Tag Archives: Literatura română

Fabula în literatura română

Fabula, ca specie clasică, este una din principalele manifestări satirice şi polemice din zona comicului în perioada de constituire a literaturii noastre moderne. Folosind investigarea laturilor morale, fabula fost preţuită şi gustată de publicul vremii. Scriitorii reprezentativi ai epocii abordează fabula, fie scriind câteva opere, fie dedicându-se în întregime speciei: Dimitrie Ţichindeal, Gheorghe Asachi, Constantin Stamati, Gheorghe Săulescu, Constantin Facca, Constantin Bălăcescu, Grigore Alexandrescu, Alecu Donici şi Anton Pann. Sanda Radian subliniază interesul pentru analiza fabulei în cazul cercetătorilor români de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, care subliniau importanţa educativă a fabulei. Moses Gaster, de …

Read More »

Universalitatea limbii şi literaturii române

În acest context de idei, limba şi literatura română sunt o componentă de mare valoare a culturii şi spiritualităţii româneşti, ele fiind, de fapt, o cronică orală şi scrisă în acelaşi timp, a devenirii acestui neam, cu rădăcini de milenii în istorie. În mozaicul universal ea se configurează ca o literatură romanică, având la bază limba latină. Să nu uităm, că limbă română este, conform studiilor de lingvistică comparată, româneşti şi străine, cea mai aproape de limba latină, după ea urmând portugheza, franceza, spaniola şi, de abia, pe ultimele locuri, italiana. Nu vom intra în amănuntele procesuale ale antropogenezei poporului …

Read More »

Importanţa „Junimii” şi rolul revistei „Convorbiri literare” în dezvoltarea literaturii române

Pe scurt „Junimea” este o societate literară, întemeiată în anul 1863, la Iaşi. Fondatorii ei sunt Iacob Negruzzi, Titu Maiorescu, Petre Carp, Theodor Rosetti şi Vasile Pogor. „Junimea” instituie un sistem riguros de valori. Discuţiile literare de la „Junimea”, climatul cultural elevat şi spiritul critic contribuie la selectarea talentelor autentice, ale căror creaţii sunt publicate în revista „Convorbiri literare” (apărută în 1867). Pe larg În anul 1863, cinci tineri intelectuali, cu studii solide în Germania sau în Franţa, întemeiază o societate, respectiv, o adunare privată de iubitori ai literaturii şi ai ştiinţei, de iubitori sinceri, după cum mărturiseşte Titu Maiorescu. …

Read More »

Contribuţii craiovene la tezaurul literaturii române

Existenţa la Craiova a unui însemnat număr de reviste şi ziare, a unor tipografii şi edituri, licee şi biblioteci, a Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, a Universităţii, Centrului de ştiinţe sociale, revistei „Ramuri”, ziarelor „Înainte” şi „Gazeta de Sud”, Studioului teritorial de radio şi televiziune şi a editurii „Scrisul românesc”, a avut ca urmare o efervescenţă creatoare, oamenii de cultură din Craiova şi Oltenia aducându-şi o reală contribuţie la tezaurul culturii şi literaturii naţionale. În acelaşi timp, putem stabili disponibilităţile Craiovei în dezvoltarea unui climat cultural propriu, original, ca o continuare a unor tradiţii valoroase care în condiţiile socialismului înfloresc continuu. …

Read More »

Limbajul şi expresivitatea textului poetic în literatura română

Limbajul şi expresivitatea textului poetic în literatura se caracterizează prin sensul conotativ, figurat al cuvintelor, prin caracterul original, prin inovaţia şi unicitatea expresiei, precum şi printr-o bogăţie lexicală de neologisme, arhaisme, regionalisme. Funcţia principală a limbajului artistic este cea estetică, de aceea se folosesc procedee artistice şi figuri de stil. Clasificarea acestora se face după criterii lingvistice: figuri sintactice şi de construcţie: enumeraţia, repetiţia, paralelismul sintactic, refrenul, simetria, antiteza, interogaţia retorică, exclamaţia retorică, invocaţia retorică, chiasmul (dublă antiteză), inversiunea; figuri semantice (de semnificaţie): epitetul, comparaţia, metafora, oximoronul, sinestezia, simbolul, personificarea, hiperbola; figuri de sunet, aliteraţia, onomatopeea, asonanta. Evoluţia creaţiilor lirice …

