Tag Archives: Literatura română

Literatura română după al doilea război mondial

Evoluţia literaturii Momentul 1944 Considerată exclusiv din perspectiva realizărilor şi a configuraţiei sale interne, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial literatura română prezenta toate trăsăturile individualizatoare şi, în acelaşi timp, integratoare în spaţiul literaturilor europene moderne. Aplicarea principiului generaţiilor literare după vârstă, direcţii tematice şi autoritate critică – propus de criticul şi istoricul literar Alexandru Piru – indică prezenţa simultană, la începutul acestei epoci, a trei generaţii distincte de scriitori: • scriitori aflaţi între 60 şi 80 de ani, reprezentând, mulţi dintre ei, generaţia formată şi afirmată pe la începutul secolului: Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Ioan Al. Brătescu-Voineşti, I.A. …

Read More »

Contribuţia istoriografiei la dezvoltarea limbii şi literaturii române

Contribuţia cronicarilor la dezvoltarea culturii române este în primul rând de ordin istoriografic. Ei au pus bazele unui proces de constituire a istoriografiei româneşti, la capătul căruia apar, în perioada paşoptistă, primii istorici în accepţia modernă a cuvântului: Mihail Kogălniceanu şi Nicolae Bălcescu. La fel de importantă este şi valoarea documentară a cronicilor, în ele găsindu-se cele mai bogate informaţii din istoria noastră medievală. În sfârşit, cronicile au transmis urmaşilor, în afara faptelor propriu-zise, câteva probleme esenţiale, cu largi implicaţii culturale şi politice. Una dintre ele, şi cea mai importantă, este cea referitoare la originea poporului român. Ea apare încă …

Read More »

Literatura română din străinătate

Istoria literaturilor naţionale europene nu prezintă imaginea unui sistem de cetăţi cu porţile suspendate. Toate literaturile naţionale, de pe toate continentele sunt expresia unor interferenţe mai mult sau mai puţin adânci, produse de procesele istorice regionale, antrenate de nenumărate cauze şi motivaţii. Între acestea, cazul personalităţilor care se dezvoltă în alte culturi decât ale neamurilor de origine, determinând uneori experienţe cu reverberaţii universale, lasă impresia unui fenomen de sine stătător. Dimensiunile acestui fenomen pentru istoria culturală a omenirii sunt încă în curs de documentare, în perspectiva sintezei universale a literaturii exilului. Desigur, un capitol distinct al acestui ispititor proiect îl …

Read More »

Romantismul în literatura română

În nici o altă literatură ca în cea românească adevărul afirmat de George Călinescu în legătură cu impuritatea curentelor literare nu se aplică mai bine, în înţelesul lui cel mai general. În literatura română nu există un clasicism pur, aşa cum nu există un romantism pur. Clasicismul şi romantismul coexistă, în variate forme, în operele tuturor scriitorilor români de la 1830 încoace. Condiţii istorice specifice au dat originalitate şi „personalitate” romantismului românesc, acesta nefiind o imitaţie a celui francez, cu care tânăra intelectualitate română a venit mai direct în contact după Revoluţia lui Tudor Vladimirescu din 1821. Romantismul românesc, asimilând …

Read More »

Iluminismul în cultura şi literatura română între 1780 şi 1830

Şcoala Ardeleană Ţările române nu rămân nici ele izolate de efervescenţa acestei epoci, deşi pătrunderea la noi a marilor idei iluministe a fost întârziată atât de dominaţia străină, cât şi de feudalismul autohton. Cel dintâi nucleu iluminist din cultura română l-a constituit Şcoala Ardeleană, mişcare a intelectualităţii din Transilvania de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Burghezia românească din Transilvania, mai dezvoltată decât în Ţara Românească şi Moldova, era nemulţumită de lipsa de drepturi sociale şi politice ale poporului român din Transilvania, inechitate care dura de secole, încă din 1437, când se semnase actul cunoscut sub …

Read More »

