Tag Archives: Literatură

Ştefan cel Mare şi noua şcoală literară

Bucovina intrase în stăpânirea Austriei, şi măsurile de orânduire a mănăstirilor luate de împăratul Iosif, hotărâseră că în Mănăstirea Putna vor locui numai douăzeci şi cinci de călugări, români şi, de-acuma înainte, fireşte şi ruteni. La 1812 se întorcea însă în Moldova Gheorghe, fiul protopopului Lazăr Asachi, după ce învăţase în Roma multe lucruri şi se încălzise de un foc patriotic pe care nu-l aveau mulţi pe această vreme. Gheorghe Asachi era şi un poet, un puternic şi mândru poet, care vorbi în versuri de lucruri pe care cititorii le găsiseră până atunci numai în cărţile de istorie şi de …

Read More »

Literatura populară în Moldova şi Ţara Românească în secolele XVII-XVIII

În ce priveşte creaţia populară din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, suntem într-o situaţie mai favorabilă decât pentru epocile anterioare, căci din această vreme încep să ni se păstreze, pe lângă exemplare de poezie epică databile prin cuprinsul lor, şi informaţiile relativ bogate pe care ni le transmit unii din cărturarii vremii. Cel dintâi dintre aceştia care s-a aplecat cu mai mult interes asupra tradiţiilor poporului este Dimitrie Cantemir. De cele mai multe ori el nu face decât să ne confirme existenţa în vremea sa a unor rituri sau jocuri însoţite de cântece, a căror origine este cu mult …

Read More »

Reviste şi tendinţe în evoluţia literaturii interbelice

Climatul epocii 1918-1944 După primul război mondial, Europa a intrat într-o perioadă de mari transformări politice şi sociale, ca urmare a prăbuşirii Imperiului Austro-Ungar şi a înfrângerii Germaniei, pe de o parte, şi a revoluţiei din Rusia, pe de altă parte. România cunoaşte şi ea o epocă nouă, în care elementul dominant îl constituie împlinirea idealului unităţii naţionale. Întregindu-se ţara şi sporindu-şi forţele creatoare, se accentuează tendinţa de depăşire a unui spirit oarecum provincial şi de integrare mai rapidă în ritmul european de modernizare. Cultura noastră începe să se raporteze stăruitor la ceea ce reprezintă ea în relaţie cu cultura …

Read More »

Iluminismul în cultura şi literatura română între 1780 şi 1830

Şcoala Ardeleană Ţările române nu rămân nici ele izolate de efervescenţa acestei epoci, deşi pătrunderea la noi a marilor idei iluministe a fost întârziată atât de dominaţia străină, cât şi de feudalismul autohton. Cel dintâi nucleu iluminist din cultura română l-a constituit Şcoala Ardeleană, mişcare a intelectualităţii din Transilvania de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Burghezia românească din Transilvania, mai dezvoltată decât în Ţara Românească şi Moldova, era nemulţumită de lipsa de drepturi sociale şi politice ale poporului român din Transilvania, inechitate care dura de secole, încă din 1437, când se semnase actul cunoscut sub …

Read More »

Trăsăturile caracteristice ale literaturii de la 1848

Scriitorii epocii respective au câteva trăsături caracteristice comune: cei mai mulţi au început învăţătura cu dascăli particulari, în limba greacă, şi apoi au continuat studiile în Franţa; • majoritatea au participat la Revoluţia de la 1848 şi apoi au fost obligaţi să ia calea exilului; • fiind participanţi activi la viaţa social-politică, au scris opere literare cu un conţinut patriotic şi militant, exprimând idealurile luptei pentru emancipare socială şi naţională, pentru unitate naţională – năzuinţe de veacuri ale poporului român. Trăsăturile esenţiale ale literaturii promovate de prima generaţie de scriitori moderni pot fi sintetizate astfel: • inspiraţia din trecutul istoric, din lupta …

Read More »

Limba populară, limba literară şi limba literaturii

Pe scurt • Limba evoluează după două legi: norma lingvistică (cum se spune) şi norma literară (cum ar trebui să se spună). • Limba pe care o vorbesc şi în care se înţeleg majoritatea românilor, supusă normei lingvistice, se numeşte limbă populară. • Ea include numeroase limbaje individuale (colocviale) sau regionale. • Limba literară, supusă normei literare, constituie aspectul cel mai desăvârşit al limbii întregului popor (Iorgu Iordan) şi se manifestă în comunicarea scrisă. • Literatura foloseşte limba literară, dar şi elemente specifice limbii populare, mai precis, foloseşte toate aspectele limbii. Pe larg Formată, probabil, la sud şi la nord de Dunăre, limba noastră, deşi …

Read More »

Literatura populară

Literatura populară este o parte semnificativă a folclorului românesc, care înseamnă totalitatea producţiilor înţelepciunii unui popor (artistice, literare, muzicale, plastice, coregrafice, dramatice), create şi transmise prin cuvânt şi practici de către popor. Folclorul face parte integrantă din cultura naţională şi defineşte spiritul unui popor. La UNESCO, România figurează cu trei cuvinte: dor, doină şi colind, care definesc, între popoarele lumii, specificul spiritual al românilor. Primele producţii ale literaturii populare au fost publicate de către poetul Vasile Alecsandri în culegerea Poezii poporale. Balade (Cântice bătrâneşti) din 1852, al cărui moto a devenit celebru: „Românul e născut poet”, despre care bardul de …

Read More »

Literatura română la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea

Privire generală asupra epocii În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, conflictele de idei, expresie pe plan cultural a contradicţiilor sociale din ţara noastră, capătă forme noi, cu urmări în toate domeniile cul­turii. După un moment de relativă stagnare (datorită unor acţiuni ale elementelor oportuniste – 1899), mişcarea muncitorească se reorganizează manifestându-se, prin luptători luminaţi (I.C. Frimu, Ştefan Gheorghiu, Dumitru Marinescu şi alţii), ca o forţă socială în plină dez­voltare. Apar, în această perioadă, publicaţii de orientare socialistă (ziarul „România munci­toare”, în 1902), care reflectă năzuinţele muncitorimii spre unitate într-un context social caracterizat prin ascuţirea contradicţiilor sociale, datorită dezvoltării capitalismului, …

Read More »

Literatura română

Primele manifestări ale literaturii române aparţin folclorului şi sunt atestate încă în secolul XI, fiind culese şi înregistrate abia în secolul XVIII şi mai ales în secolul XIX (de Vasile Alecsandri), când sunt acceptate ca modele pentru literatura cultă. Forme folclorice specifice sunt proza populară (basmul, legenda, snoava), cântecul epic (balada), cântecul liric, proverbul, zicătoarea şi ghicitoarea, poezia obiceiurilor calendaristice (PIuguşorul, colindele, sorcova etc.), poezia riturilor de trecere (cântecul de botez şi cumetrie, cântecul nupţial, bocetul) şi descântecul. Monumente ale literaturii române orale: baladele Mioriţa, Meşterul Manole, Zburătorul, Toma Alimoş ciclul Novăceştilor. Literatura scrisă apare în secolul XV, constând în …

Read More »