Read More »

Literatura română postbelică

Literatura română nu poate fi întreruptă de nici un eveniment politic, economic sau social. Doar un cataclism geologic sau cosmic poate distruge o cultură de valoarea aceleia care s-a dezvoltat de-a lungul timpului în acest spaţiu carpato-danubiano-pontic. Rădăcinile ei se află, aşa cum am văzut, adânc înfipte în istoria civilizaţiei româneşti şi în istoria civilizaţiei universale. Ne-am aflat permanent la răscruce de vânturi, dar permanent am rămas în noi, conectaţi la valorile lumii, aşa cum o explică existenţa unui Dimitrie Cantemir sau a unui Nicolae Iorga, acest renascentist al secolului XX românesc. Căci, fără a exagera, în spiritualitate, atât în …

Read More »

Epoca de tranziţie în cultura şi literatura română

Continuând idealurile culturale şi patriotice caracteristice iluminiştilor din generaţia precedentă, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul celui de-al XIX-lea se dezvoltă o literatură reflectând schimbările petrecute într-o societate care, fără să aibă conştiinţa clară a acestui fapt, intrase pe calea unei rapide modernizări. Este o literatură de tranziţie, care reflectă o epocă de tranziţie, cu destule trăsături contradictorii. Deşi păstrează în general mijloacele clasice de expresie şi o structură retorică a textului, noua literatură reflectă – încă timid nu numai treptata schimbare de gust petrecută în societate (preferinţa arătată situaţiilor de tip sentimental, interes pentru viaţa interioară a …

Read More »

Clasicismul în literatura română

În ţările române şi în alte ţări din sud-estul Europei, condiţiile au fost mai vitrege şi literatura n-a înregistrat salturi spectaculoase decât târziu. Ţările române n-au putut oferi clasicismului un teren fertil. Puţinele elemente din cultura şi literatura greco-latină existente în scrierile lui Miron Costin sau Dimitrie Cantemir, de exemplu, nu erau suficiente. Astfel, cultura română n-a receptat clasicismul în secolul al XVII-lea, când el se manifesta plenar în Europa, ci aproape peste un secol, când forţa acestuia diminuase. Literatura română rămâne însă cu o adevărată „vocaţie” a clasicismului. Aşa se explică persistenţa elementului clasic de-a lungul evoluţiei literaturii române, …

Read More »

Literatura română de după 1944

Până la primul război mondial se pot consemna câteva romane, dar nu se poate vorbi de romanul românesc, care ia cu adevărat fiinţă în cadrul procesului de obiectivare a prozei, observat de Eugen Lovinescu, fiind principalul rezultat al acestui proces. Apărut cu întârziere, romanul nostru a fost silit să parcurgă un drum străbătut în alte literaturi în decurs de un secol. Aşa se face că în deceniile interbelice coexistă formule ce amintesc de momente diferite din istoria romanului european, fără ca vreuna să pară anacronică. Cărţile lui Liviu Rebreanu par scrise în spirit tolstoian, vasta „cronică românească a veacului al …

Read More »

Literatura română în contextul literaturii universale

Preliminarii Conceptul de „literatură universală” a fost introdus pentru prima dată de Johann Wolfgang von Goethe, care, în 1827, într-un celebru pasaj dintr-o convorbire a sa cu Johann Peter Eckermann, arăta că „poezia a devenit un bun al întregii umanităţi” şi că a sosit vremea literaturii universale, în timp ce literatura naţională nu mai înseamnă mare lucru”. Nu este, desigur, momentul să punem în discuţie veridicitatea acestei afirmaţii. Oricum, suntem în prezenţa unui „simptom al vremurilor noi” care impune reconsiderarea raportului dintre naţional şi universal în literatură sau, mai exact, între particular şi universal, în sensul în care, prin această …

Read More »