Limba şi literatura română între cele două războaie mondiale

Este a doua mare şi fertilă epocă din literatura română, după epoca marilor clasici. Mai mult chiar, într-un timp de o generaţie, ea atinge un nivel european, constituindu-se, ca una din cele mai fecunde şi polivalente creaţii spirituale universale. Dacă în perioada clasică avem, de obicei, câte un mare poet, un mare prozator sau un mare dramaturg, acum numărul creatorilor, din cele mai diferite domenii ale literaturii, creşte considerabil. Mai precis, în această perioadă sporeşte atât numărul marilor scriitori cât şi al marilor reviste cu orientări moderniste de prim plan. De altfel, acum se trece, de la tradiţionalism,, la modernism, …

Read More »

Contribuţia marilor clasici la dezvoltarea limbii şi literaturii române

După ce am parcurs studiul marilor clasici ai literaturii noastre din a doua jumătate a secolului al XIX-lea: Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale şi Ioan Slavici, se cuvine să înţelegem într-un mod mai sintetic locul pe care aceşti mari scriitori îl ocupă în dezvoltarea ulterioară a literaturii române. Vom putea reţine, în consecinţă, câteva aspecte privind contribuţia marilor clasici ai literaturii române. În 1889, anul morţii lui Eminescu, Titu Maiorescu întreprindea prima exegeză cuprinzătoare asupra vieţii şi creaţiei marelui poet, Eminescu şi poeziile lui. Studiul lasă limpede a se înţelege că opera eminesciană reprezintă o sinteză a trei surse …

Read More »

Literatura română între 1830 şi 1860

Cadrul social-politic şi cultural Prima jumătate a secolului al XIX-lea este, în istoria modernă a românilor, o perioadă agitată şi poate cea mai bogată în transformări, care au pregătit, printr-o mişcare social-culturală largă, evenimentele revoluţionare de la 1848. Rezultatele mişcării de eliberare naţională s-au răsfrânt şi în conţinutul tratatului de la Adrianopol (1829), prin care Moldova şi Ţara Românească au căpătat autonomie administrativă şi libertatea comerţului, intrând în circuitul economic european. Înlăturarea domniilor fanariote şi instalarea domnitorilor pământeni, apariţia unor relaţii economice şi politice inexistente până atunci constituiau premisele necesare pentru ridicarea societăţii româneşti pe o nouă treaptă de dezvoltare …

Read More »

Cultura şi literatura română veche

Începuturile culturii scrise pe teritoriul românesc După cum atestă documentele, paralel cu cultura populară de circulaţie orală, aspecte ale vieţii oamenilor pe teritoriul ţării noastre au fost consemnate din cele mai vechi timpuri şi în scris. Pentru aceasta, dacii au folosit alfabetul grecesc sau cel latinesc. Pe nişte blocuri de piatră, provenind de la o construcţie din epoca lui Burebista, scoase la lumină de săpăturile arheologice efectuate pe locul străvechii cetăţi dace Sarmisegetuza, au fost identificate rudimente de scriere cu litere greceşti. Nu de mult a fost descoperit la Ocniţa (judeţul Vâlcea) un fragment de inscripţie provenind din timpul împăratului …

Read More »

Literatura română în perioada paşoptistă. România între Occident şi Orient

Perioada paşoptistă (1830-1860) marchează în spaţiul românesc începutul epocii moderne, fiind caracterizată ca un timp al înnoirilor, al căutărilor şi al definirilor. Acum se intensifică preocupările oamenilor de cultură orientate, pe de o parte, către conturarea unui specific cultural naţional, articulat în valorile lui perene, iar pe de altă parte, către găsirea unor căi de dialog cu celelalte culturi europene, în spiritul deschiderilor specifice epocii. Cuvântul scris, care circulă din ce în ce mai mult, devine instrumentul principal de afirmare nu numai a unor principii şi valori naţionale, ci şi a unei sensibilităţi la nou şi la schimbare, în toate …

Read More »