Tag Archives: Istoria Angliei

Anarhia din Anglia. Henric al II-lea şi conflictul cu Thomas Becket

Nouăsprezece ani de anarhie făcură poporul englez să aprecieze fericirea de a trăi sub o guvernare puternică şi relativ justă. Henric I o desemnase ca moştenitoare pe fiică-sa Matilda, soţia contelui de Anjou. Dar după moartea regelui, se ivi un alt pretendent: Ştefan de Blois, nepotul Cuceritorului prin fiică-sa Adela. Locuitorii Londrei şi o clică puţin numeroasă de baroni îl proclamară rege pe Ştefan şi regatul se împărţi în partizanii Matildei şi în partizanii lui Ştefan. Începuturile acestuia din urmă fură stângace. „Când mişeii îşi dădură seama – spune cronicarul – că era om blând, moale şi bun şi că …

Read More »

Anglia în timpul lui Henric al VII-lea

Importanţa evenimentelor scapă aproape totdeauna celor care sunt martorii lor. Soldaţilor care l-au văzut în seara unei bătălii pe lordul Stanley punând coroana pe capul fiului său vitreg, Henric Tudor, gestul trebuie să le fi părut unul din episoadele pitoreşti ale unui interminabil război. Ei asistau însă la apusul unei societăţi. Timp de încă vreo 15 ani aveau să se mai ivească pretendenţi; dar în nici un moment ei nu vor pune în primejdie tronul lui Henric al VII-lea. Stabilitate cu atât mai surprinzătoare cu cât noul rege nu era un războinic. S-au născut două legende cu privire la acest …

Read More »

Eduard al VI-lea şi reacţia protestantă

Ce grup ciudat formau cei trei copii ai lui Henric al VIII-lea. Moştenitorul tronului, Eduard al VI-lea, fiul Janei Seymour, era un băieţel grav şi precoce care citea în fiecare zi zece versete din Biblie şi pe care reformaţii îl socoteau „un nou Iosua”. Maria, fiica Caterinei de Aragon, împlinise 31 de ani. Începea să se ofilească, obrazul ei rotund era de o paloare accentuată de părul ei roşu; părea bolnavă şi tristă. Educată de un cărturar spaniol şi mult mai mândră de a fi descendentă a regilor Spaniei decât fiica regelui Angliei, ea rămânea o catolică ferventă, se înconjura …

Read More »

Anglii, iuţii şi saxonii

„Trupuri înalte şi albe, ochi albaştri crânceni şi părul de un blond roşietic; stomacuri nesăţioase, veşnic înfometate, înfierbântate cu băuturi tari; tineri treziţi târziu la dragoste; inşi care beau cu neruşinare zi şi noapte”. Saxonii şi anglii au temperamente violente. Le vor păstra; după 15 secole caracterul lor – cu toate regulile stricte ale unui cod protocolar născut din această violenţă însăşi – va rămâne mai puţin suplu decât acela al unui celt sau al unui latin. În timpul invaziilor, ei acordă puţină importanţă vieţilor omeneşti. Plăcerea lor favorită este războiul. Istoria lor seamănă cu „aceea a corbilor şi a …

Read More »

Domnia lui Wilhelm al III-lea

Olandezul plăpând, cu păr de culoare închisă, cu ochii cenuşii şi pătrunzători care deveni în 1683 regele Angliei nu era un străin, căci prin sânge era nepotul lui Carol I, iar prin căsătorie soţul fiicei lui Iacob al II‑lea. Dar englezilor, fie că erau whig, fie că erau tory, le păru străin prin caracterul, prin gusturile şi prin ideile sale. Într‑o vreme de veselie şi desfrâu îl găseau, dacă nu pur, cel puţin grav şi lipsit de voioşie; într‑o vreme în care se aprecia locvacitatea elegantă, el a fost, ca şi cel mai mare dintre strămoşii săi, un taciturn. În …

