumea, ca atare, nu există în afara cuvântului, ei se manifestă prin revelarea eului, a cunoaşterii de sine. În Cartea de recitire, Nichita Stănescu identifică vorbirea, cuvântul cu obiectele, altfel spus cuvintele au materialitate: „Între actul vorbirii şi cel al apucării unui obiect cu mâna nu era nici …

Read More »

Cu o uşoară nostalgie, de Nichita Stănescu (comentariu literar, rezumat literar)

Descendenţa spirituală a lui Nichita Stănescu vine, fără îndoială, din lirismul lui Minai Eminescu, căruia îi şi dedică poezia sa de debut, O călărire în zori, din poetica filozofică a lui Lucian Blaga, din ermetismul lui Ion Barbu, fiind, asemenea lui Arghezi, un inovator al Cuvântului. Eugen Simion defineşte opera lui Nichita Stănescu ca fiind „Poezia poeziei. Criza de identitate. Un poet al transcendenţei”, concepţie sugerată încă din titlul studiului, care face parte din lucrarea „Scriitori români de azi”, în care criticul sesizează originalitatea artistică a poetului. Privitor la concepţia sa literară, Nichita afirma într-un eseu de tinereţe: „clasicul vede …

Read More »

Emoţie de toamnă, de Nichita Stănescu (comentariu literar, rezumat literar)

Nichita Stănescu se înscrie în literatura contemporană, remarcându-se prin expresivitatea limbajului şi o viziune cu totul inedită asupra cuvântului. Descendenţa spirituală a lui Nichita Stănescu vine, fără îndoială, din lirismul lui Mihai Eminescu, căruia îi şi dedică poezia sa de debut, O călărire în zori. Pentru Nichita, Cuvântul este „preumblare prin şinele lucrurilor”, poezia e definită ca „aventura cuvântului”, iar lumea, ca atare, nu există în afara acestuia, ci se naşte odată cu revelarea eului, a cunoaşterii de sine. În Cartea de recitire, Nichita Stănescu identifică vorbirea, cuvântul cu obiectele, altfel spus, cuvintele au materialitate: „Între actul vorbirii şi cel …

Read More »

Dezîmblânzirea, de Nichita Stănescu (comentariu literar, rezumat literar)

Nichita Stănescu se înscrie în curentul literar numit neomodernism aparţinând literaturii contemporane şi se remarcă prin expresivitatea limbajului, având o viziune cu totul inedită asupra cuvântului. Pentru Nichita, Cuvântul este „preumblare prin şinele lucrurilor”, poezia e definită ca „aventura cuvântului”, iar lumea, ca atare, nu există în afara acestuia, ci se naşte o dată cu descoperirea eului, a cunoaşterii de sine. În miezul lucrurilor se află, aşadar, cuvintele, mărturisirea metaforică a poetului fiind o neobişnuită autodefinire: „Am cunoscut pe cineva care vedea electricitatea. Cineva m-a cunoscut pe mine, care vedeam cuvinte”. Referindu-se la specificul liric stănescian, Eugen Simion afirma că …

Read More »

Către Galateea, de Nichita Stănescu (comentariu literar, rezumat literar)

Volumul Dreptul la timp (1965) produce o schimbare de accent în poezia lui Nichita Stănescu, care echivalează cu ruptura petrecută la Lucian Blaga odată cu volumul În marea trecere, acest volum ilustrând concepţia despre geneză, moarte, creaţie, definind astfel viziunea despre timp. Eugen Simion afirmă că din lectura filozofiei antice şi a poemelor cosmogonice Nichita Stănescu s-a inspirat, creând „propria cosmogonie”, într-o viziune cu totul personalizată: „Mitului morţii i se substituie, ca în majoritatea versurilor lui Nichita Stănescu, mitul orfic al cântecului”. Poezia Către Galateea face parte din volumul Dreptul la timp (1965) şi este o artă poetică neomodernistă, ilustrând …

Read More »

În dulcele stil clasic, de Nichita Stănescu (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia În dulcele stil clasic, de Nichita Stănescu, face parte din volumul căruia i-a dat şi titlul, publicat în 1970. În poeziile acestui volum, Nichita Stănescu se întoarce cu veselie spre lirismul clasic, creând adevărate parodii ale stilurilor sau temelor din poeziile tradiţionale, îmbrăcând formele” bine cunoscute de romanţă, baladă, poem eroic ori madrigal. Poezia În dulcele stil clasic este o creaţie „lirică galantă – sinteză între elegantul stil trubaduresc şi lamentaţiile amoroase din timpul lui Ienăchiţă Văcărescu – supusă de Nichita Stănescu unui […] tratament de regenerare-caricaturizare”. (Alex Ştefănescu) Spre deosebire de viziunea sentimentului de iubire din poezia Leoaică …

Read More »

Leoaică tânără, iubirea, de Nichita Stănescu (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia Leoaică tânără, iubirea face parte din volumul O viziune a sentimentelor din 1964, în care Nichita Stănescu, prin cuvântul poetic esenţial, vizualizează iubirea ca sentiment, ca stare extatică a eului poetic, reflectând lirismul subiectiv. Este considerată o capodoperă a liricii erotice româneşti, individualizându-se prin transparenţa imaginilor şi proiecţia cosmică, prin originalitatea metaforelor şi simetria compoziţiei. Imaginarul poetic Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică specifică poetului Nichita Stănescu, a cărui interpretare implică transparenţa imaginilor şi proiecţia cosmică prin originalitatea metaforelor şi simetria compoziţiei, prin funcţia expresivă şi estetică a cuvântului şi sunetelor. Poet neomodernist, Nichita Stănescu a scris …

Read More »

Nichita Stănescu

Nichita Stănescu (31 martie 1933, Ploieşti – 13 decembrie 1983, Bucureşti) – poet, eseist şi traducător. Este fiul Tatianei (născută Cereaciukina) şi al lui Nicolae (Călae) Stănescu. Străbunicul patern, Matei Stănescu, era din părţile localităţii Filipeştii de Pădure şi se stabilise în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în mahalaua Sfânta Vineri din Ploieşti, situată lângă Bariera Bucovului şi traversată de Calea Oilor. Om întreprinzător, el face un atelier de aba şi îşi dă copiii la şcoală. Unul dintre ei, Hristea Stănescu, bunicul poetului, continuă afacerile familiei („abageria”) şi are nouă copii, ultimul fiind Nicolae, tatăl poetului. Ceilalţi fraţi …

Read More »