Read More »

Anglia la sfârşitul Evului Mediu

Care sunt, în secolul al XV-lea, trăsăturile formate până atunci ale caracterului naţional? Cu toate că războiul de 100 de ani s-a terminat cu înfrângerea englezilor, amintirea lui li se pare glorioasă. Toate bătăliile s-au dat pe pământ străin. Numai câteva oraşe de pe coastă l-au văzut pe inamic, în raiduri fugitive. Poporul englez se socoteşte de aici înainte invulnerabil în insula sa şi dispreţuieşte celelalte naţiuni. „Englezii sunt orgolioşi – spune Froissart – şi nu se pot lega în mod sincer să facă prietenie nici alianţă cu naţiuni străine, dar, mai ales, oameni mai periculoşi ca meşteşugarii din Anglia …

Read More »

Efectele cuceririi normande şi guvernarea centrală a Angliei

Nu a existat situaţie mai ambiguă decât aceea a lui Wilhelm în Anglia, a doua zi după încoronarea sa. Legalmente, el vrea să treacă drept suveranul legitim – un membru al vechii familii regale, un continuator care nu doreşte să introducă nici o schimbare; de fapt, este un cuceritor, înconjurat de cinci sau şase mii de cavaleri hrăpăreţi cărora le-a promis pământ şi pe care va trebui, desigur, să-i înzestreze în detrimentul unor vechi proprietari. Deşi ar putea afirma că sunt de aceeaşi seminţie cu anglo-danezii şi veri foarte apropiaţi cu anglo-saxonii, normanzii s-au transformat atât de profund în 150 …

Read More »

Epoca reginei Ana (1702-1714)

Regina Ana nu a avut niciodată aceiaşi prieteni pe care i‑a avut cumnatul ei Wilhelm al III‑lea. Acesta îi susţinuse pe whigi pentru că erau străini de orice iacobitism, pentru că sprijineau politica sa europeană şi pentru că se dovedeau mai toleranţi în chestiunile religioase decât adversarii lor. Ana a fost insulară, anglicană riguroasă şi fanatică tory. Trecea drept proastă; scrisorile ei o arată mai cu‑rând încăpăţânată. S‑a scris despre ea că şi‑a propus în viaţă trei obiective: să fie regină, să favorizeze aripa dreaptă a bisericii şi să dea soţului ei, prinţul George de Danemarca (despre care Carol al …

Read More »

Guvernarea personală a lui George al III-lea. Pierderea coloniilor americane

Born and educated in this country, I glory in the name of Britain… De la aceste cuvinte şi de la această împrejurare, pe George al III‑lea îl aştepta o popularitate pe care n‑au cunoscut‑o niciodată strămoşii săi. Preferase să scrie Britain în loc de England pentru a nu supăra pe prietenii săi scoţieni, dar de fapt era englez ca înfăţişare, ca maniere, ca limbaj şi caracter. Hanovra nu mai era pentru el decât o amintire de familie. Se povesteşte că nu reuşea să găsească Electoratul pe hartă. Totuşi, deşi primii doi George, regi străini şi groteşti, au avut domnii uşoare, …

Read More »

Anglia victoriană

În nici o perioadă a istoriei omenirii descoperirile ştiinţifice nu au schimbat atât de repede moravurile, ideile şi chiar peisajele ca în acest început al secolului al XIX‑lea. Metoda ştiinţifică, aceea a lui Francis Bacon, produsese deodată nişte efecte pe care englezii de pe vremea lui Bacon le‑ar fi considerat miracole. Omul părea să fi devenit stăpânul naturii. Aburul înlocuia în acelaşi timp forţa braţelor, aceea a animalelor şi a vântului. În 1812 o navă cu aburi urcă fluviul Clyde; în 1819 un vas cu aburi traversă Atlanticul; în 1852 fu lansat Agamemnon, primul vapor de război cu elice şi …

Read More »